dacă voi nu mă vreți …


Au venit americanii! În sfîrşit!

Am răsuflat uşurat, alături de numeroşi alți compatrioți cărora bunicii le-au lăsat cu limbă de moarte să-i aştepte cu pîine şi sare.

E adevărat, nu sînt chiar americanii înalți şi chipeşi pe care şi-i imaginau bunii noştri în serile în care ascultau pe furiş la radio Vocea Americii. Sau mă rog, poate că sînt înalți, însă între timp au devenit cumva şi destul de lați. Ba chiar rotunjori bine.

Altfel, băieți simpatici, au adus cu ei o mulțime de lucruri cu care să ne răsplătească aşteptarea. Ne-au copleşit cu  freedom, democracy, human rights, cuvinte pe care se pare că tot nu reuşim să le pronunțăm aşa cum vor ei – ori că avem noi limba prea groasă, ori că schimbă ei mereu accentul.

E adevărat însă că au venit şi cu sacoşele pline de bunătăți. Extrem de altruişti, vor cu tot dinadinsul să împărtăşească cu noi din preaplinul şi din bunăstarea lor. Aşa că ne-au adus (contra cost, desigur) ce au găsit mai bun pe la ei prin cămară: cola, cipsuri, popcorn, hotdog, hamburger, cartofi prăjiți, gogoşi (multe, multe gogoşi), organisme modificate genetic şi pui umflați cu hormoni.

Că le plătim cu bani nu ar fi mare lucru, că doar nimic nu e gratis pe lumea asta decît pentru naivi. Problema e că le plătim cu ceva mult mai prețios, anume cu sănătatea noastră. Căci mai toate “alimentele” înşirate aici sînt recunoscute ca avînd un mare potențial de a determina îmbolnăvirea de cancer. Prin diverse mecanisme pe care le vom detalia pe rînd, pe măsură ce ne vom uita mai cu atenție în punga cu cadouri de la Unchiul Sam.

Bunul şi generosul nostru unchi de peste ocean.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 thoughts on “dacă voi nu mă vreți …