sănătatea noastră cea privată


Ieri am fost la tenis, la finala turneului ATP. A fost un meci care s-a jucat în limba spaniolă. Asta pentru că finaliștii au fost un spaniol și un argentinian.

Marele cîștigător a fost însă un român. Un român care nu e nici măcar tenismen, cel puțin nu unul profesionist. Medic de profesie, șef al secției de ATI a spitalului de copii “Marie Sklodowska Curie” din București, acesta a primit în cadrul ceremoniei de la sfîrșitul meciului cel mai mare premiu. Un cec în valoare de circa 70.000 de euro reprezentînd contravaloarea încasărilor turneului și oferit de organizatorul acestuia ca donație pentru spitalul respectiv. Pentru ca acest spital să poată continua lucrările de renovare și modernizare, astfel încît să poată oferi condiții mai bune copiilor bolnavi pe care îi are în îngrijire.

Premiul cel mare (foto: www.tenisdecamp.ro)

Într-o țară în care statul nu mai e de mult în stare să gestioneze sistemul public de sănătate, în care spitalele își omoară pacienții în loc să-i facă bine în timp ce autoritățile își pasează peste fileu mingea responsabilității, gestul de mai sus poate părea complet fără sens. Însă pentru acei pacienți care vor beneficia în acest fel de un spital – sau poate doar de o secție – de un nivel civilizat, acest gest poate însemna o mare diferență. Diferența dintre boală și sănătate, sau poate chiar diferența dintre viață și moarte.

Pe un teren în care mingile sînt lovite cu o furie din ce în ce mai mare de către jucători, să ne bucurăm că mai avem și niște copii de mingi care să le ridice de prin unghere pentru a le reintroduce în joc.

C-așa-i în tenis.


Leave a Reply to doctorultau Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

0 thoughts on “sănătatea noastră cea privată

  • teodora

    În alte părţi (civilizate) ale lumii, donaţiile sunt o formă de coeziune socială şi se practică (nu doar în rândul bogaţilor, dar şi a păturii medii, mai ales că statul, prin legislaţia financiară, chiar înlesneşte acest lucru).
    La fel ca şi voluntariatul, nu sunt ‘rara avis’.
    La noi, în general vorbind, nu poţi să nu te întrebi (vorba lui VirtualKid) cum vor fi folosiţi asemenea bani.
    Dar despre spitalul acesta (modernizarea lui) am mai auzit vorbindu-se în ultima vreme şi se pare că există rezultate notabile.
    Să sperăm că este excepţia de la regulă şi că o floare este capabilă să anunţe/aducă primăvara.

    • doctorultau

      @teodora: da, se pare că spitalul chiar face treabă bună cu această campanie; cît despre alte țări, citisem la un moment dat despre o doamnă care era foarte dezamăgită pentru că cererea ei de voluntariat la un spital sau cămin de bătrîni fusese aprobată pentru o perioadă mai scurtă decît solicitase ea; fiecare cu problemele lui, ce vrei.