Astăzi este prima zi a ultimei luni de toamnă.
Dar şi ultima zi a unei luni mai puțin cunoscute, numită printre cunoscători Luna Conştientizării Vegetarianismului (Vegetarian Awareness Month). Care începe în ziua de 1 octombrie (declarată Zi Mondială a Vegetarianismului – World Vegetarian Day) şi se încheie chiar astăzi, 1 noiembrie (recunoscută drept Zi Mondială a Veganismului – World Vegan Day).
Asta face ca această lună stabilită absolut convențional – dar ce nu e convențional pe lumea asta – să fie cu o zi mai lungă decît cea mai lungă lună convențională a anului nostru celui convențional. Însă pentru o cauză bună nimic nu e prea mult (sau prea lung). Iar faptul că se suprapune (aproape) perfect peste o altă lună celebră poate fi doar o coincidență absolut neîntîmplătoare.
Care să fie însă chichirezul cu toate aceste sărbători aparent fără nici o noimă pentru mioriticul nostru popor, degrabă vărsătoriu de sînge porcesc în sfîntă zi de Ignat? Păi chichirezul e că cei care le sărbătoresc au decis să țină cont de un fapt care nu mai e de mult o simplă observație, ci un lucru demonstrat cu dovezi de necontestat: anume acela că un consum exagerat de carne predispune la cancer. Iar prin contrast, un regim mai mult sau mai puțin ierbivor ne poate feri de aceeaşi boală. Ca şi de multe alte boli, asupra cărora nu e cazul să ne aplecăm aici şi acum.
Aici şi acum însă e cazul să lămurim ce înseamnă fiecare din cei doi termeni mai mult sau mai puțin străini fondului principal de cuvinte al limbii române:
1. vegetarian – cineva care nu mănîncă nici un fel de carne (indiferent de proveniență sau culoare);
2. vegan – cineva care nu mănîncă nimic de origine animală (inclusiv lactate, ouă şi chiar miere);
Acum, că am lămurit şi acest aspect pur teoretic, putem să ne întrebăm în deplină cunoştință de cauză de ce s-ar supune un român verde de pe la noi unui asemenea regim alimentar buruienos? Păi aici am să-l las pe prietenul prietenului să răspundă (chiar dacă doar cu un citat), că se pricepe mai bine:
“În cartea ‘Putere nelimitată’, Tony Robbins subliniază malițios: “Ştiți ce au în comun Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Leonardo da Vinci, Newton, Voltaire, B. Franklin, Edison, Gandhi, Dalai Lama ? Toți vegetarieni. Frumos ansamblu, bun de imitat, nu?”
Ca să nu mă las mai prejos, am să adaug şi eu cîteva nume pe ilustra listă: Confucius, Isus, Buda, dar şi Gustav Mahler, G.B. Shaw, Albert Einstein sau Rabindranath Tagore.
O listă mult prea elitistă, veți spune. Posibil, însă ar fi de ajuns dacă v-ar pune măcar un pic pe gînduri.
Si ce te faci cu fructele si legumele care nu mai au niciun gust, nimic…
Ne invartim in jurul cozii!
@VirtualKid: nu chiar, încă se mai găsesc fructe şi legume adevărate, cu gust şi miros şi cu o poveste în spate, cel puțin pe la noi prin piețe; eu unul nu mă pot plînge, încă …
…as insista!
tot mai rar si tot mai scump!
@VirtualKid: ce e bun sau valoros nu e niciodată ieftin; în special sănătatea noastră.
Dacă vegetarianismul mă poate indemna să inventez vreo teoremă, să pictez vreo cină celebră, să scriu vreun dictionar filosofic sau vreo simfonie mă gândesc serios să renunţ la dobitoacele din meniu. Laptele de soia il prefer oricum celui de vacă, îmi mai rămâne să inlocuiesc şi Camembertul cu tofu şi primele acorduri de simfonie deja le am asigurate 😀
@arcadia: nu cred că e nevoie să treci în extrem (= vegan) ca să te alături clubului nemuritorilor; după cum ai văzut, ei au fost vegetarieni, nu vegan; iar brînzeturile cu sînge albastru (sau verde, depinzînd de bacteria oaspe) se pare că sînt muuuult mai bune decît laptele şi brînzeturile proaspete (de verificat, totuşi, eu unul încă nu sînt complet edificat asupra problemei); altfel, să mă inviți la premieră.
Mda, chestia cu vegetarianismul şi cu veganismul e puţin prea mult pentru mine.
Să reduc carnea şi să mănânc multe legume şi fructe pot.
Dar să nu mai mănânc niciodată un mic cu muştar? Un peşte prăjit, cu mămăligă şi mujdei? O friptură la tavă, stropită cu mult resveratrol?
Hm… mărturisesc sincer că nu cred că aş putea să iau o asemenea hotărâre şi s-o respect, în condiţii normale.
Iar de condiţii extreme… când ai ocazia să-ţi testezi limitele voinţei, Doamne fereşte!
@Teodora: şi eu credeam despre mine, nu mai departe de anul trecut, că sînt un carnivor iremediabil; e adevărat că nici acum nu refuz un peşte sau nişte fructe de mare, însă pot să stau fără probleme chiar lîngă un grătar cu mici sfîrîind; iar cu cît sfîrîie ei mai tare, parcă mai abitir se veştejeşte şi pohta-mi; totul e din creier, crede-mă.
din cand in cand mai renunt la carne. nu neaparat pentru ca e post, ci pentru ca asa imi cere organismul. nu am reusit sa o abandonez de tot pana acum, de fapt, nici nu incerc lucrul asta. pentru ca in acest moment eu cred ca organismul nostru frunctioneaza asa cum ne e dat de la natura, omnivor. ca noi facem excese nu e, din nou, vina naturii.
@Zazuza: de fapt, se pare că organismul nostru e mai degrabă spre ierbivor, avem puține în comun cu animalele carnivore, aşa cum am aflat şi eu cu – oarecare – stupoare într-un restaurant vegetarian indian de prin Singapore; exemplul cel mai important este lungimea tubului nostru digestiv, mult mai mare decît a ultimelor, fapt care conduce la o întîrziere nepermisă a alimentelor prin cotloanele lui; iar dacă vorbim despre carne, vorbim despre putrefacție (cu toate toxinele de rigoare, inclusiv două amine foarte poetic denumite putresceină şi cadaverină – prietenii ştiu de ce!); revin, nici eu nu sînt pentru extreme, iar fiecare îşi poate găsi dreapta măsură, însă e bine să avem în vedere toate astea; aşadar, la o bună şi dreaptă măsură.
@ Teodora & Zazuza : mi se pare o atitudine sanatoasa si rezonabila.
Sunt exemple in toate sensurile : cunosc personal mai multe persoane (doamne, de felul lor) care au decis, intr-un elan de compasiune pentru animale ca si de auto-prezervare a sanatatii, sa devina vegan(ce). Dar ce sa vezi : dupa cativa ani, au devenit scheletice si lovite de tot felul de carente minerale. Dar cum veganismul devenise un fel de religie pentru ele, o expresie a unor convingeri profunde, a durat mult pana au constientizat ca ceva nu merge. Apoi au renuntat (dupa vreo 5-6 ani, cand devenise de-a dreptul ingrijorator) si au trecut la un regim intermediar, cu care s-au (mai) redresat.
Cunosc alte persoane carora vegetarianismul sau veganismul le sade de minune. In general, se combina cu alte apucaturi : sport (sau mai curand arte martiale sau yoga) si cu o latura spirituala bine cultivata.
Pe aici pe la noi (Singapore), sunt gramezi de chinezi si indieni vegetarieni. Dar, s-avem pardon, unele mancaruri oferite in restaurantele lor de acest fel sunt niste fierturi sau prajeli groaznice la gust si la vedere, care numai sanatoase nu pot fi. Iar anumiti vegetarieni de felul acesta au burti, guse, chelii, o piele cenusie si respira orice, numai sanatate nu.
In concluzie, fiecare dupa cum are el chef (na, c-am zis o vorba mare)…
S-ar parea ca mai intervin si alti factori (gen grupa sanguina : O, fostii vanatori, sunt mai fripturisti; pe cand A, fostii agricultori neolitici, se pot lipsi). Ma rog, asa am auzit si eu, nu bag mana in foc.
Eu inclin sa cred ca un pic de carnita din cand in cand (de buna calitate si de origine neindoielnica) nu strica.
Dar inca nu mi-am rezolvat anumite probleme de constiinta : daca crescatoriile industriale de animale si abatoarele” ar avea pereti de sticla” (dixit Paul McCartney), n-ar dura mult si am deveni cu totii vegetarieni. Vederea, auzul, mirosul a celor ce se intampla acolo, ca si gandul suferintelor ingrozitoare impuse animalelor – nu stiu cat de barbateste le-am suporta. Asa ca preferam (inclusiv eu) sa nu ne prea gandim la chestiile astea neimportante…
In incheiere, va recomand niste filme interesante (poate au fost si in RO) :
– Food, Inc. (documentar : http://www.foodincmovie.com/ )
– Supersize Me (documentar)
– Fast Food Nation (carte si film; fictiune si nu prea)
Mr D, imi pare rau daca piratez prea tare blogul tau despre cancer cu subiecte (doar) despre nutritie. Dupa cum stim cu totii de acum, legatura cauza (hranirea anapoda)-efect (cancer) e destul de stransa.
Dar e adevarat ca sunt si multe alte cauze potentiale ale cancerului – psihologice, mecanice si altele care scapa investigatiilor noastre de pana acum…
Numai bine.
@Daniel: oricînd binevenit, după cum vezi mare parte din ce am scris şi eu pînă acum se cam învîrte tot în jurul problemelor de alimentație, despre care se estimează că sînt la originea a 75 pînă la 90% dintre îmbolnăvirile de cancer de pe lumea asta; te aştept şi în pagina principală, după cum ai văzut eu am făcut un pas în direcția asta, doar-doar te-oi convinge; dar depinde şi de ce zice muza, normal; poate o scuturi un pic de cosițe, să se dezmeticească; hai spor, cele bune.
apropo de crescatoriile industriale voiam sa scriu si eu in comentariu, dar mi-era ca ma lungesc, deci am scurtat-o zicand de excese. vorbeam cu Oma – bunica familiei :), despre cum se manca inainte si cum nu se faceau excese. ei erau fermieri, taiau un porc pe an si cate o gaina din cand in cand duminica, atunci cand se termina carnea de porc. in rest, in saptamana – ca si bunicii din Romania – nu se manca deloc carne. asta spune ceva si despre faptul ca Oma de exemplu are 82 de ani si merge inca pe bicicleta, are un ten superb, nu are pieile lasate si are si o silueta foarte frumoasa… iar dieta de de mult inca o mai pastreaza si azi. oare mai trebuie sa aducem si altfel de argumente decat batranii astia frumosi si in putere?
@Zazuza: multă sănătate pentru Oma, se pare că obiceiurile lor erau similare cu cele ale bătrînilor noştri; o fi ceva aici, poate mai luăm aminte cînd şi cînd; cît despre scris, nu te ruşina, după cum ai văzut deja nici un comentariu nu e prea lung atîta timp cît ne spune ceva; ia exemplu de la Daniel, vezi că el nu se formalizează (şi bine face); cele bune.
Nu cred in adevarul absolut al niciunui regim alimentar, dar ii respect pe cei care au suficienta vointa sa isi apere propria convingere, indiferent care ar fi ea. Cred ca, asa cum spunea si Zazuza, depinde de fiecare din noi sa gaseasca acea cale de mijloc potrivita fiecaruia.
Nu as putea fi vegetariana si, cu atat mai putin, vegana, asa cum nici carnivora convinsa nu as putea fi. Cred, mai degraba, intr-un regim moderat, in care poti include de toate, cat timp o faci moderat. Cred mai degraba in muraturile facute in casa, in conservele care tin peste iarna datorita sterilizarii, nu conservantilor, in borsul de putina, in prajiturile fara aditivi si in condimentele si mirodeniile din gradina, nu in cele impachetate cu E-uri la plic. Poti merge la fitness de doua ori pe saptamana, dar urca apoi trei etaje cu liftul ori poti merge zilnic pe jos pana la piata si inapoi, lasand masina in parcare. Si stiti cate calorii arde calcatul rufelor? Cand nu ai cum alege, nu-ti ramane decat sa imbini utilul cu placutul. Sau, mai bine zis, cu nevoia.
Mai cred ca un corp guvernat de o minte echilibrata face mai mult decat unul trecut prin diete si regimuri precum cainele lui Pavlov prin experimente. Pana la urma, la ce iti foloseste o viata lunga daca o duci dupa o lista lunga de “asta nu”??
Parerea mea!… 🙂
@Gabi: păi cine vorbeşte despre regim alimentar aici? vorbim cel mult despre un stil de viață, ales pe cît posibil în cunoştință de cauză; iar bucătăria vegetariană este atît de variată încît cele cîteva feluri de carne (pasăre, porc, vită, plus încă vreo două-trei) nu se compară nici pe departe ca diversitate; altfel, subscriu fără rezerve la opțiunile tale pentru o alimentație pe cît posibil din surse naturale, plus mişcarea, plus componenta psihică; pe scurt, o minte sănătoasă într-un corp sănătos; ne mai auzim, cele bune.
Pingback: Silavaracald » Câinii negri ai memoriei
Pentru a adopta un astfel de stil de viata, trebuie sa ai convingerea ca asta vrei si asta ti se potriveste.
Stiu oameni care privesc insa aceste lucruri ca pe episoade pasagere ale existentei lor, in care intra cu ideea angajamentului pe termen determinat, astfel ca, in cazul lor, nu poate fi vorba decat despre un stil de viata gresit interpretat drept regim alimentar.
@Gabi: nu pot fi mai de acord cu tine aici; eu sînt un exemplu în acest sens: deşi cunoşteam toate lucrurile astea (doar am făcut medicina), pînă nu am căpătat eu convingerea că asta trebuie să fac nu s-a întîmplat nimic (bun); iar acum, odată lucrul acesta înțeles şi acceptat, eu nu o mai văd ca pe un angajament pe termen limitat sau ca pe o constrîngere, ci ca pe un mod de viață ceva mai sănătos; ne mai auzim prin preajmă, cele bune.
@Daniel:
Esti prezenta exagerat de discreta. Fa domnule un pas in fata pentru ca se vede clar ca ai ce sa povestesti!
@VirtualKid: lasă-l uşor, că văd că atunci cînd are ceva de spus se arată şi fără invitație.
@VirtualKid,
Imi cer iertaciune, dar ma cocoseaza astia la claca, plus o sumedenie de trebusoare prin bordei, care nu se mai termina, nu le vad capatul.
(vorba ceea : “the light at the end of the tunnel has been switched off due to budget cuts”)
Si cum deja de felul meu am probleme cu gestiunea timpului, prioritatilor si unei minime regularitati … imi pare rau dar nu promit nimic. In plus, nu cred ca as avea inca multe adevaruri fundamentale de adaugat … am cam zis ce aveam de zis, restul sunt variatiuni, s-ar putea sa ma invart in cerc.
Mi-ar face insa placere sa partajez cu voi niste carti/autori care m-au marcat, unii destul de recent (sper ca sunt traduse in romana, daca nu, poate ca se trezesc niste vocatii). Unii chiar au legatura cu perimetrul blogului 😉
Intre timp, imi face placere sa va citesc.
Pe data viitoare
@Daniel: orice ai de împărtăşit e binevenit, cît pentru restul, ai rezervat un loc de special guest pentru cîte un comentariu bine țintit ori de cîte ori te-ndeamnă pancreasul; a bon entendeur, salut!
Pingback: cel mai mare importator de cancer | tot ce (nu) ai vrut să știi …