corectură la erată 6


Chiar dacă monstruos de departe, Daniel nu doarme (v-am zis eu!) şi, mai ales, nu iartă. Pe bună dreptate însă, nimic de comentat aici. Că doar de aia am ajuns să ne facem de cap prin țărişoara noastră, că nu e nimeni mai cu ambîț, ca să ne ia de guler sau de urechi (care cum îi sînt mai accesibile) şi să ne spună ferm: “Pînă aici, musiu, nu permit, că la o adică … mă-nțelegi!”.

Am făcut mai deunăzi – păcatele mele – o impardonabilă eroare, trimițîndu-vă aiurea-n tramvai să votați petiția cu ierburi la raionul de vitamine (bune şi ele, fără doar şi poate, doar că nu dînsele îşi aveau locul în cătarea noastră zilele astea).

Drept pentru care îmi fac cuminte mea culpa şi îi dau iarăşi cuvîntul lui Daniel, care vine cu toate lămuririle – la pachet cu linkurile respective în clar – necesare:

“Erratum, dragul mieu:

Petiția către care îi dirijezi pe dumnealor nu e în legătură cu iarba fiarelor, ci cu alte campanii, nu zic, la fel de importante. Domnii de la ANH mi se par nişte frumoşi don Quijotte, care se bat cu gigantice eoliene nucleare. Pe toate fronturile. Pe viață şi (foarte probabil, pentru ei) pe moarte. Eu zic că dacă-i susținem, pe noi şi pe copiii noştri ne susținem …

Deci campania cu privire la legea cea idioată care ne va priva de rostopască din Aprilie 2011 se află aici:

http://www.anh-europe.org/node/3113

Se precizează că, deocamdată nu e vorba de o petiție, ci doar că au nevoie de bani (hopa, devenim noi bănuitori … nu cumva îşi cumpără ăştia țigări cu bănişorii noştri ?). Ei da, bani, că le trebuie pentru cheltuieli de judecată cu Leviathanul avocătzesc – cam 100 000 euro.

Poftim de mai înțelege ceva (foto: www.anh-europe.org)

Ar trebui căutat lovele prin portofele (vorba manelistului) şi pus umărul, fiecare după puteri.
N-avem de ales. Iar când va trebui semnată petiția, o facem şi pe asta. Mai informăm şi deputații noştri la UE (fiind atenți să nu-i trezim prea brusc din somn) să caşte ochii să se exprime că de aia sunt plătiți, nu doar ca să cumpere uischi din duty-free de la Bruxelles. Etc etc.

Alte linkuri pe acelaşi subiect, de la ANH:

http://www.anh-europe.org/files/101021-Call_to_Action_Herb_Challenge.pdf
http://www.anh-europe.org/news/anh-press-release-appeal-to-european-herbal-sector

Sănătate şi speranță.”

Acuma, după cum vedeți, erata la erată, mea culpa aşijderea, simț civic cît cuprinde – ce mai, democrație deplină.

Iar pentru ce toată astă sforțare? Doar pentru ca noi, generic – şi din ce în ce mai nejustificat – numiții Homo Sapiens, să nu ne pierdem dreptul de a mesteca liber la iarbă.

De rîsul curcilor, nu alta!


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 thoughts on “corectură la erată

  • Zazuza

    depinde despre ce iarba e vorba :D. acum, ca sa redevin serioasa, imi exprim inca o data indignarea. nu de alta, dar rinichii mi i-am vindecat cu coada calului si coada soricelului, nu cu medicamente…

  • Daniel

    iar eu, intr-un moment de uitare de sine, am virat 200 GBP baietilor de la ANH.

    vorba vine am virat, ca dansii (tzekinii, carevasazica) nu au chiar o existenta reala, actuala, palpabila. Ci am comis-o si io precum amicii din financial sector, mizand pe iluzorii si bruste imbogatiri, dar nu mai putin calculate probabilistic (la Loto, ce s-o mai lungim).

    cu astfel de vajnnici sustinatori, va puteti culca linistiti (pe ambele ureki, vorba frantzuzului). coada soricelului, canabis sativa si atropa belladona sunt salvate.

    • doctorul

      @Daniel: adicătelea le-ai vîndut blana ursului din pădure, monşer? păi atunci cu pedicuța, rostopasca şi năpraznicul cum rămîne?