Direct la țintă (sursa: www.howstuffworks.com)

Sînt vehement, dar mă explic.

Nu sînt oncolog de specialitate, dar am lucrat un număr bun de ani în domeniu.

Am venit drept urmare în contact cu toată gama de abordări terapeutice în ceea ce priveşte cancerul, iar cu deosebire îmi este familiară opțiunea medicamentoasă.

Pot de aceea spune că am o destul de bună cunoaştere a principalelor clase de medicamente folosite la tratarea cancerului, precum şi a metodelor şi principiilor de “livrare” a acestora către celula malignă.

Principala problemă a citostaticelor (care reprezintă cea mai importantă categorie de medicamente anticancer) este aceea că ele – după cum le spune şi numele – omoară celulele vii. Implicit deci pe cele sănătoase (de aceea şi serioasele efecte adverse pe care le are un medicament de acest tip).

Din acest motiv producătorii de medicamente au căutat dintotdeauna soluții pentru a mări la maximum efectul acestora pe tumora malignă, cu protejarea concomitentă a țesuturilor şi organelor sănătoase.

Au fost propuse, testate şi încercate de-a lungul timpului tot felul de “vehicule” care să transporte molecula de medicament direct la țintă, în interiorul tumorii sau chiar al celulei maligne (am promovat chiar şi eu la un moment dat un astfel de medicament). Ei bine, se dovedeşte că teoria e una, iar în practică lucrurile iau de regulă o cu totul altă întorsătură.

De aceea scepticismul meu cînd aud de vreo nouă descoperire revoluționară, de aceea reținerea mea în a mă bucura de “progresele” făcute.

După mine, cheia e în altă parte.