Revin asupra întîmplării cu prietenul al cărui tată s-a trezit peste noapte cu un diagnostic de cancer de prostată.

Sînt cîteva lucruri simple pe care oamenii ar trebui să le facă. Și pe care aceștia de regulă nu le fac pentru că, cel mai adesea, nici măcar nu știu că le pot face. Iar aici vorbesc despre oamenii (bolnavi) în general și despre oamenii suspecți de, sau diagnosticați cu, un cancer în particular.

Spre exemplu, oamenii nu știu că au dreptul, conform legii, de a alege să ceară o opinie medicală sau să fie tratați de către orice medic cu drept de liberă practică din această țară.

Și nu mai știu oamenii, de asemenea, că probele biologice (în cazul unei persoane cu cancer este vorba în principal despre biopsie și/sau blocul și lamele de țesut aferente), precum și toate documentele medicale rezultate în urma investigațiilor aparțin, tot conform legii, pacientului în cauză. Care le poate deci solicita și care este în drept să le primească pentru a le folosi în cel mai bun mod cu putință în scopul de a se vindeca.

Iar ca urmare oamenii ajung foarte des prizonierii primului diagnostic ieșit în cale și ai primei – iar de cele mai multe ori și ai singurei – opțiuni terapeutice în care deschid ochii. Cazul, bineînțeles, și al tatălui amicului, dar și al multor altora – tați, mame, frați sau surori, rude sau prieteni de-ai noștri. Ba chiar, aș îndrăzni să spun, cazul multora dintre noi.

Prietenul meu și cu mine ne tragem – absolut întîmplător – din același oraș. Și tot absolut întîmplător eu aveam de făcut în zilele următoare un drum prin locurile de baștină. Drept pentru care i-am propus amicului să mă ocup eu de cele necesare printre picăturile rămase în cursul vizitei.

Aparent complicat (sursa: www.acwwoodcuts.com)

Zis și făcut. M-am întîlnit cu tatăl prietenului, am mers împreună la laboratorul spitalului și am solicitat probele respective. Amabilă și îndatoritoare, doamna doctor – șefa de laborator – ne-a asigurat că ni le eliberează cu mare plăcere, dar că înainte trebuie să arunce și ea o privire. Astfel că ne-am ales nu numai cu probele, dar și cu – absolut gratuit – o a doua opinie. Care opinie s-a dovedit în plus și favorabilă, în sensul că la o nouă citire cancerul nu a mai apărut a fi atît de agresiv pe cît păruse la prima.

Ce urmează? Încă o opinie – deja a treia – de data asta la un medic anatomopatolog ceva mai specializat în patologia oncologică (prin urmare cu un ochi mai format și deci cu șanse mai mari de a furniza un diagnostic de o mai mare acuratețe). La care vom adăuga încă o opinie – de data asta de la un medic clinician – privind (și) alte opțiuni terapeutice avute la dispoziție.

Iar (abia) apoi urmează să mai vedem.