Posts tagged ‘diagnostic’

aprilie 2nd, 2012

vine vara, bine-mi pare

by doctorul

Ura, ura, de trei ori ura!

Gata cu tortura de frig și întuneric a iernii! S-a terminat cu ochii mijiți de sub căciulă și cu nasul înghețat pe sub fular. La șifonier cu paltoanele și cu încălțările de iarnă. Vine vara!

E momentul să ne scoatem în soare, cu mic cu mare, hainele de vară de la naftalină și bicicletele (mă rog, cine are) de la vaselină. Să ne facem rezervări pentru vacanța la mare și programări la saloanele de bronzare.

Ups! Programări la saloane de bronzare am spus? Atunci poate că ar trebui să le facem la pachet cu niște programări la cabinetele medicale de dermatologie (eventual cele de oncologie). Pentru că lucrurile se cam leagă (și poate ieșim și mai ieftin).

Un studiu tocmai publicat zilele astea în Statele Unite de către prestigioasa clinică Mayo ne anunță că e groasă și, în plus, și destul de arsă. Iar motivul preocupării este unul destul de simplu: numărul de cazuri noi de melanom malign la adulții sub 40 de ani a crescut în ultimele decenii (intervalul 1970 – 2009) spectaculos. Respectiv, de patru ori la tineri și de opt ori la tinere. Asta în condițiile în care riscul pentru melanom malign este de regulă mai mare la bărbați. Iar explicația – ați ghicit – se ascunde bine-mersi pe paturile de bronzare, frecventate mult mai intens de către reprezentantele sexului care vrea cu orice preț să fie frumos.

Bronz cu pete (foto: www.sunfail.blogspot.com)

O reprezentantă a acestor reprezentante, Janey Helland, a aflat pe pielea ei cam ce poate să însemne acest preț. În cazul ei, un diagnostic de melanom malign care i-a schimbat viața la doar 21 de ani. Iar asta doar pentru că și-a dorit să fie frumoasă pentru balul de absolvire. Dar și pentru că, în perspectiva unei călătorii în Barbados, și-a propus să nu se ardă (cu alte cuvinte s-a prăjit ca să nu se ardă).

Așadar “vine vara, bine-mi pare”. Poate că da, poate că nu.

(știre caldă de pe Science Daily)

fii primul care votează
februarie 1st, 2012

bătrînul rege scit

by doctorul

Bătrînul rege - artă scită (foto: www.fravahr.org)

A scăpat (probabil) de-a lungul vieții din mai multe comploturi, războaie și alte calamități (mai mult sau mai puțin naturale) decît am considera noi astăzi normal. Doar pentru a ajunge – la venerabila, pentru acele vremuri, vîrstă de 40 spre 50 de ani – să moară de un banal cancer de prostată (cu tot cu metastaze osoase).

E, oficial, “deținătorul” celui mai vechi cancer cunoscut în istorie. Mai vechi decît cel  (tot de prostată) descoperit recent la o mumie egipteană și plasat undeva acum circa 2.200 de ani (asta în cazul în care vă întrebați cine e cel mai “bătrîn” pacient cu cancer din lume).

Ei bine, cel care le-a “suflat” acest – e adevărat, nedorit – record atotputernicilor egipteni a fost și el os domnesc, un rege scit care a trăit acum circa 2.700 de ani pe undeva prin Siberia. Iar diagnosticul a fost pus, dincolo de orice dubiu, cu cele mai noi metode de anatomie patologică și biochimie la îndemînă în prezent.

Pe lîngă diagnosticul în sine, investigațiile le-au arătat cercetătorilor un (alt) lucru extrem de interesant: caracteristicile patologice ale acestui cancer sînt – mergînd pînă la nivel microscopic – similare cu cele ale cazurilor din zilele noastre.

Iarăși, nimic nou sub soare, nu-i așa?

(am fost și eu curios iar prietenul google, amabil, m-a trimis chiar la sursă)

 

fii primul care votează
ianuarie 28th, 2012

aburi și ceață 4D

by doctorul

Ahasveru - Julia 4D (foto: www.abstractdigitalgallery.com)

Am dat din întîmplare cu cîteva zile în urmă peste o știre spectaculoasă: primul ecograf 4D este deja instalat și pregătit să depisteze, în doar 2 minute, cancerul de sîn la femeile din România!

Recunosc că, plictisit de viața monotonă în (doar) 3D pe care o duc dintotdeauna, am avut subit un acces de curiozitate. Amestecată la greu cu o dîră groasă de nedumerire, cîtă vreme știam că numitul Einstein nu ne-a lăsat nici o soluție de transpunere în practică a teoriei privind spațiul 4D (unde mai pui că pînă și atotștiutoarea televiziune încă mai învață cum să se miște natural în 3D).

Ca un exemplu desăvîrșit de informare neutră și echidistantă, știrea respectivă conținea și un link către unitatea medicală – normal, privată – deținătoare a minunii tehnologice în cauză. Imediat ce am intrat pe site-ul cu pricina am avut prima dezamăgire: aparatul este de fapt doar un banal 3D. Aproape imediat am încasat-o și pe a doua (nedumerire): diagnosticul nu se pune în două, ci în 15 minute. Iar aici e poate momentul să menționez faptul că informațiile de pe site-ul centrului medical sînt – spre deosebire de elucubrațiile din mintea prea înfierbîntată a reporterului care a scris articolul – corecte și în concordanță cu cele postate pe pagina oficială a producătorului ecografului respectiv.

Care ecograf, în treacăt fie spus, a mai fost anunțat o dată cu surle și trîmbițe mai mult sau mai puțin publicitare printr-o serie de articole apărute în media locală încă din luna noiembrie a anului trecut.

Încurcate (rău) mai sînt căile jurnalisticii.

(știre 2D preluată de pe Antena 3 – fără D – online)

 

 

fii primul care votează
ianuarie 16th, 2012

poveste americană fără happy-end

by doctorul

William Robinson jr. (foto: www.14words.help-out.net

Un copil de opt ani moare de cancer. Se întîmplă peste tot în lume, din păcate.

Doar că apoi părinții sînt acuzați de omor involuntar. De data asta se întîmplă în America.

Dar de ce se fac vinovați respectivii, de fapt? Că nu au solicitat ajutor calificat (diagnostic și îngrijire medicală) atunci cînd băiețelul lor s-a trezit cu niște umflături suspecte în zona gîtului.

“Au crezut că băiatul are glandele umflate” susține avocatul părinților. “Părinții copilului au observat o umflătură care apărea și dispărea, însă băiatul nu părea afectat de asta”, continuă el.

Iar drept urmare nu au consultat nici un medic pentru ceea ce s-a dovedit în final a fi un limfom Hodgkin.

“Nu au avut bani suficienți, se chinuiau să se descurce și au făcut tot ce au putut”, mai spune avocatul în apărarea lor. “Nimeni nu o recunoaște … aici sistemul nu a funcționat”, conchide el.

Un adevăr cunoscut, dar nu și recunoscut. În America, țara care a declarat război cancerului, oamenii mor încă (în acest caz, din cauza unui cancer vindecabil) pentru că nu își pot permite costurile exorbitante ale îngrijirii medicale.

Pentru happy-end, poftiți vă rog la cinema.

(scenariu absolut real preluat de pe CNN online)

 

 

fii primul care votează
noiembrie 29th, 2011

un maraton și … încă unul

by doctorul

Ai 62 de ani și tocmai ai fost diagnosticat cu cancer. Iar primul tău gînd este să … te apuci să alergi maratonul.

Poate că afirmația nu este valabilă pentru cei mai mulți (dacă nu chiar toți) dintre noi. Dar ea se potrivește ca o mănușă unui anume Don Wright, un american care a dezvoltat o pasiune pentru regina probelor atletice la o vîrstă la care cei mai mulți oameni sînt mulțumiți dacă își pot scoate nepoțeii la o plimbare în parc.

Ca să respect întru totul adevărul, Don apucase să alerge deja o cursă înainte de fatidica întîlnire cu medicul oncolog. Diagnosticul – mielom multiplu, o boală care afectează oasele și predispune la fracturi – l-a făcut să-și propună să mai alerge (măcar) un maraton înainte ca boala să-l împiedice să o facă.

În alergare (sursa: www.canions.edu.ms)

După care au mai urmat cîteva curse. După care a apărut gîndul de a alerga cîte un maraton în fiecare din cele 50 de state americane. Iar după 8 ani și 60 de maratoane în 41 de state, Don nu s-a oprit încă din alergare. Însă cancerul a făcut-o, cîtă vreme de 3 ani și jumătate nu mai dă semne evoluție.

Medicii – care îi dăduseră lui Don 5 ani statistici de viață – nu își explică ce se întîmplă, însă îl încurajează pe acesta să continue în ceea ce face.

Iar Don le ascultă sfatul și aleargă neobosit către ținta propusă.

Către viață.

(poveste de viață citită pe CNN online

2 persoane apreciază
noiembrie 25th, 2011

cancerul ne încearcă, noi (doar) alegem

by doctorul

Ianus (sursa: www.blogulucella.blogspot.com)

Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate.

Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).

Cîteodată ne (mai și) îmbolnăvim. Iar atunci ne revoltăm de-a dreptul: de ce asta, de ce mie, de ce acum?

Zilele trecute m-am întîlnit cu o prietenă dragă de la care am aflat la un moment dat – însă doar în scris – o poveste cu mult tîlc. Am rugat-o să mi-o mai spună o dată, de data asta cu toate amănuntele permise de o discuție față la față.

Povestea are loc în jurul a doi oameni dragi ei – unul tată, altul socru – care primesc în decurs de doar cîteva luni un diagnostic teribil: cancer. Unul este într-un stadiu avansat al unei forme de cancer (melanom malign) agresiv și cu prognostic destul de sumbru, pe cînd celălalt are o tumoră (cancer de colon) indolentă, bine delimitată și cu un prognostic bun.

Unul dintre ei alege să trăiască (“am mulți oameni la care țin și pe care vreau să-i mai văd și mai am încă multe de făcut pe lumea asta”), iar celălalt decide – literalmente – să moară (“nu îi mai înțeleg pe oameni și modul în care aceștia se manifestă, nu mă mai regăsesc în viața pe care eu o trăiesc”).

Povestea se întîmpla acum aproape 15 ani. Pot doar să vă mai spun că unul dintre ei – cel care și-a propus să trăiască – este în viață și astăzi, pe cînd celălalt – cel care a ales să moară – și-a văzut dorința îndeplinită în doar cîteva luni.

Poate vă așteptați ca cel cu forma ușoară de cancer să fie cel aflat încă în viață, pe cînd celălalt …

Ei bine, vă înșelați profund!

2 persoane apreciază
noiembrie 24th, 2011

învățăturile simple ale unui caz complicat

by doctorul

Revin asupra întîmplării cu prietenul al cărui tată s-a trezit peste noapte cu un diagnostic de cancer de prostată.

Sînt cîteva lucruri simple pe care oamenii ar trebui să le facă. Și pe care aceștia de regulă nu le fac pentru că, cel mai adesea, nici măcar nu știu că le pot face. Iar aici vorbesc despre oamenii (bolnavi) în general și despre oamenii suspecți de, sau diagnosticați cu, un cancer în particular.

Spre exemplu, oamenii nu știu că au dreptul, conform legii, de a alege să ceară o opinie medicală sau să fie tratați de către orice medic cu drept de liberă practică din această țară.

Și nu mai știu oamenii, de asemenea, că probele biologice (în cazul unei persoane cu cancer este vorba în principal despre biopsie și/sau blocul și lamele de țesut aferente), precum și toate documentele medicale rezultate în urma investigațiilor aparțin, tot conform legii, pacientului în cauză. Care le poate deci solicita și care este în drept să le primească pentru a le folosi în cel mai bun mod cu putință în scopul de a se vindeca.

Iar ca urmare oamenii ajung foarte des prizonierii primului diagnostic ieșit în cale și ai primei – iar de cele mai multe ori și ai singurei – opțiuni terapeutice în care deschid ochii. Cazul, bineînțeles, și al tatălui amicului, dar și al multor altora – tați, mame, frați sau surori, rude sau prieteni de-ai noștri. Ba chiar, aș îndrăzni să spun, cazul multora dintre noi.

Prietenul meu și cu mine ne tragem – absolut întîmplător – din același oraș. Și tot absolut întîmplător eu aveam de făcut în zilele următoare un drum prin locurile de baștină. Drept pentru care i-am propus amicului să mă ocup eu de cele necesare printre picăturile rămase în cursul vizitei.

Aparent complicat (sursa: www.acwwoodcuts.com)

Zis și făcut. M-am întîlnit cu tatăl prietenului, am mers împreună la laboratorul spitalului și am solicitat probele respective. Amabilă și îndatoritoare, doamna doctor – șefa de laborator – ne-a asigurat că ni le eliberează cu mare plăcere, dar că înainte trebuie să arunce și ea o privire. Astfel că ne-am ales nu numai cu probele, dar și cu – absolut gratuit – o a doua opinie. Care opinie s-a dovedit în plus și favorabilă, în sensul că la o nouă citire cancerul nu a mai apărut a fi atît de agresiv pe cît păruse la prima.

Ce urmează? Încă o opinie – deja a treia – de data asta la un medic anatomopatolog ceva mai specializat în patologia oncologică (prin urmare cu un ochi mai format și deci cu șanse mai mari de a furniza un diagnostic de o mai mare acuratețe). La care vom adăuga încă o opinie – de data asta de la un medic clinician – privind (și) alte opțiuni terapeutice avute la dispoziție.

Iar (abia) apoi urmează să mai vedem.

3 persoane apreciază
noiembrie 23rd, 2011

un caz de cancer de prostată

by doctorul

M-a căutat zilele trecute, destul de alarmat, un prieten de departe.

Tatăl lui tocmai primise un diagnostic de cancer de prostată (într-o formulare dealtfel destul de laconică), iar chirurgul își pusese deja bisturiul deoparte pentru intervenția care “nu trebuia să mai întîrzie mai mult de cîteva zile”.

Strivit între ambiguitatea diagnosticului și incertitudinea privind abordarea terapeutică pe de o parte, și dorința de a-și ajuta tatăl lui în condițiile în care îi despart mai multe mii de kilometri, pe de alta, amicul meu nu știa pur și simplu ce să facă.

Căutare (sursa: www.anitabora.com)

M-am simțit ca la un examen practic inopinat. Aveam în fața mea un caz real, un om care se confrunta cu boala despre care eu îmi dau de ceva vreme cu părerea, un om pe care, pe deasupra, îl mai și cunoșteam. Era nevoie de un răspuns concret, de un răspuns specific și mai ales, de un răspuns rapid. Un răspuns pentru care nici măcar nu aveam toate datele pentru a-l formula.

Am stat cu prietenul cam o oră pe skype și am dezbătut-o pe toate fețele. I-am spus despre screening-ul care nu se mai recomandă, despre abordarea terapeutică – destul de comună în cancerul de prostată – descrisă ca “watchful waiting” (așteptare vigilentă), dar și – ca ultim resort – despre opțiunile terapeutice chirurgicale variate și din ce în ce mai “blînde” pe care mai nou pacienții le au la îndemînă.

Însă înainte de toate i-am sugerat – cum dealtfel o fac de fiecare dată – să se asigure de corectitudinea diagnosticului, respectiv să mai ceară (cel puțin) încă o opinie terapeutică. Nu trebuie – ba chiar e mai mult decît imperativ – să luăm de bun primul diagnostic și să ne repezim la orice tratament “descoperit” sub imperiul emoției.

Sînt decizii din viața noastră asupra cărora pur și simplu nu mai putem reveni.

4 persoane apreciază
noiembrie 10th, 2011

scoțienii se țin de screening

by doctorul

Lumina de la capătul tunelului (sursa: www.hotelclub.com)

Poate că nu le-a spus încă nimeni că screening-ul nu mai e la modă (cazul cancerului de sîn sau al celui de prostată).

Sau poate că studiul lor era deja atît de avansat încît ar fi fost păcat să-l abandoneze.

Cert e că zilele astea, în plină dezbatere mondială privind virtuțile conceptului, scoțienii noștri au aruncat bomba: screening-ul de rutină poate scădea numărul de decese prin cancer de colon cu 27%.

Metoda de detecție folosită a fost testul sîngelui ocult fecal. Testul permite evidențierea urmelor – altfel nedetectabile cu ochiul liber – de sînge în scaun (materiile fecale). Aceste urme de sînge constituie un puternic indicator al unui proces neoplazic apărut undeva de-a lungul tubului digestiv.

Desfășurat pe un număr impresionant de subiecți, rezultatele studiului par destul de convingătoare. Mai ales atunci cînd ele pot face diferența dintre viață și moarte (90% dintre pacienții cu cancer de colon sînt în viață la 5 ani de la diagnostic dacă tumora este detectată în stadiile inițiale).

Mai rămîne de văzut ce se va întîmpla la proba timpului, cînd vom afla poate – ca și în cazul celorlalte două tipuri de cancer – dacă într-adevăr beneficiile aduse de screening depășesc riscurile și disconfortul cărora le fac față pacienții.

Dar asta peste cîțiva ani buni.

(noutăți venite pe filiera Xinhuanet)

1 persoană apreciază
noiembrie 4th, 2011

cancerul, boala președinților?

by doctorul

Luiz Inacio Lula da Silva (sursa: www.topnews.in)

Luiz Inacio Lula da Silva este simpaticul nume la care răspunde un cel puțin la fel de simpatic domn – nimeni altul decît fostul președinte al Braziliei.

Vestea mai puțin bună este că acest domn extrem de simpatic tocmai a fost diagnosticat cu un cancer de laringe. Nimic de mirare avînd în vedere că s-a dedulcit la cigarillos timp de mai bine de 40 de ani.

Imediat ce știrea a devenit publică, senhor da Silva a primit un mesaj de încurajare de la señor Chavez – președintele încă în funcție al Venezuelei, care tocmai a încheiat un tratament intensiv pentru un cancer de colon detectat vara asta.

La începutul acestui an, da Silva a părăsit cea mai înaltă demnitate a statului în favoarea unei doamne foarte ambițioase, numită Dilma Rousseff. Doamna Rousseff a avut parte și ea de o experiență similară acum doi ani, cînd a trecut cu bine de un limfom malign.

Și astfel ajungem la impresionantul număr de 3 președinți – dintr-o zonă geografică destul de restrînsă – care au făcut cunoștință cu cancerul pe durata a numai 3 ani.

Iar dacă mai întindem un pic de interval pînă prin 2006, îl putem include aici și pe el lider maximo Fidel Castro, care a fost suspectat de un cancer de colon atunci cînd a părăsit în grabă Cuba pentru a fi supus unei misterioase intervenții chirurgicale tocmai în Spania.

Periculoasă meseria de președinte prin America Latină!

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.