Ianus (sursa: www.blogulucella.blogspot.com)

Sîntem, noi oamenii, ființe profund limitate.

Primim – indiferent de unde sau de la cine – o viață. Iar o dată cu aceasta și – destul de – multă libertate pentru a alege cum s-o trăim. De-a lungul ei avem parte de multe. Unele mai bune (pe care le primim ca și cînd ni s-ar cuveni), iar altele mai rele (pe care le respingem fără ca măcar să încercăm să le înțelegem rostul).

Cîteodată ne (mai și) îmbolnăvim. Iar atunci ne revoltăm de-a dreptul: de ce asta, de ce mie, de ce acum?

Zilele trecute m-am întîlnit cu o prietenă dragă de la care am aflat la un moment dat – însă doar în scris – o poveste cu mult tîlc. Am rugat-o să mi-o mai spună o dată, de data asta cu toate amănuntele permise de o discuție față la față.

Povestea are loc în jurul a doi oameni dragi ei – unul tată, altul socru – care primesc în decurs de doar cîteva luni un diagnostic teribil: cancer. Unul este într-un stadiu avansat al unei forme de cancer (melanom malign) agresiv și cu prognostic destul de sumbru, pe cînd celălalt are o tumoră (cancer de colon) indolentă, bine delimitată și cu un prognostic bun.

Unul dintre ei alege să trăiască (“am mulți oameni la care țin și pe care vreau să-i mai văd și mai am încă multe de făcut pe lumea asta”), iar celălalt decide – literalmente – să moară (“nu îi mai înțeleg pe oameni și modul în care aceștia se manifestă, nu mă mai regăsesc în viața pe care eu o trăiesc”).

Povestea se întîmpla acum aproape 15 ani. Pot doar să vă mai spun că unul dintre ei – cel care și-a propus să trăiască – este în viață și astăzi, pe cînd celălalt – cel care a ales să moară – și-a văzut dorința îndeplinită în doar cîteva luni.

Poate vă așteptați ca cel cu forma ușoară de cancer să fie cel aflat încă în viață, pe cînd celălalt …

Ei bine, vă înșelați profund!