dulcea picătură chinezească 2


Că veni vorba despre sindromul metabolic, această struțo-cămilă a medicinii vestice.

Mi-am zis că, dacă tot m-am împiedicat de el, poate n-ar strica să fac o cercetare rapidă privind progresul făcut de știința medicală în cunoașterea, înțelegerea și, de ce nu, tratarea acestuia. Îmi amintesc că (prea) multe necunoscute îl asaltau încă de pe cînd îmi toceam și eu coatele prin băncile școlii medicale. Iar situația nu părea să se schimbe într-un ritm prea promițător nici în anii ce au urmat.

Ei bine (sau poate ar trebui să spun: ei, rău!) situația este aproape la fel de confuză, dacă nu chiar mai. Pentru că, cu cît mai multe sînt capetele luminate care se apleacă asupra problemei, cu atît crește și, normal, entropia (a se citi “starea de confuzie”).

De exemplu, distinsa lume medicală nu a fost în stare nici pînă în ziua de astăzi să se pună de acord asupra unei caracterizări unitare a unui concept pe care îl folosește, cu mai mult sau mai puțin succes, de cîteva zeci bune de ani. Astfel, cele mai multe definiții îl prezintă ca pe un set de factori de risc pentru cîteva boli cronice – boli-cardio-vasculare, diabet, cancer – (un pic ciudat, oricum, să etichetezi o afecțiune drept factor de risc). Pe de altă parte însă renumita clinică nord-americană Mayo îl vede ca pe un grup de condiții medicale – ceea ce eu unul cred că e mai corect ca abordare – care, într-adevăr, pot favoriza una sau mai multe dintre bolile cronice enumerate anterior.

Altfel spus, misteriosul sindrom metabolic (denumit dealtfel, poate deloc întîmplător, și “sindrom X”) se regăsește în centrul unei (încă) alte dispute filozofice de tipul “oul sau găina”. Incertitudine care nu-l împiedică însă în nici un fel să aibă – vorba tîrgului – toate aparențele unui “miez din dodoașcă”, un fel de nexus abscons al patologiei medicale cronice în particular și al științei medicale în general.

Zahăr, fir cu fir (foto: www.whyamisotired.org)

Așadar – că aici am vrut de fapt să ajung – se pare că acest eluziv sindrom este, alături de obezitate, o consecință a efectelor toxice ale supraconsumului de zahăr asupra metabolismului nostru. Efecte care se acumulează lent, precum picătura chinezească, în ani și ani de coci-cole roșcate, gogoși pudrate și bomboane colorate. Pînă ce ne transformăm, la rîndul nostru, într-o – supradimesionată – cofetărie ambulantă.

Acum – ca să revin la ceea ce a declanșat această serie de articole despre zahăr – îi putem înțelege mai bine pe americani și dorința lor de a reglementa drastic consumul acestuia.

E timpul să ne îndreptăm atenția către zahăr, spun ei.

Poate că e, zic și eu.

(serie de producții hipercalorice și hiperparolice prilejuită de un articol de pe CNN online)


Leave a comment

Your email address will not be published.

2 thoughts on “dulcea picătură chinezească