Cum ar fi să ne forțeze cineva să mîncăm/bem combinația asta de cîteva ori pe zi?
Aşa e că ni s-ar lua? Ba e chiar foarte probabil că ne-am revolta fie şi numai la gîndul că ar îndrăzni cineva să ne supună unui asemenea “regim”.
Dar nu şi dacă o facem singuri, de bună voie (că doar n-o să ne luăm singuri la palme). Ei bine – şi îmi pare sincer rău să vă dezamăgesc – mulți dintre noi chiar o facem, fără să vrem şi, cel mai probabil, fără să ştim.
Toată vara ne răcorim, pe toate posturile (radio şi tv), în toate publicațiile, ba chiar pe toate gardurile, cu Coca-Cola (eventual Pepsi, după fason). Care ne este îndesată pe gît din toate pozițiile (dar întotdeauna cu eticheta către privitori), cu infailibila mantră potrivit căreia acesta ar fi singurul remediu împotriva arşiței care ne asaltează necontenit fizicul.
Viiiiine cisternaaaaa! (foto: google images)
Cum se face atunci că, după ce am gîlgîit estival timp de 5-6 luni cisterne întregi de cola – coca sau pepsi, tot una – cu speranța (o adevărată Fata-Morgana) că ne ajută la termoreglare, ne lăsăm păcăliți să o îngurgităm în continuare şi hibernal, chiar dacă dinții ne clănțăne serios în gură şi fără ajutorul acesteia?
Că o bea Fram ursul polar în timp ce se hîrjoneşte cu puiul său printre ghețuri pot să accept, că au amîndoi blana groasă. Sau că ne-o aduce un Moş Crăciun metamorfozat în şef de coloană de tiruri vopsite în roşu, iarăşi nu mă mai mir, că demult l-au transformat pe bietul moş într-un biet agent de vînzări pentru te-miri-ce. Ce îmi e mai greu să înțeleg e de continuăm să o bem cu încrîncenare, în lipsa oricărui motiv evident.
Intrăm, peste doar cîteva zile, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Drept pentru care vă întreb: rahat cu apă rece sau cola?
23 noiembrie 2010 at 0:25
Mai bine o dulceată cu apă rece, vă rog!
De nuci, dacă se poate… Sau cu un ceai cald în Sala de lectură + pian. Sau si mai bine un piure de castane si un suc de aloe in Serendipity. Gata, gata, mă potolesc!
24 noiembrie 2010 at 8:59
@Daria B.: bine, fie şi un şerbet …
23 noiembrie 2010 at 6:17
Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans.
Nu pot sa nu imi amontesc cum jinduiam inainte de ’89.
24 noiembrie 2010 at 9:01
@VirtualKid: da, era o adevărată sărbătoare atunci cînd puneam mîna (gura) pe o sticlă; ca să vezi …
23 noiembrie 2010 at 7:46
@VirtualKid – Înainte de ’89 eu nici nu auzisem de coca-cola. (În schimb, beam pepsi-cola – tot aia, nu? – la restaurantul de mare popularitate şi în acelaşi timp nobleţe (paradoxurile comunismului!), “Privighetoarea”, din pădurea de lângă urbea natală.
@doctorul – Deşi se spune că repetirul diminuează intensitatea, treaba legată de coca-cola pare excepţia care confirmă regula.
Deşi poate că alţii, între două gâlgâiri, i-ar spune aliteraţie. 
)
(Până şi-n denumirea produsului e o cacofonie, în română.
@Daria – Când eram copilă, maică-mea aşa-şi tratarisea pretenarele sosite-n vizită: cu dulceaţă de trandafiri.
(Suc de aloe? Nu ştiam…)
24 noiembrie 2010 at 9:03
@Teodora: o treabă (mare) care confirmă regula, într-adevăr …
23 noiembrie 2010 at 8:26
@Teodora:
Este un bun exemplu despre efectele calusului din gura!
23 noiembrie 2010 at 10:43
@VirtualKid – Da, exact. Unul bening. Că altele…
23 noiembrie 2010 at 11:40
Asa era peste tot, Teodora, îmi amintesc cu drag de farfuriutele alea minuscule pentru dulceată (acum dacă mai există, cred că sunt piesă de muzeu), si de linguritele pe măsură, parcă făcute pentru pitici, la prima impresia părea semn de zgârcenie, dar abia de puteai termina dulceata… De Coca-Cola habar n-aveam. Am prins doar sicola de 2 culori, că de gust nu putea fi vorba. Halal băutură, care să aibă trăsătura definitorie culoarea! Si auzisem vag de Pepsi…
Sucul de aloe e f. bun, as bea incontinuu:), se găsea la Serendipity simplu sau combinat cu nu mai stiu ce, când eram eu în capitală, ti-l recomand.
Trackbacks
29 noiembrie 2010 at 15:10
16 aprilie 2011 at 19:39
9 ianuarie 2012 at 21:30
20 ianuarie 2012 at 23:20
10 februarie 2012 at 9:01
9 martie 2012 at 16:18