Astăzi e sîmbătă, primăvara aproape că a sosit, cerul parcă e un pic mai albastru, iar aerul …
Mergeam mai devreme pe un larg bulevard din marele oraș și inspiram la greu aerul compus din praf, fum de eșapament și ce-o mai fi încăput pe lîngă. Mă întorceam de la un restaurant unde doar norocul făcuse să nu mă încrucișez cu nici un client fumător (că altfel patronul, generos, optase desigur pentru versiunea albastră a “situației”).
Mi-am zis în sinea mea cu un patriotic năduf că dacă tot nu pot să schimb nimic, măcar să scriu despre alții care se descurcă ceva mai bine.
Bunăoară despre australienii din statul New South Wales care, urmînd exemplul vereșcanilor lor din New York, au hotărît și ei, uite-așa, să interzică fumatul în spații publice deschise (locuri de joacă, arene sportive, stații de transport public și restaurante). Cu motivația – exprimată extrem de concis de ministrul sănătății de pe acele meleaguri – potrivit căreia “disconfortul și costurile pe care fumatul le aduce familiilor, precum și povara pe care o impune sistemului de sănătate sînt pur și simplu inacceptabile”.
Auzeam mai deunăzi la știri că o nouă lege de reglementare a fumatului (nu că nu am avea deja una care oricum nu se aplică) zace de cîteva luni prin sertarele lăbărțate ale parlamentului, cu șanse mici de a fi scoasă la lumină chiar în eventualitatea că cineva chiar și-ar propune asta. Păi cu atîția aleși care sînt ei înșiși fumători, cred și eu.
Oricum, pînă una-alta, salutări din Australia!
(salutările ne vin prin China, prin grija Xinhua online)
Salutări din Baba Novac. Sper să răzbească până la tine, prin praf și fum 😛
@arcadia: au ajuns, chiar dacă decalate cu pi pe patru 🙂
nici in parcuri? nu se fumeaza nici in parcuri? (NY a scos si din parcuri.)
Fiica mea a avut o pasiune cand era mica sa culeaga chistoace de pe jos….si sa le bage in gura. Acum am scapat de hobby-ul asta si tare ma bucur.
P.S. eu am apucaturi criminale, daca prindeam pe fumatorul din lift din Bucuresti, ma vedeati cu miinile inclestate de gatul lui 😀
@arakelian: bine că ai plecat din București, că nu ți-ar fi ajuns mîinile!
Pingback: fumătorii ruși au viață grea | tot ce (nu) ai vrut să știi …