Monthly Archives: May 2013


într-o lume de simboluri 3

În urmă cu aproape un secol și jumătate, în studiul său intitulat “În contra direcției de astăzi în cultura română”, Titu Maiorescu enunța teoria “formelor fără fond”. Nu se prea poate – zicea el încă de pe atunci – școli fără dascăli competenți și nici teatre fără un repertoriu național original și fără actori cu prestanță.


o lume nebună, nebună, nebună 3

Așadar, Angelina și-a tăiat sînii. A făcut-o pentru a se proteja de un (ipotetic) cancer de sîn, după cum susține ea într-un mesaj post-factum intitulat “Alegerea mea medicală” (My Medical Choice). A ales, cu alte cuvinte, să se mutileze de teama unei boli pe care nu o are încă, dar pe care s-ar putea să o facă (cîndva, nu se știe cînd).


Angelina versus medicina 3

Încerc să revin – după momentul de excito-exaltare pricinuit de ireversibila și incomprehensibila modificare (la propriu) a profilului unicei Angelina – cu picioarele pe pămînt pentru a prelua din manichiura presei subiectul încă aburind în vederea administrării unor observații mai la rece.