mastectomia declanșează isteria 7


grendels-mother_angelina ugo

Amintiri, amintiri … (sursa: www.ugo.com)

Vuiesc ziarele: Angelina și-a tăiat sînii!

Cum care Angelina? Nu zău, păi cîte Angelina există pe lumea asta?

Și cum care sîni? Păi … ai ei și doar ai ei. Pentru că de data asta acțiunea se petrece nu într-un film, ci în (cruda) realitate. În care nu există trucaje și dubluri. Astfel că săraca fată bogată a fost nevoită să facă de una singură cascadoria.

“Este o eroină” declară Brad (și să nu începeți iar cu “Care Brad?”), dimpreună cu toate ziarele, televiziunile, personalitățile, misepariștii, precum și cu tot restul populației alfabetizate.

Brusc, femeile din Ucraina iau cu asalt – nu e clar dacă din teamă sau din admirație – clinicile de diagnostic genetic al cancerului de sîn. Asta, zic eu, înseamnă să fii un fan adevărat.

Are Angelina o căruță de tatuaje? Atunci vreau și eu măcar unul!

Și-a schimbat Angelina tunsoarea? Musai și pentru mine una la fel!

Și-a tăiat Angelina sînii? Păăăi … hmmm … Ei bine, la naiba cu ei!

Într-o lume în care nici măcar noi, muritorii de rînd, nu mai sîntem capabili, parcă, să ne separăm munca de viața de familie și să ne protejăm intimitatea de omniprezentul facebook, nu mă mir că Angelina a decis să facă publică suferința ei (altfel una absolut personală). Probabil că așa e scris în fișa postului de actor la Hollywood.

Ce mă preocupă mai mult în cazul ei este înțelegerea procesului prin care un om normal, bogat și celebru (prin urmare, cu resurse cvasinelimitate), pe deasupra și educat, decide să se automutileze pentru a scăpa de o boală ipotetică (carevasăzică, pe care nu o are!). Cît de mare trebuie să fie presiunea societății în care trăim pentru ca cineva, oricine, să vadă într-o asemenea “soluție” singura variantă de scăpare? (Era să scriu “vindecare”, însă rezerv termenul pentru oamenii într-adevăr bolnavi.)

Ce s-a ales de medicină? Și ce s-a întîmplat cu medicii, pentru care prima regulă ar trebui să fie, de la Hipocrate citire, “Primum non nocere” – în primul rînd să nu faci rău?

Să tai o bucată dintr-un om pentru a-l proteja de o boală e, în umila mea opinie, o abordare la fel de absurdă ca și teoria “Să facem război pentru apărarea păcii” (pe care tot americanii au dus-o în ultima vreme pe culmile perfecțiunii, cu susținerea ei în direct pe CNN cu tot). Dar, dacă scenariul e bine scris și efectele speciale ne încîntă ochiul (și ne fură mințile), sîntem dispuși să acceptăm orice grozăvie ca pe un spectacol oarecare. C-așa-i la Hollywood.

Revenim așadar pe platoul de filmare. Scena unu, dubla unu (și singura):

Angelina și-a tăiat sînii. Lumea e în delir.


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 thoughts on “mastectomia declanșează isteria