“nu se mai poate face nimic” 4


ruleta

Roşu – viaţă, negru – moarte

E ceea ce aud încă (prea) mulţi oameni loviţi de cancer de la doctorii lor.

Chiar dacă doar ei, doctorii, sînt cei care nu mai pot face nimic. Sau, mai exact, medicina pe care o practică.

Medicină care mai devreme sau mai tîrziu îi pune în poziţia (ba chiar îi obligă, de fapt) să spună o astfel de enormitate pacienţilor lor.

Iar unii dintre ei, cuminţi şi ascultători, se duc acasă şi se pregătesc să moară. Doar pentru că doctorul lor, cel în care au atîta încredere, le spune că “nu se mai poate face nimic”.

Alţii se hotărăsc din fericire să iasă, măcar pentru o dată, din cuvîntul doctorului şi să îşi ia viaţa şi sănătatea în propriile mîini. Iar mulţi dintre ei, în ciuda tuturor aşteptărilor, reuşesc.

Pentru că sînt nişte luptători şi pentru că nu acceptă decizia luată pentru ei de altcineva, ca la jocul de ruletă:

“Jocurile sînt făcute,  nimic nu mai merge!”

(am primit o mărturie de acest fel de la o prietenă virtuală, Mihaela, care face lucruri minunate pe blogul ei)

 

 


Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 thoughts on ““nu se mai poate face nimic”

  • arakelian

    imi aduc aminte, acum 10-15 ani, vine bunicul colegutzei de apartment pt o investigatie la plamani. Diagnostic sumbru, dupa cei 30 ani lucrati la fabrica de ciment. Nu ii spune nimic bunicului, doar familiei: maxim 6 luni.
    S-a dus acasa bunicul, si si-a continuat viata, a mai rarit cositul in urmatorii 5 ani.

    Concluzie: am invatat ca varsta e data nu de buletin, ci de suflet. La fel e si cu lungimea vietii: eu decid cat traiesc, si mai ales cum.

    • doctorul Post author

      @ arakelian: cu o mică observație: e nevoie ca viața ta să aibă un sens; altfel, e încă pentru mine un mic mister cum de medicina susține, pe de o parte, că “nu există boli, ci bolnavi”, iar pe de alta judecă totul în cifre și statistici; frumoasă și plină de învățăminte poveste, îți mulțumesc, cele bune.