Ai cancer? Ghinion!
N-am spus-o eu, ci niște distinși cercetători – ei bine nu, n-ați ghicit – americani.
Cancerul – ne anunță ei cu distinsă morgă, bine camuflați de calcule matematice complexe – e oarecum circa aproximativ două treimi ghinion. Servit pe aperitive cu oareșce componentă genetică (5-10%) și asezonat din belșug cu niscaiva factori de risc mai acătării (stilul de viață, bată-l vina!).
Anunțul în cauză ne determină să pornim curajos pe firul acestui raționament și să-l extrapolăm o țîră la o știință îndeobște cunoscută sub numele de fizică.
Putem astfel și noi specula că, înainte ca Newton să descopere legea gravitației, merele cădeau pe pămînt în bună măsură (să fi fost oare tot 2/3?) datorită neșansei. Pasămite, planeta Venus s-ar fi dedulcit și ea la vreo 2-3 rumeioare, dar ce să-i faci dacă și-a ales, ca proasta, să locuiască (curat ghinion!) atît de departe de locul acțiunii. Mai putem ușor asezona factorul plictis (nu-i simplu, monșer, să ajungi chiar și pe Lună, întrebați-i pe americani), bine garnisit cu influența migrației păsărilor călătoare la pachet cu scăderea unghiului de înclinație a razelor solare o dată cu venirea toamnei.
Iată cît de ușor ar fi putut mințile științifice ale timpului să explice această curioasă și exclusivă preferință pămînteană a merelor înainte ca legea gravitației să înceapă, mulțumită lui sir Newton, să-și intre pe deplin în drepturi.
Și uite-așa, revenind la ale noastre, observăm că știința mai pune o cărămidă (de lut) la ziguratul propriei măriri în timp ce noi, muritorii de rînd, urcăm tot mai temători un edificiu tot mai înalt, tot mai nesigur și cu vîrful tot mai în nori.
Precum și capetele noastre.
Năzdrăvănia de mai sus a apărut, printre altele, în prestigioasa (spun unii) publicație Time.
Studiul care a produs năzdrăvănia de mai sus, în rezumat, aici.
Ma bucur ca inainte de studiul asta, cu ghinionul, l-am citit pe Ioanidis care explica faptul ca da, multe studii pot da rezultate fals pozitive/negative. In plus, dupa zeci de ani de folosire, mamografia este inutila: http://www.nytimes.com/2014/02/12/health/study-adds-new-doubts-about-value-of-mammograms.html?_r=1 si de ceva timp Elvetia a renuntat la ea: o palpare e suficienta. http://www.medical-board.ch/fileadmin/docs/public/mb/Fachberichte/2013-12-15_Bericht_Mammographie_Final_Kurzfassung_e.pdf
In rest, dr chineza a zis ca a vazut la chinezii de aici aceleasi probleme ca la localnicii de aici, si nu aceleasi probleme ca in China. Oare si-au schimbat norocul?
Si o intrebare: despre documentarul asta https://www.youtube.com/watch?v=HqGGHeomXW4 ce spuneti, Domnule Doctor? Desi medicii din documentar specifica faptul ca nu recomanda folosirea postului negru in tratamentul cancerului, dar uite ca e o pacienta amintita acolo ce a spus: nu pierd nimic, incerc si nu regreta decizia!. Stiti mai multe despre cercetarile rusesti pe tema asta?
Eu am ramas blocata in exemplele date: jumatate din pacientii cu astm s-au tratat, 10% nu au recidive pt restul vietii. Pana acum toti medicii mi-au zis ca nu exista asa ceva, eram convinsa si totusi… SI TOTUSI….
Inteleg ca nimeni nu are interes sa subventioneze asemenea cercetare de avengura, ca nu vor avea de castigat din vandut apa si teste de pipilica dar…
@ arakelian: simpatic acest domn Ioannidis, pre mulți i-a cam călcat pe bombeuri cu descoperirile lui; despre mamografii am scris și eu, se pare că americanii s-au prins (și au și luat măsuri) încă de prin 2009; i-au urmat englezii, văd acum că și elvețienii (îți mulțumesc pentru informație); bineînțeles că nu au întîrziat “contraloviturile” (bietul Ioannidis) că, deh, să rămînă radiologii fără colegi? monșer, nu se face!
apropo de chinezii plecați să-și caute norocul spre Soare-Apune, uite aici una cu japonezi – tot un fel de asiatici – loviți pare-se de un ghinion similar; nu că noi ceilalți, cu fața mai albă și ochii mai mari, am fi scutiți de “neșansă”, cum au aflat-o și polonezele pornite să cucerească “Lumea Nouă”, dar care au uitat să-și ia cu ele și butoiul cu varză murată :-);
revin cu un comentariu privind filmulețul, să-l văd mai întîi :-)));
@ arakelian: da, văzusem filmul despre post, am căutat și articolul italo-americanului din final (iar pacienta amintită acolo e, dacă bine îmi amintesc, o distinsă judecătoare, adică parte a acelei subspecii “umane” care hăituiește, prin cea mai liberă și mai democratică țară din lume, pe oricine iese din linia oficială privind sănătatea); părintele Ghelasie Gheorghe, care s-a preocupat de medicina isihastă și de rolul alimentației în sănătate, spune în “Rețetele medicinii isihaste”: “… primul desfrîu al omului nu este sexul, ci desfrîul mîncării …”; dar hai să ne gîndim puțin: post și rugăciune, cu alte cuvinte curățare fizică și emoțională; acum are sens? spor, sănătate (altfel, mă amuză apelativul Domnule Doctor, cred însă că mă descurc și fără :-));
hai doctore, ca nu am pascut impreuna oile tataiei si nici baut bere / mancat praline pe bordura in Bucuresti. Desi nu stim ce ne aduce viitorul 😉