mascați și măscărici


notă – articol scris în 9 septembrie dar publicat, probabil sigur din lehamite, abia astăzi

Dragi guvernanți!

Strădania voastră din ultima jumătate de an de a ne ține pe toți sănătoși, voioși și la adăpost de orice boală, și mai ales de teribilul Sars-Cov 2, mă realmente înduioșează.
Efortul vostru supraomenesc de a ne feri pe toți, așa, în masă, de temuta doamnă cu coasa, mă aproape face să lăcrămez.
Mă gîndesc că pînă și neînfricatul Ghilgameș, cel care și-a propus și el să învingă hîda moarte, ar fi mîndru de voi (ba chiar nu e deloc exclus să-și ia, de acolo de sus, și niscai notițe).

Și aproape că v-aș și crede, dacă NU:
– ați scoate în față, cu o stranie obstinație, cifrele menite să ne sperie (infectați, spitalizați, decedați), în locul celor care ne-ar putea oferi măcar o umbră de speranță (asimptomatici, cazuri ușoare, vindecați);
– ați ocoli (ba chiar suprima), cu o ciudată perseverență, opiniile altor specialiști[1-4] (inclusiv din industria farmaceutică[5;6]) care nu se înscriu neapărat în linia oficială, dar care vin cu argumente care ar merita măcar ascultate;
– ați desconsidera, cu o bizară încăpățînare, experiența altor țări (precum, bunăoară, Suedia) care au reușit, cu o abordare mult mai relaxată, să obțină rezultate similare sau chiar superioare[7;8] în controlul acestei “pandemii” (apropo, poate ne spuneți odată și nouă care e definiția pandemiei, că eu unul o tot caut din luna martie prin toate ungherele internetului și nu reușesc s-o găsesc);
– ați propaga, cu o alarmantă nonșalanță, raportări care adună de-a valma persoane decedate de covid cu cele decedate cu covid (nici nu știu cum să calific acest lucru, însă știu că trăim în țara lui Caragiale și, vorba ceea, două la primărie, două la prefectură, numai să iasă socoteala);

La data la care scriu se vehiculează “cifre îngrijorătoare” de peste “4.000 de morți din cauza covid-ului” (orice o fi însemnînd asta) și aproape 100.000 de cazuri de infecție[9] (nu v-a ajuns încă la urechi faptul că testul nu are absolut nici o relevanță[10], așa cum dealtfel a susținut chiar inventatorul acestuia?[11]). Iar pe baza acestor cifre evident măsluite ne forțați să purtăm adevărate botnițe a căror eficacitate este, în cel mai bun caz, discutabilă[12;13] (în paranteză fie spus, dacă subsemnatul aș fi avut la examene o prestație precum cea etalată de domniile voastre – și mă refer aici la nou apăruta castă de medici-politicieni – fără jenă la televizor, n-aș fi trecut în facultatea de medicină nici de portar; iar femeia de serviciu m-ar fi alergat, fără doar și poate, prin curte cu mătura).

Am ajuns, ca urmare a unui șir de decizii haotice dar strălucitoare prin penibilul lor, o națiune de mascați. O națiune de mascați condusă (citește: mînată) de o adunătură de măscărici.

Viața e un carnaval
Viața e un carnaval (sursa: https://discoveritaly.alitalia.com)

Stimabililor!
Pe website-ul oficial al onor instituției direct responsabile de această nebunie organizată la nivel planetar, recte Organizația Mondială a Sănătații, se face vorbire[14] (e adevărat, ceva mai sotto voce) despre o altă epidemie (atenție, deși cifrele sînt semnificativ mai mari, aici misteriosul concept de pandemie nu se aplică) care, deși ucide mult mai mult (și de muuuuult mai mult timp decît amărășteanul – prin comparație – de Sars-Cov 2), nu se bucură deloc de aceeași atenție.

Cîteva cifre despre “epidemia de tutun”, cum drăgăstos o numește OMS:
tutunul ucide pînă la jumătate din utilizatorii acestuia (Tobacco kills up to half of its users.)
tutunul ucide peste 8 milioane de oameni anual. Mai mult de 7 milioane din aceste decese sînt rezultatul fumatului direct, în timp ce aproximativ 1,2 milioane sînt consecința expunerii nefumătorilor la fumul de țigară. (Tobacco kills more than 8 million people each year. More than 7 million of those deaths are the result of direct tobacco use while around 1.2 million are the result of non-smokers being exposed to second-hand smoke.)

Extrapolate grosso-modo la populația României aceste cifre ne spun că, probabil, tutunul ucide anual undeva spre 19.000 din concetățenii fumători și circa 3.200 dintre cei nefumători, prin fumat pasiv (sau la mîna a doua, potrivit unei formulări cinic-eufemiste a aceleiași organizații transnaționale care pretinde că ne poartă de grijă mai ceva chiar decît propria noastră mămicuță).

Bun, veți zice, fumatul nu e boală contagioasă, iar cei 19.000 au tot dreptul să opteze liber și neîngrădit pentru modalitatea de trecere la cele veșnice care consideră că îi avantajează (un punct de vedere dealtfel corect și în acord cu viziunea contemporană asupra lumii și a vieții și, mai ales, cu practica prevalentă privind drepturile universale și sacre ale omului).

Ce ne facem însă cu cei 3.200? Oare nu au și ei drepturi? Oare nu merită și ei să trăiască? Pe ei cine îi protejează? De ce nu se vorbește și în cazul lor despre distanțare socială? De ce nu li se impune fumătorilor purtarea obligatorie a măștii în timp ce fumează, astfel ca mortalul (că doar e dovedit științific!) fum de țigară să nu îi afecteze pe ceilalți?

De ce nu se elimină din rădăcină – așa cum cel puțin la modul declarativ se urmărește în cazul celălalt – acest pericol public ale cărui rădăcini, năravuri și hachițe sînt mult mai bine cunoscute și, din fericire, mult mai ușor de controlat?

De ce pentru unul mumă, iar pentru altul ciumă?

Nițel kabuki (sursa: https://www.englishlanguagefaqs.com)

Există acolo, în spatele măștilor, vreun politruc politician care poate răspunde, stimați aleși?
Există vreun vraci doctor care să ridice cu curaj, tot în direct și tot la o oră de maximă audiență, stindardul acestei lupte?
Există vreun prompterist jurnalist care să facă din asta cauza carierei și a vieții lui (desigur, fără feic nius-uri, alba-neagra și alte uite popa, nu e popa din astea)?

Sau rămînem în continuare (doar) niște triști, lamentabili nepoți epigoni de-ai lui Caragiale, unii care plimbă steaguri măști de colo-colo, ca să ne iasă socoteala peșcheșul?

Referințe

  1. https://www.globalresearch.ca/coronavirus-why-everyone-wrong/5718049
  2. https://www.zerohedge.com/medical/no-medical-justification-emergency-measures-open-letter-100s-doctors-health-pros-urges-end 
  3. https://www.globalresearch.ca/12-experts-questioning-coronavirus-panic/5707532 
  4. https://www.zerohedge.com/political/covid-why-terminology-really-really-matters 
  5. https://www.globalresearch.ca/lies-damned-lies-health-statistics-deadly-danger-false-positives/5724417 
  6. https://www.globalresearch.ca/plain-truth-about-masks/5724961 
  7. https://www.globalresearch.ca/twice-many-deaths-lockdown-england-compared-free-sweden/5724346 
  8. https://www.globalresearch.ca/sweden-success-kryptonite-lockdown-mask-advocates/5720802
  9. https://www.dw.com/ro/am-trecut-de-4000-de-morți-de-covid-și-ne-apropiem-de-100000-de-cazuri-un-nou-bilanț-cu-cifre-îngrijorătoare-spotmediaro/a-54866002
  10. https://www.globalresearch.ca/manufactured-pandemic-testing-people-any-strain-coronavirus-not-specifically-covid-19/5707781
  11. https://uncoverdc.com/2020/04/07/was-the-covid-19-test-meant-to-detect-a-virus/
  12. https://www.globalresearch.ca/plain-truth-about-masks/5724961 
  13. https://www.globalresearch.ca/face-masks-pose-serious-risks-healthy/5712649 
  14. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/tobacco

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *