Practica e cea care ne omoară, ca buni români ce sîntem.

Am simțit nevoia să fac o revenire la articolul de ieri în care prezentam cîteva elemente privind funcționarea Programului Național de Oncologie. Asta pentru că, deşi pe hîrtie totul arată frumos şi liniştitor, în realitate lucrurile nu sînt nici pe departe aşa cum ar trebui (şi cum ar fi dealtfel normal într-o țară cu pretenții europene). Cam ca în zicala cu gardul şi cu leopardul.

În teorie deci, toți bolnavii cu cancer din România beneficiază în mod gratuit de îngrijire (investigații, proceduri medicale şi medicamente) în cadrul unui Program Național de Oncologie. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) are obligația de a asigura fondurile necesare programului, o bună parte dintre acestea mergînd la plata medicamentelor oncologice (unele dintre ele extrem de scumpe).

În practică însă, datorită fondurilor reduse care sînt alocate şi a întîrzierilor la plata facturilor din partea CNAS, farmaciile pot onora aceste rețete doar în primele zile ale fiecărei luni. Din acest motiv vedem cozi interminabile în fața farmaciilor la începutul lunii, cam cum era odată în fața alimentarelor cînd “se băga marfă”. Rezultatul concret este că mulți pacienți rămîn fără medicamentele necesare, fiind astfel nevoiți să şi le procure pe banii lor.

Andy Goldsworthy - Pietre scufundîndu-se în nisip (www.goldsworthy.cc.gla.ac.uk)

Pentru a mai reduce din costuri (respectiv adaosul comercial practicat de farmacii), CNAS intenționează revenirea, începînd cu 1 iulie 2010, la eliberarea medicamentelor pentru cancer prin farmaciile cu circuit închis din spitalele cu secții de oncologie. Spun ‘revenirea’ pentru că e vorba despre un sistem care a mai funcționat pînă acum cîțiva ani beneficii evidente pentru autorități, care au astfel un control mai riguros al consumului de medicamente şi deci al cheltuielilor cu acestea.

Aduce însă acest lucru vreo schimbare (eventual în bine) pentru bolnavii de cancer?

Răspunsul simplu este: NU. E adevărat că pacienții vor alerga mai puțin în căutarea medicamentelor (am văzut cu toții pe geamul farmaciilor anunțul “Nu eliberăm compensate!”), care vor fi astfel disponibile într-un singur loc. Fără bani suficienți însă, medicamentelor tot nu vor ajunge la toți cei care au nevoie de ele.

Iar cozile nu vor face altceva decît să se mute de pe stradă în spital. Unde, e adevărat, deranjează mai puțin ochiul.

Sau presa. Da, presa, acea proaspăt identificată vulnerabilitate a noastră.