Spuneam, în ultimele zile ale anului trecut, că America mai pierde un război.
Un război dus împotriva unui inamic cel puțin la fel de evaziv ca și terorismul împotriva căruia s-a înverșunat în ultimii ani. Un război (termen care mie nu îmi place, dar care se pare că pe ei îi coafează teribil) dus de data asta pentru viață, în competiția acesteia cu cancerul.
În chiar primele zile ale noului an a fost publicată o statistică a Societății Americane de Cancer (American Cancer Society – ACS) care anunță faptul că rata de decese prin cancer a scăzut din 1999 încoace “cu mai bine de 1% atît la bărbați, cît și la femei”. Iar ca urmare, cam un milion de decese au fost evitate în același interval (sesizați formularea anapoda – o să vedem imediat de ce – cum că “un milion de decese au fost evitate”, în loc de “un milion de vieți au fost salvate”).
Tonul aparent optimist virează însă imediat într-o lamentație comunistoid-autocritică de tipul “am fi putut face mult mai mult”.
Absolut de acord cu respectivul.
În primul rînd pentru că, raportat la un interval de timp de peste două decenii, un procent chinuit de 1% nu înseamnă, în cel mai bun caz, decît o stagnare. “Bună și aia!”, ar putea spune optimiștii incurabili (nu însă și dacă punem în balanță zecile de miliarde cheltuite în acest scop).
Dar să ne întoarcem la milionul de decese evitate, care nu este altceva decît o jonglerie lingvistică bazată la rîndul ei pe o tehnicalitate medicală de raportare. Astfel, o persoană diagnosticată cu cancer este declarată “vindecată” dacă mai este în viață la cinci ani de la momentul diagnosticului. Drept consecință, “supraviețuirea” în cancer ia în calcul numărul acestor oameni, care pot foarte bine să moară în anul imediat următor (de cancer sau de altceva). Însă aceștia au fost deja contabilizați la “decese evitate” (chiar dacă nu neapărat și la “vieți salvate”. Ingenios, nu-i așa?
Avertizat fiind de cele de mai sus și împins de curiozitate (un atribut, se vede, nu tocmai în exclusivitate feminin), mi-am băgat puțin nasul prin respectivul raport. Din care am înțeles, pe de o parte, că autorii acestuia au avut la îndemînă suficiente mijloace – ajustări, aproximări sau de-a dreptul excluziuni – ca să mai cosmetizeze pe ici pe colo, prin părțile esențiale, cifrele respective (că de, fondurile pentru război, pardon, pentru cercetare, trebuie să curgă neîngrădit). Iar pe de alta, că în timp ce unele tipuri de cancer (de plămîni, de colon) au colții tot mai tociți, altele vin tare și hotărît din urmă.
Altfel, Fata Morgana e bine și ea.
Pingback: cancer: un secol pierdut | tot ce (nu) ai vrut sa stii …
Pingback: registrul unic al … implanturilor de sîn | tot ce (nu) ai vrut sa stii …
Pingback: hai la lupta cea mare | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: ştiința bate cancerul … cică … | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: Angelina, fără milă! | despre cancer