Pahar cu lapte (www.wikipedia.com)

Zilele astea rulează pe televizor o reclamă care încurajează consumul de lapte. De preferat la cutie, pentru că, nu-i aşa, e selectat, controlat, sterilizat. Şi frumos ambalat, desigur.

Îmi amintesc de copilărie, de zilele petrecute la bunicii de la țară. De momentele de început ale serii cînd veneau vacile de la păscut. Bunica mea apărea imediat cu un scăunel şi cu o găleată albă pe care o aşeza între picioarele vacii, chiar sub uger. Apoi începea să mulgă laptele strîns peste zi. Un lapte alb-galben, de consistență păstoasă, care făcea o spumă ce emana prospețime şi sănătate. Iar bunica mai avea ceva pregătit de fiecare dată: o cană cu care la sfîrşit ne dădea nouă, nepoților, să bem din laptele cald şi gustos.

Mai am o amintire, tot din copilărie şi legată tot de lapte. Care revine mai rar, e adevărat. O vizită cu şcoala la o fabrică de procesare a laptelui. Din toată vizita memoria a reținut o singură scenă, în care o persoană din conducere ne prezenta cu nedisimulată suficiență profesională o centrifugă. În această centrifugă, ne explica gazda, laptele este “curățat” de toate componentele nedorite – în special grăsimi. Ne-a făcut şi o demonstrație în urma căreia a rezultat o zeamă albă şi lungă pe care am recunoscut-o imediat ca fiind laptele pe care îl cumpăram de la Alimentara.

Am început să privesc cu alți ochi laptele din comerț după această vizită. După impresionanta – în ochii de copil – demonstrație tehnică la care fusesem martor, simțeam cumva că cineva are grijă ca noi să nu înghițim ceva ce ne-ar putea face rău. Lichidul alb din sticla de un litru devenea dintr-o dată etalonul pentru ceea ce trebuia să fie laptele.

Lapte de la sursă (www.wikipedia.org)

Însă de fiecare dată cînd ne întorceam de la țară aveam în portbagaj şi o sticlă-două cu lapte proaspăt muls de bunica. Care căpătase un statut de delicatesă, prin comparație cu cel de la oraş. Mai erau şi alte produse proaspete (făină, ouă, brînză, borş, ba chiar şi cîte o găină vie) care urmau să se transforme acasă în mîncăruri cu un gust aparte.

Nu ştiu cum am făcut, însă în doar o generație am trecut senini de la alimentele proaspete de țară la “produsele” de supermarket, ambalate în sticle, pungi sau cutii. Procesate, sterilizate, conservate, centrifugate, stabilizate, colorate, emulsionate, congelate, vidate, în sfîrşit, securizate. Nu mai mîncăm nimic care nu are etichetă.

Dar cu ce preț?