Dar nu, nu de fumul de la numeroasele şi interminabilele (parcă) incendii cu care ne umple în fiecare vară ecranele buletinelor de ştiri. Căci acelea, cu sau fără intervenția competentă a pompierilor, se sting oricum o dată cu încheierea sezonului.
E vorba de un alt fum, mult mai insidios, mult mai persistent şi, drept urmare, mult mai periculos.
Dar de unde (atîta) fum? Toată lumea ştie că Grecia e o țară foarte frumoasă, cu ape foarte albastre şi cu aer foarte curat. Doar de aceea şi vin atîția turişti să o viziteze, an de an. Revin şi zic: o fi poate adevărat prin insule, pe acolo pe unde se-nghesuie turiştii.
Căci în Atena e jale, mai ales vara. Sînt zile în care nu se vede om cu statuie din cauza smogului. Nu se ştie cît din el provine de la fabrici şi uzine, cît de la traficul auto-moto şi, în sfîrşit dar nu în cele din urmă, cît de la țigări, pipe şi alte narghilele.
Pentru că, în ciuda popularei ziceri de pe la noi „fumează ca un turc”, se pare că, pe lîngă greci, primii sînt mici copii. Cu 42 procente de fumători în populația generală, Grecia e campioană europeană absolută la această disciplină cu adevărat olimpică (de la muntele Olimp, nu de la jocurile cu acelaşi nume).
Ei bine, se pare că joaca s-a terminat. Grecia s-a decis să se ia şi ea la trîntă cu balaurul care împroaşcă fum pe nări. Nu ştiu dacă grecii fac asta pentru că au aflat ce a pățit Michael Douglas. Sau, ceva mai puțin probabil, pentru că trei cetățeni ai unei țări europene oarecum megieşe, exasperați de ineficiența cronică (în combaterea fumatului, ce altceva?) a autorităților din patria lor, au decis să-şi ia soarta în mîini (în locul țigării, desigur) şi să renunțe de bună voie la tutun. Sau, deosebit de tentant dar (aproape) imposibil, pentru că cineva le-a tradus în dimotiki vreo două-trei articole, bine alese, de pe blogul meu.
Oricare i-ar fi motivele, Grecia calcă apăsat pe urmele Finlandei. Iar eu cred că nu face deloc rău.
* dimotiki – forma modernă a limbii elene (greacă) folosită în prezent în Grecia;
ai o obsesie cu fumatorii? 🙂
@irina fumarel: de fapt e un pic viceversa, căci în timp ce eu le respect alegerea lor de a fuma, ei au serioase dificultăți în a o respecta pe a mea, care e aceea de a nu fuma; după cum e lesne de înțeles, ei se impun invariabil, iar eu sînt cel care trebuie să se retragă de fiecare dată; aş numi-o aşadar mai degrabă o contra-obsesie, pornită dintr-un sentiment de neputință în relația cu ei; altfel, îți mulțumesc pentru vizita întrebătoare; cele bune.
@irina fumarel: pentru un supliment de răspuns, te invit din nou pe blogul meu oricînd după orele 23.30 astă-seară; la bună revedere.
Pingback: (mică) paranteză lingvistică | tot ce (nu) ai vrut să ştii …
Pingback: un jack şi un snack | tot ce (nu) ai vrut să ştii …
Pingback: fumul se mută în parcuri | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...