Pentru toți cei care povestea lui Stephen i-a făcut să clatine sceptic din cap “da, un caz interesant, însă e doar excepția care confirmă regula”, revin cu argumente susținute de date ştiințifice solide. Medicină bazată pe dovezi, carevasăzică.
Într-un studiu clinic fără precedent în oncologie desfăşurat la Universitatea California din San Francisco şi publicat în 2005, un număr de 93 de bărbați cu diagnostic – confirmat prin biopsie – de cancer de prostată în stadiu incipient au ales să nu facă operația chirurgicală. Ci doar să țină – sub supravegherea oncologului lor – tumora sub observație prin monitorizarea nivelului de PSA (Prostate-Specific Antigen – antigen specific prostatei) secretat de aceasta.
Împărțiți în două grupuri selectate aleatoriu, bărbații respectivi au purces la treabă. Cei din grupul de control mai puțin, respectiv doar cu măsurători regulate ale nivelului de PSA din sînge. Ceilalți însă au intrat într-un program complet – cu durata de un an – de revigorare a sănătății fizice şi psihice: regim alimentar vegetarian, exerciții fizice, gestiunea stresului şi participarea într-un grup de sprijin. Pe scurt, şi-au reconsiderat radical stilul de viață.
Merită aşteptarea …
Metodele respective – multe dintre ele considerate pînă atunci bizare, absurde sau în cel mai bun caz rodul unor superstiții – au produs însă după doar 12 luni rezultate spectaculoase. Astfel, dintre cei 49 de pacienți care nu au schimbat nimic în stilul lor de viață 6 au avut nevoie de operație urmată de chimioterapie şi radioterapie. Prin contrast, niciunul dintre cei 41 care au intrat în programul activ nu a avut nevoie de tratamente radicale. Iar în timp ce nivelul antigenului PSA crescuse la primul grup în medie cu 6%, în cel de-al doilea era cu 4% mai redus, semn al unei regresii tumorale la majoritatea pacienților.
Încă şi mai impresionantă a fost o schimbare mai puțin evidentă petrecută în corpul celor care îşi modificaseră stilul de viață. Astfel, sîngele lor era de 7 (şapte) ori mai capabil să inhibe creşterea celulelor canceroase din prostată decît cel al bărbaților din grupul de control. Cumva, mobilizarea bărbaților respectivi pentru lupta împotriva cancerului care le amenința trupurile s-a transmis pînă la ultima lor celulă.
Ceea ce explică şi felul în care a învins Stephen statistica, reuşind să “gliseze” pe curba de supraviețuire pînă spre cel mai îndepărtat punct al ei.
(pentru cei dornici de aprofundare, studiul clinic respectiv poate fi accesat – în limba engleză – aici)
Ma mir ca ajung sa fie publicate astfel de rezultate, ca sa nu mai spun ca as fi foarte curios sa aflu cine a finantat aceste cercetari….
Inca nu au fost contestate rezultatele de catre vreo firma producatoare de medicamente?????
@VirtualKid: se pare că se fac, iată, ba chiar sînt publicate în reviste extrem de respectabile, de unde sînt apoi preluate şi comentate mai departe, precum facem noi acum; se pare că nici companiile astea de medicamente nu pot influența (încă) orice; din fericire pentru noi, zic eu.
Hai sa vorbim intr-o zi despre OMS si sa facem un concurs de previziuni: Care este urmatoarea marlanie pe care o pregatesc (dupa gripa lu’ porcu’) ?
@VirtualKid: mă tem că nu am atîta imaginație, dar putem încerca: să vedem, a fost mai întîi boala vacii nebune, apoi gripa aviară, acum pesta porcină (nu prea au mai rămas animale, se vede treaba) … aş risca cu “spleenul porumbeilor călători care se găinățează pe capetele noastre neprotejate de bască – cum ți se pare?
Are drepate VirtualKid,este interesant!!!!
@Mark: îți mulțumesc pentru interes, sper să rămînă în continuare aşa.
În fond, subconțtientul nu face decât să execute comenzile date de conștient. Pe asta se baza și metoda Coue.
@silavaracald: adevărat, mai rău este cînd se întîmplă invers, respectiv atunci cînd conştientul este “condus” din umbră de către subconştient, care ajunge să fie – fără voia noastră evident – cel care decide pentru noi; iar la un moment dat ne trezim într-o situație căreia nu-i găsim nici o explicație rațională.
Am trait, dupa cum ti-am povestit, o experienta asemanatoare, care intareste cele spuse de tine aici: tatal meu, diagnosticat cu melanom malign stadiul IV-V, care schimbandu-si radical stilul de viata a invins boala. De 14 ani. 😀
@arcadia: poate scrii ceva despre asta, ca să publicăm aici (dacă şi tatăl tău este de acord, bineînțeles); avem nevoie de exemple de acest fel, de la oameni obişnuiți, care trăiesc printre noi; un singur caz de acest fel face cît 1.000 de poveşti citite prin cărți (chiar dacă la fel de adevărate).
Ok, o sa scriu. Promit. De indata ce mai termin cu trebile urgente. 🙂
@arcadia: s-a făcut, trebile mai întîi, scrisul după, ca să avem despre ce scrie, nu de alta; te aştept, spor.