“Numai cine nu munceşte nu greşeşte” zice o înțeleaptă (şi de multe ori salvatoare) vorbă din bătrîni. Cam aşa şi cu mine, dacă includem acest blog la capitolul “muncă”. Astfel, după ce doar cu cîteva zile în urmă am eratat-o cu un link spre o campanie care încearcă să evite scoaterea plantelor şi remediilor naturale în afara legii, iată că am eratat-o din nou.
Ieri am dat fuga să prind un vernisaj. Prima mea expoziție de grup, la care particip după ce am realizat o singură lucrare, vinerea trecută. Sînt sigur că am făcut deja pe mulți artişti adevărați să-şi frîngă mîinile de invidie. Cum adică, ei amestecă ani de zile la culori, spală kilometri de pensule şi acoperă mormane de hîrtie cu schițe şi abia dacă pot spera la o expoziție, iar eu, un novice care nici măcar nu ştie cum să țină pensula în mînă, le-a luat-o deja înainte.
Cît mai costă un strop de fericire în zilele noastre? De fapt se mai găseşte, chiar şi pe bani? Sîmbătă spre duminică am făcut o noapte albă. Dar nu în fața televizorului sau pe la vreo petrecere, ci pe drumuri. Realmente.
