Am tot vorbit despre cum am ajuns să ne hrănim într-un timp care parcă nu mai are răbdare cu noi. Sîntem grăbiți, sîntem nepăsători, sîntem teribil de naiv de inconştienți. Ne luăm sănătatea ca de la sine înțeleasă şi nu acceptăm nici în ruptul capului că ni se poate întîmpla ceva rău. Altora poate, nouă în nici un caz.
Uitîndu-mă în urmă, nu pot să spun că mă prăpădesc după perioada petrecută în armată. Însă unul dintre meritele experiențelor de viață mai puțin plăcute este acela că ne învață să prețuim altfel micile bucurii pe care aceasta ni le rezervă totuşi. Un astfel de moment a apărut atunci cînd unitatea în care îmi făceam stagiul militar a trebuit să-şi reîmprospăteze stocurile strategice de biscuiți. Iar stocurile vechi au fost date la consum. Poate nu pare, însă prin comparație cu mîncarea oferită de o popotă, biscuiții sînt o adevărată delicatesă.
