Ministrul Sănătății


medicamente și circ 1

Lumea evoluează, nu prea ai ce să-i faci. Bunăoară, de la anticul și demodatul “pîine și circ” am ajuns la mult mai modernul, chiar high-tech-ul, “medicamente și circ”. Iar dacă cel dintîi a făcut audiențe record în Colosseum-ul de la Roma, cel din urmă rupe și el hălci frumușele de rating prin televiziunile urmașilor lui Traian din România.


alți sîni, altă distracție

Și nu, nu mă refer la carnaval, chiar dacă acțiunea se petrece în Brazilia. Care Brazilie a lăsat pentru moment la o parte ritmul de samba și își adaptează pașii la cel de șansonetă. Asta pentru că, atenți la evoluțiile muzicale (și nu numai) de peste ocean, brazilienii au sesizat imediat falsetto-ul guvernului francez provocat de scandalul implanturilor mamare defectuoase.