Dar nu, nu de fumul de la numeroasele şi interminabilele (parcă) incendii cu care ne umple în fiecare vară ecranele buletinelor de ştiri. Căci acelea, cu sau fără intervenția competentă a pompierilor, se sting oricum o dată cu încheierea sezonului. E vorba de un alt fum, mult mai insidios, mult mai persistent şi, drept urmare, mult mai periculos.
Se administrează prin inhalare (fum de țigară, trabuc, pipă, narghilea), prizare, sau mestecare. Activ sau pasiv. O dată, de două, de trei ori pe zi sau la nevoie, pe termen nedefinit. Se poate procura de la chioşcul de la colțul străzii (cu timbru) sau de la furnizorii ambulanți din piețe (fără timbru şi mult mai ieftin). Eventual gratis, la mîna a doua, prin vreun bar sau ceva. Cam aşa ar suna o recomandare (rețetă?) de la medic pentru un “tratament” cu tutun.
