Iată că a venit. Momentul. E mic dar e al meu, vorba anonimului creator de reclame de la televizor. Cred că am spus de mai multe ori de-a lungul timpului că am creat acest blog cu gîndul de a-l transforma la un moment dat într-un proiect colaborativ.
Nu ştiu alții cum sînt (vorba unui ilustru înaintaş) însă eu unul am descoperit pe pielea şi osul meu că, atunci cînd începi să te preocupi la modul serios de ceva, lucrurile încep cumva să vină către tine. Auzi întîmplări ce dau deoparte strat după strat de neîncredere, citeşti cărți care îți întăresc încet-încet convingerile, afli de oameni cu interese similare care te fac să strigi: există!
Sau cel puțin aşa ne place să credem. Probabil pentru că ne uităm prea mult la filme americane. Pentru că doar acolo există cîte un leac minune pentru orice.
Tocmai de la capătul lumii am primit astăzi un semn. Un prieten mi-a scris un super-mega-comentariu, cu vorbe de bine despre acest blog. De ce aduc vorba? Păi să vă povestesc.
E luni, o frumoasă zi de început de săptămînă şi de toamnă care predispune la un pic de filozofie. Să filozofăm dară.
