Una din strigăturile noastre naționale, alături de “ia bomboana agricolă!” şi “sticle goale cumpăr!”.

Apărută la început timid prin tîrguri şi iarmaroace prăfuite, extinsă mai apoi cu succes la festivaluri populare cu poleială roşie şi lățită în cele din urmă democratic prin cele mai diverse outlet-uri de cartier.

Dar ce e pînă la urmă o gogoaşă? Păi nu mai mult decît făină albă cu zahăr, iar restul apă. Şi cam ce ne oferă ea din punct de vedere alimentar? Ultima dată cînd am verificat, după ce că nu prea se lăuda cu vreun principiu alimentar sănătos, mai ascundea sub crusta bine pudrată şi o ditamai bomba calorică. Un fel de moartea pancreasului (cum ar decreta probabil orice nutriționist cît de cît stăpîn pe meserie).

Sau un moft, cum ar spune nenea Iancu. Iar noi românii chiar aşa am şi tratat-o de-a lungul istoriei, avînd înțelepciunea să nu ne dedulcim cu ea decît (cel mult) în zilele de sărbătoare.

Gogoşi simple (www.wikipedia.org)

A fost nevoie (iar) să vină americanii ca să ni le vîre sub nas la micul dejun, la prînz şi la cină. Eventual ca desert la o altă invenție americană la fel de sănătoasă, celebrul fast-food. Iar noi bineînțeles ne-am adaptat cuminți, căci americanii – doar e un fapt dovedit – nu pot, nu au cum să greşească.

Nu mai revin asupra rolului deja recunoscut pe care îl are consumul excesiv de făină albă şi zahăr în apariția bolilor maligne (eventual la pachet cu diabet şi obezitate). Dar mă voi întoarce cu un articol asupra unui alt mecanism, ceva mai puțin evident, prin care gogoaşa ne conduce cu paşi mărunți dar siguri către cancer.

Căci nici nu bănuiți ce surprize poate ascunde simpatică gogoaşă.