la doctor la Viana 8


O cafea şi o ştire la Viena (foto: www.wikipedia.org)

Doi prieteni moscoviți se întîlnesc pe strada Arbat*. Unul dintre ei cu o cravată nouă, abia cumpărată.

– Frumoasă cravată, cît ai dat pe ea? îl întreabă amicul lui.

– Am luat-o de la magazinul cutare cu 300 de euro, se făleşte acesta.

– Te-ai grăbit amice, au la buticul de peste drum cu 400, la fel! replică primul.

Snoava de mai sus, absurdă pentru urechile unui om normal, capătă sens deplin într-o țărişoară zglobie şi plină de snobi(sme) ca a noastră. Nu e cazul să disperați însă căci, deşi ne distingem printr-o densitate remarcabilă de astfel de specimene la mia de locuitori, nu deținem nici pe departe monopolul asupra acestei trăsături profund umane. Spre exemplu, prin Budapesta fiind în vara anului 1990, am aflat cu tinerească uimire că ungurii îşi făceau cumpărăturile la Viena. De unde se întorceau – se pare că sensibil mai satisfăcuți – cu exact aceleaşi acareturi pe care le puteau găsi şi la magazinul universal din urbea lor.

Dacă tot am ajuns şi prin Viena … E o modă acum, să mergi să te cauți la doctor prin străinătățuri. “Absolut de înțeles” – ar putea spune oricine – în țara doctorului Ciomu, în care preşedintele şi prim-ministrul sînt cei dintîi în avionul care să-i scape de un sistem sanitar care îşi arde bebeluşii de vii.

Ei bine, aici devine momentul să ne amintim zicala “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Pentru că – vuiesc zilele astea agențiile de presă – un pacient operat pentru un cancer de rinichi la o clinică austriacă s-a trezit din anestezie minus rinichiul sănătos. Rinichi extirpat, în totala desconsiderare a planului operator inițial, dintr-o “eroare umană”.

Luna trecută un bun prieten (medic şi el) m-a rugat să-l ajut cu o recomandare pentru mama lui, diagnosticată cu un cancer în zona gîtului. După o întreagă aventură amicul a ajuns cu mama cu tot la un renumit profesor din Viena, care i-a spus din prima că nu are ce să-i facă mai mult sau mai bun decît ce îi făcuseră medicii din România.

Ce susțin eu aici de fapt? Că erori se întîmplă şi la case mai mari, iar a greşi este omeneşte în fond. Că medicii noştri nu le sînt cu nimic inferiori ca pregătire profesională colegilor din țări cu punga (mult) mai groasă (dovadă exodul prezent al medicilor români înspre țările cu pricina). Diferența o face însă – din păcate în minus pentru noi – habarnamistul ajuns pe listă de partid în fruntea bucatelor (că tot îşi doreşte iubitul nostru conducător mai mulți ospătari; aş rîde un secol dacă l-aş vedea ajuns, prin cine ştie ce spital de prin Europa, pe mîinile vreunui medic român plecat în pribegie la îndemnul lui).

Revin şi închei: avem şi medici, avem şi profesori, avem şi artişti. Rămîne doar să mai învățăm să-i prețuim.

*stradă din zona centrală a Moscovei, celebră atît ca nod comercial dar şi ca nucleu de viață artistică;

(ştirea despre ghinionistul pacient a călătorit – asemeni lui Columb în căutarea Indiilor – în sens invers celui anticipat, poposind mai întîi prin birourile agenției Xinhua; după care ne-a lovit, venind – nesuspectată de nimeni – dinspre răsărit, drept în moalele capului)


Leave a comment

Your email address will not be published.

8 thoughts on “la doctor la Viana

  • VirtualKid

    Poate ca tocmai pozitia in care s-a cocotat folosindu-se de minciuna, pe care apoi a pastrat-o folosind furtul, ar trebui sa-l oblige sa nu apeleze la tratamente in strainatate, chiar si pentru bolile pentru care nu exista leac in tara. Tara se conduce si cu pilde!

    • doctorul

      @VirtualKid: pildele le dau oamenii de seamă, nu oricine se nimereşte vremelnic pe vreo culme adus de un val întîmplător …

  • Teodora

    De preţuit medici, profesori, artişti, noi, oamenii de rând, îi preţuim. Dar ce folos?
    Problema e că nu-i (nu ne) preţuieşte stăpânirea.
    Blestemul nostru dintotdeauna – eternii balauri cu şapte capete, aflaţi în frunte, care ţin pâinea şi cuţitul.

  • Daniel

    Si eu ma tot gandesc la chestiile astea : cum se face ca la “stapanire” (in Romania, dar si in alte locuri binecuvantate de mama natura si napastuite de … nu se prea stie cine) sunt toti hotii si pungasii ? Si ca atatia oameni de isprava nu au alte alegeri decat sa suporte (si sa se planga), sa se descurce individual cum or putea, strecurandu-se printre interstitiile sistemului sau sa se care unde or vedea cu ochii ?

    Unii zic : fiti voi insine schimbarea pe care vreti sa o vedeti petrecand-se (parca Gandhi).

    UItandu-ne la clasa noastra politica, mi se pare destul de clar ca nu competentele de tip tehnic, managerial sau legate de comunicare sau carisma sunt cele care conteaza ( nu mai zic ce conteaza, ca le stim cu totii …chiar daca imi stau diatribele pe limba – ptiu, ptiu). Cred ca sunt sute de mii (hai, zeci de mii) de romani cu astfel de competente care ar putea face o treaba macar la fel de buna decat alde nea Alecu astia de la “putere. Ca mai proasta ar fi extrem de dificil, ar trebui niste genii in materie. Iar printre aceste sute (totusi) de mii, sigur sunt si oameni de o calitate morala superioara simpaticilor nostri guvernanti.

    Dar, are cineva chef sa calce in politichie ? Sa-si dea o buna parte din viata si din sanatate pentru idealuri sau macar sa curete tara de gunoaie cu shtaif ? Sa intre in gura hienelor din presa si ale cardasiilor mafiote din partide ?

    Eu am cochetat vreo cateva luni cu chestia asta (tare de demult, in ’90). Nu ca as fi avut vreo sansa, eram un dobitoc naiv, m-ar fi mancat fript politicarzii de meserie, miscarea noastra ar fi obtinut 0.000019% din voturi probabil (noi insine + alti cativa betivani adunati de pe la Lido).
    Dar am ales exilul amar (aiurea, fac cu ochiu’). Inca imi zic si azi ca bine am facut. Dar atunci de ce ma mai doare, dupa 20 de ani, ce se intampla in Romania (altfel, nici pasaport nu mai am) ? Sumbre meandre ale constiintei, dracu le stie…

    Ce voiam sa zic : nu avem nimic de asteptat de la vacarii din partide, din guvern, din parlament (hai c-o mai fi vreunu’ pe ici pe colo, un solid 2-3% de oameni mai luminati). Ori ne implicam, ori ne caram, ori ramanem si suportam … dar nu prea se mai justifica sa ne plangem. Nici o alegere nu e prea imbietoare, stiu. Prima e cea mai nobila … mult curaj voluntarilor 😉

    Nu stiu ce m-a apucat, nu vreau sa ma dau jmeker, nu am nici o pretentie de a avea dreptate sau vreo legimitate in a da sfaturi. Deh, mai palavragim si noi… si iar ii utilizam blogul omului astuia un scopuri deturnate. Sper sa primesc una (virtuala) dupa ceafa de la dvs.

    Apropos, doctore, nu vrei sa te bagi in politica ? Sa vizezi Ministerul sanatatii – si apoi sa aplici preceptele propuse de Thierry Janssen, in concluziile de la “Solutia Interioara” (editura Curtea Veche) ? Nu gasesc cuvintele sa va recomand cat mai calduros posibil cartea asta, o minunatie.

    Gata, ma opresc aici.

    • doctorul

      @Daniel: stai ce stai şi apoi vii cu cîte una de mai mare dragul; zilele astea tocmai s-a dus un om care ar fi putut face (sau măcar iniția) ceea ce spui tu (vorbesc despre Adrian Păunescu, ar trebui să fii zilele astea prin România să vezi oamenii în stradă ca să-l conducă pe ultimul drum); din păcate au avut cei în cauză grijă să-l marginalizeze într-un asemenea hal, încît ajunsese umbra celui pe care-l ştiam cu toții (apropo de valori călcate în picioare); cît despre intrarea mea în politică, îți prea mulțumesc pentru încredere, dar nu cred că se pune; dacă aveam vreo chemare, o făceam prin anii ’90, vorba ta; ca tehnician m-aş duce la MS, însă pînă acum nu m-a chemat nimeni (sau nu am aflat eu); iar domniile lor chiar nu au nevoie de deranjaci ca mine, m-am dus în vară la un important spital din Bucuresci (culmea, condus de nişte foşti colegi de facultate) cu un plan de afaceri care să le aducă ceva bani – şi nu puțini, crede-mă – extrabugetari (boboc, pe seceta asta); mi-au zis că da, bune idei, trimite un draft de contract să discutăm; iar de atunci tot discutăm, atîta doar că ei cu ei, iar eu cu mine însumi; pînă una-alta, o să recurg şi eu la “Soluția interioară” în aşteptarea unor vremuri mai bune; pe care ți le doresc şi ție (nu că nu ai avea parte de dînsele, însă întotdeauna se poate şi mai bine).