contribuție a Dariei B.

Veste proastă: România se află pe primul loc la decese din cauza cancerului de col uterin, mai precis 2.000 de românce mor anual de această boală.

Veste bună: se pare că e singura formă de cancer care poate fi complet vindecată, dacă este depistată la timp.

Veste proastă: cancerul de col uterin nu manifestă simptome.

Veste bună: printr-un simplu control la ginecologie pentru testul Papanicolau se poate depista la timp.

Cel puţin aşa ne sfătuieşte Sanda Nicola, care a fost diagnosticată în 2005 cu cancer de col uterin şi s-a vindecat. Asta nu înseamnă că putem dormi liniştite pe-o ureche. Tot ea ne spune că o femeie care a fost diagnosticată cu această boală trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă, alimentaţia, să se odihnească suficient. Ceea ce ea recunoaşte că nu făcea înainte. Ştim cu toţii cât de prezentă era pe micile ecrane şi cât de plină de viaţă, însă nu vedeam şi stresul din spate: odihnă puţină, alimentaţie haotică, fumat excesiv. A refuzat să i se facă histerectomie totală, aşa cum au recomandat medicii români, şi a cerut o a doua opinie, în Olanda, unde i-a fost extirpată doar bucata din colul uterin afectată.

Sanda față cu inacțiunea (foto: www.viva.roo)

După ce a învins boala, s-a implicat în toate campaniile de informare şi de prevenţie a cancerului de col uterin. Conştientă că metodele prin care autorităţile aleg să informeze populaţia nu ajung de obicei în mediile unde este mai mare nevoie, Sanda, cu acelaşi entuziasm de care a dat dovadă şi ca jurnalistă, şi-a luat foarte în serios rolul şi de data aceasta. A discutat public despre boala ei şi nu a ignorat cele câteva sute de persoane care au contactat-o să-i ceară sfatul.

Sanda Nicola afirmă că „boala este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla şi că umilinţa e, câteodată, cel mai bun medicament: te vindecă.” Oare câtă forţă, înţelepciune, împăcare îţi trebuie ca să poţi spune aşa ceva? Nu ştiu dacă aşa trebuie abordat cancerul, cu umilinţă, dar se pare că o măsură de umilinţă şi una de optimism covârşitor este reţeta care dă roade.

(după ce eu am tot amînat – nici eu nu ştiu prea bine de ce – să scriu despre Sanda, iată că a venit Daria B. ca să corecteze această – să zicem – “scăpare” a mea; îi mulțumesc pentru acest articol, dar mai ales pentru discreta perspectivă feminină pe care o introduce prin contribuția ei)