Am adus vorba ieri despre suportul pe care îl primesc (sau nu) pacienții cu cancer din România. Iar aici aș vrea să fac o distincție.

Prin suport înțeleg toate acele activități, servicii și resurse pe care un pacient cu cancer le poate accesa în scopul de a-și grăbi vindecarea și reintegrarea în familie și în societate. Asta spre deosebire sau, mai exact, în plus față de îngrijirea medicală directă de care beneficiază aceștia în spitale sau în cabinete medicale.

Piesa lipsă (sursa: www.smithfamilylowdown.blogspot.com)

Altfel spus, aș descrie îngrijirea ca pe suma eforturilor exterioare pe care se poate baza un pacient (iar aici este vorba în special despre doctori și facilități medicale) pentru a depăși boala.

În timp ce suportul presupune crearea unui mediu favorabil în care pacientul să-și mobilizeze propriile resurse interioare pentru a se vindeca.

Iar dacă la primul capitol mai stăm cum mai stăm (cu toate minusurile datorate unei finanțări insuficiente), la partea de suport mai avem încă mult de construit (cu toate că există și unele excepții fericite – precum asociația P.A.V.E.L. din București sau Hospice Casa Speranței din Brașov – care nu fac însă decît să accentueze regula).

Iată de unde și rațiunea inițiativei noastre privind grupul de suport.