Supă Campbell cu surprize (www.food.change.org)

… dăunează grav sănătății.

Acum, că am stabilit că o conservă de supă poate fi şi artă, să vedem ce ne mai aduce ea bun. Iar după surpriza cu floricelele de porumb, ar fi cazul să ne obişnuim să citim mai cu atenție etichetele de pe produsele alimentare. Să mergem aşadar direct la sursă ca să vedem ce mai mîncăm (am ales supa de roşii pentru că e cea mai reprezentativă).

Conform informațiilor furnizate chiar de producător ne alegem aşadar – pentru fiecare porție – cu un total de 90 de calorii provenite din: grăsimi totale – 0 g (din care: grăsimi saturate 0 g, grăsimi trans 0 g, colesterol 0 g), sodiu – adică sare – 480 mg, glucide totale 20 g (din care: fibre 1 g, zahăr 12 g) şi proteine 2 g. Drept bonus primim şi niscaiva vitamine (A şi C), precum şi o țîră de fier. Şi cam asta ar fi tot. Sună grozav, nu-i aşa? Calorii puține, zero grăsimi, ceva proteine şi un pic de sare şi de zahăr (dar ce mîncare e aia fără un pic de sare şi de zahăr?). Nici un colorant, nici un conservant, în fine, nici un E, să tot mănînci la supa asta de roşii. Cît să mănînci? Păi cam cît mănîncă un om normal la o masă, adică o porție.

Ei bine, aici se pare că avem o mică problemă. Pentru că producătorul consideră drept porție o jumătate de cană, pe cînd eu, care nu sînt chiar un nesătul, aş vrea măcar un bol din gustoasa supă. Ceea ce înseamna cam toată cutia. Moment în care toate calculele optimiste de mai sus sînt date peste cap, în special la capitolul sare şi zahăr. Unde realizez că această singură cutie de supă îmi aduce cea mai mare parte a necesarului zilnic din ambele ingrediente.

Uite-aşa am atins – fără să vreau – un subiect extrem de interesant: subterfugiile (ca să nu le spun şmecheriile) la care recurg producătorii din industria alimentară în procesul de etichetare a produselor lor, pentru a ne înşela vigilența noastră de cetățeni conştienți şi atenți la o adică, atunci cînd vine vorba de sănătatea noastră. E un capitol la care vom reveni cu siguranță mai pe larg, însă nu aceasta e tema zilei de azi.

Tema de azi e BPA. Adică bisfenol A. Un compus organic toxic prezent în produsele din plastic, dar despre care s-a aflat recent că este folosit pe scară largă şi în industria conservelor. Se pare că e suficient consumul a două conserve pentru a fi depăşit nivelul zilnic de expunere pentru copii. Fapt care a declanşat în SUA o reacție promptă din partea marilor lanțuri comerciale, care au făcut promisiuni de renunțare la produsele ce conțin BPA. Care este dovedit drept un factor de risc pentru numeroase boli şi condiții: anomalii reproductive, efecte neurologice, diabet, boli cardio-vasculare, precum şi alte afecțiuni serioase, inclusiv cancer. Cancer de sîn şi cancer de prostată.

Ce fac ei? Americanii au pornit deja o campanie civică pentru interzicerea BPA în întreaga industrie alimentară, inclusiv în segmentul de băuturi. Companiile se lasă convinse mai greu pentru moment, însă cel mai probabil vor dezvolta în cele din urmă procese tehnologice alternative. Aşa ajungem şi la întrebarea: de ce, dacă toată industria e în ofsaid, mă leg (doar) de Campbell? Nu am nimic cu ei, nici nu ştiu dacă sînt măcar prezenți în România. Ideea e că, fiind liderul în domeniu, are şi resursele şi poate găsi şi determinarea pentru a da un exemplu pe care să-l urmeze şi celelalte companii. Atîta tot.

Ce putem face noi? Să trecem mai repede prin raionul de conserve din supermarketuri, eventual fără nici o oprire. Aşa bine cum sînt ele ambalate, conservele mai pot să aştepte pe rafturi.

Mult şi bine.