Un copil de opt ani moare de cancer. Se întîmplă peste tot în lume, din păcate. Doar că apoi părinții sînt acuzați de omor involuntar. De data asta se întîmplă în America. Dar de ce se fac vinovați respectivii, de fapt?
La propriu, a fost. Nu mi-am propus-o astfel, dar pînă la coadă aşa a ieşit. Mai întîi nu am avut (acces la) internet. Iar mai apoi nu am avut timp. Iar într-un tîrziu, după ce mi-am tot promis o vreme că voi recupera articolele nescrise la timp, am fost nevoit […]
Iată că a venit. Momentul. E mic dar e al meu, vorba anonimului creator de reclame de la televizor. Cred că am spus de mai multe ori de-a lungul timpului că am creat acest blog cu gîndul de a-l transforma la un moment dat într-un proiect colaborativ.
Întotdeauna! Pentru că la ei totul este simplu, se întîmplă în imediat și nu generează consecințe, copiii nu simt nevoia să înfrumusețeze sau să ascundă ceea ce ei percep drept adevăr. Ceea ce îi face fără nici un dubiu cei mai buni exponenți ai zicalei “ce e-n gușă și-n căpușă”. De unde și corolarul – valabil însă doar în lumea oamenilor mari – potrivit căruia “copiii spun lucruri trăznite”.
