asociații de pacienți


un nou început 4

Am trecut ieri acest blog pe un domeniu nou, mai simplu şi – cel puțin aşa sper – mai flexibil şi mai generos în opțiuni. Nu se compară nici pe departe cu o mutare la casă nouă. Dar chiar şi aşa, după doar o mînă de var, orice gospodar simte nevoia să se oprească pentru o clipă, să tragă aer în piept şi să privească în urmă la ceea ce a realizat pînă în momentul respectiv. Ca să înțeleagă dacă e bine ce a făcut deja şi să găsească cea mai bună cale pentru a merge mai departe. Pînă şi Creatorul a procedat aşa la începutul lumii şi se dovedeşte, iată, că nu a greşit, motiv pentru care mă grăbesc şi eu să-i urmez exemplul.