La rumba cubana (foto: www.wikipedia.org)

Vă mai amintiți de Cuba?

Țara aceea mică şi simpatică din Marea Caraibelor, înfiptă ca o in-sulă în coasta Unchiului Sam? Tovarăşa noastră de nădejde – pînă nu de mult – pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, fiecare pe limba lui piere?

Ei bine, pentru toți cei pentru care Cuba egal trabucul lui Fidel plus pletele lui Che Guevara, am o veste care nu prea se cuibăreşte în context. Pentru că zăluda de Cuba, care a aruncat cu zeflemele peste golful Mexic într-un impresionant şir de preşedinți americani, a mai produs de curînd o “aroganță” majoră, preluată din zbor de agențiile de presă din toată lumea (cu excepția celei democratice, bineînțeles).

Ieri, 20 septembrie 2010, “Centrul de Imunologie Moleculară” (C.I.M.) din Havana a deschis o nouă fabrică pentru producerea anticorpilor monoclonali utilizați în terapia cancerului. Concepută în întregime de specialişti cubanezi, noua facilitate va permite creşterea de 10 ori a capacității de producție a anticorpului monoclonal nimotuzumab, util în tratamentul tumorilor cerebrale şi a cancerului de cap şi gît. Anticorpul e deja înregistrat în 25 de țări şi testat în clinici din Canada, Japonia, Germania şi Statele Unite.

Da, ați citit bine, acele State Unite. Aceleaşi State Unite care supun Cuba unui embargou absolut democratic, care a atins deja o venerabilă vîrstă. Aceleaşi State Unite care cumpără cu ambele mîini din numita Cuba medicamente de înaltă tehnologie în valoare de 400 de milioane de dolari anual.

Asta în timp ce fosta ei camaradă – am numit aici România – de pe luminoasa dar strîmta cărare a revoluției a fost invitată cu forța pe larga autostradă capitalistă. Favoare pentru care a trebuit însă, printre altele, să plătească – probabil drept taxă de drum – cu (aproape) toată industria farmaceutică, de a ajuns să-şi importe pînă şi mîncarea.

Donde vamos, amigo? (foto: arhiva personală)

Am fost în Cuba acum aproape patru ani. M-a urmărit, pe tot timpul şederii mele acolo, o ciudată dar plină de nostalgie senzație de întoarcere în timp. Ca şi cum m-aş fi teleportat înapoi în timp în România “de dinainte”, cu singura diferență că acum în jurul meu se vorbea spaniola.

Se pare că noi românii, în goana noastră după un viitor iluzoriu, ne-am neglijat cu totul trecutul, oricum o fi fost acesta.

În timp ce cubanezii, care trăiesc – poate – încă în trecut, sînt mult mai pregătiți pentru o rumba cu viitorul.

blogonovelă brodită pe marginea unei ştiri preluată de la Agenția de presă Xinhua