Beti Vervega (foto: arhiva personală)
Ieri am dat fuga să prind un vernisaj. Prima mea expoziție de grup, la care particip după ce am realizat o singură lucrare, vinerea trecută.
Sînt sigur că am făcut deja pe mulți artişti adevărați să-şi frîngă mîinile de invidie. Cum adică, ei amestecă ani de zile la culori, spală kilometri de pensule şi acoperă mormane de hîrtie cu schițe şi abia dacă pot spera la o expoziție, iar eu, un novice care nici măcar nu ştie cum să țină pensula în mînă, le-am luat-o deja înainte.
Pe la jumătatea lui septembrie am făcut, împreună cu un număr necomunicat de cetățeni şi cu cîțiva artişti plastici din marele oraş, o noapte albă. Ei în atelierele lor, noi pe drum. Noi făcînd naveta de la un atelier la altul, ei aşteptîndu-ne în prag cu nuci, covrigi şi mere. Dar şi cu viața lor secretă de artişti expusă fără rezerve tuturor celor care le-au acceptat invitația în ceea ce a fost “Noaptea atelierelor deschise”.
În acea noapte Beti Vervega, artist plastic şi unul dintre organizatorii evenimentului, ne aştepta în atelierul ei cu un dar ceva mai special. O pînză, o pensulă şi nişte culori cu care să pictăm noi înşine ceva. O propunere ad-hoc de a deveni artişti pentru o noapte. Nu am putut rămîne prea mult în atelierul ei atunci – microbuzul ne aştepta la poarta casei pentru următoarea destinație – aşa încît nu i-am putut onora invitația. S-a întîmplat abia vinerea trecută, iar miercuri eram deja artist cu acte în regulă şi cu o expoziție la activ.
Mîna-floare – Florentina Almăjanu (foto: arhiva personală)
Expoziția, organizată împreună cu asociația “Art for Help” (Artă pentru ajutor), este deschisă pînă la sfîrşitul lunii noiembrie la galeria “Căminul artei” din capitală. Alături de Beti expunem şi noi, artiştii de ocazie, un perete întreg de lucrări. Care lucrări vor fi scoase joia viitoare – 25 noiembrie – la licitație (uite cum s-ar putea să mă trezesc şi cu prima lucrare vîndută!), urmînd ca banii strînşi să fie donați respectivei asociații.
Şi, să nu uit: tema expoziției, propusă de Beti, este mîna. O sală plină de mîini este pregătită aşadar să vină în ajutorul unor copii aflați în nevoie.
Un alt fel, iată, de artă cu “tendinți”.
(p.s.: nu ştiu a cui este lucrarea din imagine, însă mi-a plăcut mult ideea)
(p.p.s.: la cererea unui segment extrem de vocal al “cetății”, am postat şi lucrarea mea; declar licitația virtuală deschisă)
Mă faci invidioasă.
Sunt antitalent în domeniul ăsta, dar am ”ochi”.
Modestia nu trebuie să te împiedice să-ți expui și aici tabloul. Așteptăm. 🙂
@silavaracald: nu trebuie, cînd vii prima dată în marele oraş te duc la Beti să dai şi tu o probă la “impuse”; hai, exersează-ți “ochiul”.
Fain tabloul (ideea).
Faină şi acţiunea “Noaptea atelierelor deschise”.
Silvaracald are dreptate – şi poate-ţi vinzi lucrarea chiar la o licitaţie online. 🙂
@Teodora: mă tem că nu mai pot să vînd nimic, tabloul îi aparține deja lui Beti (v-am spus doar, pînza ei, culorile ei, atelierul la fel, ca să nu mai zic de idee), ea decide ce face cu el (de fapt e pus deja în vînzare la galeria respectivă); oricum, eu declar licitația virtuală deschisă în avans, cu mențiunea că se va închide abia joia viitoare, odată cu cea reală, iar arbitrul va fi – ați ghicit – Beti în persoană.
Şi eu aş vrea să văd lucrarea ta… mai ales că nu am cum să ajung s-o văd pe viu.
@Daria B.: de fapt ai cum, dacă o cumperi; iar dacă nu o poți vedea pe viu, o poți vedea pe pixeli.
Mi se pare ca ar trebui sa organizezi o licitatie pe nevazute, iar cel care castiga sa o expuna pe blogul sau!
Hai sa vedem daca se mai pastreaza curiozitatea!
@VirtualKid: facem cum spui tu, cît oferi la prima strigare?
Doctore,i de lace suma incepe licitatia? 😀
@arcadia: cine spune primul o sumă îți va răspunde la întrebarea asta; pînă una-alta, poate vrei să vezi “marfa”.
Un pupic!
Nu fi dezamagit de prima strigare: Pupic cu pupic se face suma dragostei!
(Ca doar nu banii conteaza, nu-i asa?)
@Nicoleta: o să păstrez pupicii pentru mine şi voi da banii pentru copii; fiecare cu ce e al lui.
@Nicoleta: un început bun; dă cineva mai mult?
Pingback: ne mişcăm, dar mai încet | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Îmi place combinatia culorilor, singur ai făcut alegerea? să mă hazardez si la o interpretare? pare o mână de ajutor întinsă pentru a scoate pe cineva dintr-un spatiu îngust, tunel sau ceva. un miner din Chile… sau poate monede-pupici de pe fundul unei fântâni? 🙂
@Daria B.: singur am făcut alegerea, Beti nu s-a implicat cu nimic, ne-a lăsat să ne “desfăşurăm” după pofta inimii (şi bine a făcut); cu interpretarea nu te hazarda, că nu te duce nicăieri, am început cu ceva şi am ajuns la cu totul altceva; aşa că las-o cum a căzut; să înțeleg că ai licitat cu mai mulți pupici pentru lucrare? cele bune.
Pingback: culorile se aşează | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Păi de-asta există arta, ca să permită multiple interpretări, nu? 🙂 Adică vine artistul si creează ceva, apoi vine cineva care nu e în stare să creeze si interpretează ce-a creat primul, dar interpretarea asta e totusi un act de creatie (consolator), doar că de mâna a doua:) Cine-a zis că interpretările trebuie să si ducă undeva? Mi-ar fi plăcut să stiu totusi de la ce idee ai pornit.
Cât despre pupici, e prea simplu să-i dai „virtualiceste”…
@Daria B.: am pornit de la o idee mai veche (trasă la prima “mînă” în peniță) în care mîna era în acelaşi timp o frunză care stă să cadă; arăta mult mai bine cealaltă, poate o regăsesc, să ți-o arăt.
Mi-ai dat idei: mă gândeam cum ar arăta înfătisarea unei „perechi de mâini”, stânga manichiurată, catifelată, cu piele de bebelus :), iar dreapta zbârcită si îmbătrânită de muncă, iar pictura s-ar intitula „Second hand”…
Astept cu nerăbdare lucrarea ta. Am uitat să-ti spun, mi-a plăcut si semnătura ta din colt. Într-un stil asemănător se semna profesorul meu de desen.
@Daria B.: păi asta ar trebui să fie lucrarea ta, pentru că e ideea ta; iar cînd e gata, te ajut să i-o trimiți lui Beti, pentru următoarea expoziție.
Eu nu (mai) ştiu să desenez, de-asta am pasat ideea mai departe…
Ziceam că aştept lucrarea ta iniţială, dacă o mai găseşti.
@Daria B.: vorba lui Seinfeld, nu lucrez decît cu ideile mele; mi-aş dori să o regăsesc, iar dacă, ne uităm desigur la ea.
Pingback: din erată în erată | tot ce (nu) ai vrut să ştii ...
Pingback: ne mişcăm, dar mai încet | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: culorile se aşează | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Pingback: din erată în erată | tot ce (nu) ai vrut să știi …