iar dovezile curg 4


Dovada în mîna mea (foto: www.designmetoo.com)

Tema de ieri este într-adevăr foarte interesantă – am realizat asta abia după ce am mai citit o dată articolul – însă în acelaşi timp extrem de frustrantă prin limitarea pe care pare că o introduce: cum de numai tumorile maligne cerebrale sînt “inhibate” de alergii? Sau, altfel spus, este posibil ca această corelare inversă între cancer şi boala alergică să fie valabilă şi pentru alte tipuri de cancer?

Cu această întrebare înțepenită pe creier precum sula prin (celebre) coaste am purces la o căutare internaută braț la braț cu amicul google. Şi nu a fost nevoie să ne avîntăm prea mult prin ciberspațiu, că rezultatele au şi început să se devoaleze precum găurile negre înaintea radiotelescoapelor. Iar cercetători din toate colțurile lumii să se alinieze precum frumusețile la un concurs de Miss Univers, care mai de care mai dornică să ne impresioneze cu – bineînțeles – cunoştințele sale.  Astmaticii sînt cu 30% mai puțin predispuşi la un cancer de ovar decît non-astmaticii, au revelat cercetătorii de la Texas Tech.

Iar copiii cu alergii ale căilor respiratorii au un risc cu 40% mai redus să facă leucemie, au plusat medicii de la Universitatea din Minnesota.

Experții de la Universitatea Cornell au găsit şi ei printre alergici rate reduse de cancer de plămîni, cancer de piele, cancer de gît şi cancere colorectale.

Asta în timp ce o echipă de la Universitatea Brigham Young a anunțat un risc redus de limfom non-Hodgkin şi de cancer de stomac, iar epidemiologii de la Harvard au observat “o puternică relație inversă” între apariția cancerului cerebral şi prezența astmului, eczemelor sau alergiilor.

Un pic mai la nord, peste graniță, doctorii din Toronto au concluzionat că prezența unei alergii a fost asociată cu o reducere a riscului de cancer de pancreas cu nu mai puțin de 58%. Iar ca să nu se lase nici ei mai prejos, colegii de la Universitatea din Ottawa au întărit şi completat cu faptul că un istoric simplu de boală alergică a fost asociat cu o mortalitate prin cancer de pancreas semnificativ mai redusă, în timp de un istoric de astm neasociat cu alte afecțiuni a avut un efect similar pe risul de mortalitate prin leucemie.

Unii experți susțin că pacienții cu alergii, pe lîngă faptul că au sisteme imunitare mult mai competente, atunci cînd strănută elimină tot felul de substanțe toxice inhalate care pot altfel determina un cancer.

Pînă una-alta, chiar dacă lucrurile par oarecum clare în această privință, medicii nu prea pot face mare lucru ca să-i ajute pe pacienții care nu au alergii dar care ar dori, poate, să se protejeze în acest fel de cancer.

“Doctore, mi-e frică de cancer, mă poți ajuta cu o alergie mică?”

(datorăm cu toții remarcabila compilație de informații unui articol din New York Post, nu mai vechi de un an)


Leave a comment

Your email address will not be published.

4 thoughts on “iar dovezile curg