Revin la povestea de alaltăieri pentru că subiectul e mult prea interesant pentru a nu fi întors pe toate fețele. Aşadar, nemții îi surprind încă o dată pe americani – de data asta însă doar pe tărîmul medical – prin promovarea ideii de a prescrie pacienților medicamente fără ingrediente active (aşa-numitul placebo*, care e mai degrabă un efect decît un ce concret).
Aşa numea Alex Leo Şerban fotografia, una din pasiunile lui, alături de film. „Trecutul e ca un vis pe care nu ţi-l mai aminteşti decât pe fărâme, pentru că memoria e înşelătoare. Din fericire există fotografia – această mărturie palpabilă a lucrurilor care s-au întâmplat”, declara el în urmă […]
Sau, mai exact, surprise, surprise (şi citit “săpraiz, săpraiz …”). Încep să mă întreb din ce în ce mai serios dacă americanii se pricep la altceva în afară de intrigi şi de războaie. Să mă explic: după repetatele palme primite peste Golful Mexic de la cubanezi – care le arată de zeci de ani că se poate trăi mai mult şi mai bine (citeşte mai sănătos şi mai fericit) cu muuuuuuuuuuuult mai puțini bani – iată că mai primesc acum o scatoalcă transatlantică de la cine alții decît de la … învinşii lor din ultima răzbeliune mondială. De la nemți, carevasăzică.
Ziceam ieri că a fost cît pe ce să avem parte în țărişoara noastră de un tratament de ultimă oră (de fapt chiar am avut, însă doar pentru scurtă vreme). Ei bine, acum că tot nu mai pot fi suspectat de reclamă mascată, hai să vedem un pic ce e cu acest sistem de terapie a cancerului, cunoscut sub numele oarecum colțuros de HIFU (altfel el fiind format din inițialele – în limba engleză – pentru High Intensity Focussed Ultrasound, şi care în limba română aproape că nu mai are nevoie de traducere, acum că ne-am englezit cu toții).
Sînt sunete, chiar dacă nu pot fi auzite. Şi au puterea de a vindeca, chiar dacă nu sînt muzică. Ultrasunete concentrate de înaltă frecvență. Sau, sub numele consacrat internațional, HIFU (High Intensity Focused Ultrasound). Sub această prețioasă alăturare de termeni se ascunde o metodă modernă, foarte precisă şi remarcabil de “săracă” în efecte adverse (cel puțin prin comparație cu tratamentele convenționale) de tratare a cancerului.
Pentru toți cei care s-au obişnuit să vadă China ca pe o țară înapoiată locuită de un popor (semi)analfabet şi înfometat (singurele rezultate “palpabile” ale nu de mult încheiatei revoluții culturale marca Mao). Ca şi pentru toți cei care au rămas cu impresia că inscripția “Made in China” nu poate trece dincolo de jucării de plastic strident colorate, rechizite şcolare şi haine unisex livrate în baloți (cu alte cuvinte ieftin şi fără prea mari pretenții de calitate).
Dacă veştile bune nu prea au obiceiul să se înghesuie, e un lucru unanim recunoscut că cele rele nu au deloc această problemă. De parcă s-ar chema una pe alta.
Cînd vine de pildă vorba despre numărul bolnavilor de cancer, România stă, oficial şi teoretic, bine. Asta pentru că ultima statistică a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ne situează pe locul 47 din 50 (cu 205 români din 100.000 care contractează această boală, în oricare dintre formele ei).
Zice o vorbă de pe la noi că orice minune ține trei zile. Ei bine, a fost una care a ținut trei ani. Mai exact, eliberarea medicamentelor pentru pacienții cu cancer, care din anul 2008 s-a putut face – teoretic cel puțin – prin orice farmacie cu circuit deschis din oraş (sau tîrg sau sat, eventual).
Băieți, în sfîrşit o veste bună şi pentru noi! Comitetul Național Britanic pentru Screening (UK National Screening Committee) a luat decizia – pe baza rezultatelor unui studiu desfăşurat de cercetătorii suedezi de data asta – de a nu recomanda screeningul de rutină pentru cancerul de prostată. Asta pentru că studiul colegilor suedezi arată clar că un asemenea program are efecte negative care depăşesc beneficiile.
Şi nu e fum. Iar asta se întîmplă – cel puțin în parte – pentru că femeile au luat decizia să-i mai urmeze pe bărbați într-o privință: anume, să renunțe la fumat. (asta după ce mulți ani s-au străduit să-i imite fumînd cot la cot cu ei).
