tot ce (nu) ai vrut să știi …

Casa lor, desigur, că de a noastră nu (mai) poate fi vorba.

Coana Europa a comis-o. Reglementarea privind utilizarea medicamentelor tradiționale a intrat în vigoare. De aici înainte ne mai tratăm doar de la pungă sau de la cutie. A, şi să nu uit: doar cu rețetă!

Remedii vechi de mii de ani, leacuri care au trecut de mult proba adevărului, ierburi şi buruieni cu care s-au oblojit bunii şi străbunii noştri, toate au intrat dintr-o dată în ilegalitate.

O ilegalitate din care, e adevărat, mai pot ieşi. Dar cu costuri (de timp şi de bani) care doar cu greu pot fi acoperite. Dacă.

Iarbă verde degeaba (foto: google images)

Coana a fost probabil plecată de acasă. Iar între timp, în lipsa ei, cineva şi-a făcut de cap şi i-a ascuns sticluțele cu tincturi şi macerate, cutiuțele cu plante şi ceaiuri. Iar în locul lor i-a pus pe rafturi blistere cu pastile de sinteză şi fiole cu chimicale injectabile, mîndria industriei farmaceutice.

Iar noi ne vom trata tot mai ştiințific, mai aseptic şi mai controlat, în timp ce ne vom uita cu jind la animalele sălbatice, singurii locuitori ai Uniunii Europene care vor mai putea folosi nestingheriți plante şi ierburi de leac.

Pentru că, nu-i aşa, animalele nu ştiu carte.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Încet-încet ne transformăm, noi oamenii, într-o combinație situată undeva între marțieni şi Robocop.

Deocamdată doar cei dintre noi care ne îmbolnăvim, însă ştiți cum e vorba aia, începutul e mai greu. Au fost mai întîi cei bolnavi de inimă, care au primit în ajutor stimulatoarele cardiace. Acum a venit rîndul bolnavilor de cancer (deocamdată cei cu cancer cerebral).

Zilele trecute FDA (Food and Drug Administration), agenția care reglementează dezvoltarea şi utilizarea medicamentelor în Statele Unite ale Americii, a aprobat un dispozitiv pentru tratarea glioblastomului multiform (cea mai întîlnită formă de tumoră cerebrală malignă şi, în plus, una extrem de rezistentă la chimio- şi radioterapie).

Robokid (foto: www.nastynets.com)

Dispozitivul constă în nişte electrozi implantați în pielea capului, electrozi care emit curenți electrici ce au potențialul de a distruge celulele maligne. Electrozii sînt susținuți de o baterie sau pot fi alimentați direct de la priză. Între timp, pacientul poate desfăşura activități “normale”.

Nu ni se dau cifre privind ratele de succes ale noii invențiuni, iar eu bănuiesc şi motivul: cel mai probabil nu e ceva cu care să te mîndreşti. În schimb este lăudat curajul FDA de a aproba “dispozitive inovative care oferă pacienților alternative de tratament”.

Asta în timp ce în Europa accesul la tratamentele tradiționale şi naturiste este din ce în ce mai limitat.

Acestea fiind zise, ar fi bine să fim la zi cu factura de curent electric.

(ştirea e pe bune, doar am găsit-o pe Xinhua online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

O pereche drăguță (foto: google images)

Nu încape nici o îndoială că sînii sînt importanți pentru noi, bărbații.

Însă cu mult mai importanți sînt ei - şi nu mă refer aici doar la nevoia de a alăpta – pentru femei.

O doamnă cu care natura nu fusese prea generoasă în această privință mi-a mărturisit la un moment dat că-şi făcuse o operație de mărire de sîni. Nimic spectaculos pînă aici. Numai că doamna respectivă făcuse acest pas la o vîrstă destul de înaintată, căsătorită fiind şi cu un copil. Abia după această operație – mi-a mai spus ea – s-a simțit pe deplin femeie.

I-am înțeles atunci acelei femei motivația şi am început să privesc cu alți ochi plastia de sîni (lăsăm deoparte aici fenomenul “divelor” care îşi asortează silicoanele la sutien şi nu viceversa). Cu atît mai mult cînd vine vorba despre femei care ajung să apeleze la o operație de reconstrucție mamară din motive medicale. Cum ar fi, de pildă, un cancer de sîn care are drept rezultat pierderea unuia sau ambilor sîni.

Vestea bună ne vine astăzi din Slovenia. Medicii de acolo au pus la punct o tehnică tridimensională de reconstrucție a sînului, folosind o “matriță” creată special pentru pacienta în cauză şi care reproduce cu fidelitate mărimea şi forma celuilalt sîn. Dar asta nu e tot. Materialul folosit pentru refacerea sînului provine chiar de la pacientă, respectiv țesut adipos (grăsime) din zona abdominală.

Metoda are (cel puțin) două mari avantaje: o dată că sînul astfel reconstruit are aceeaşi temperatură cu cea a restului corpului, iar a doua – mult mai importantă – că țesutul respectiv se integrează metabolic şi urmează variațiile de greutate (în plus sau în minus) ale persoanei în cauză.

Medicii de acolo au operat deja – cu succes – primele cazuri.

Să fie într-un ceas bun.

(poveste venită cu ocolire prin China, de la Xinhua online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Eu plastic, tu plastic (foto: google images)

Vă mai amintiți de generația Pro? Era plin de ea pe la ProTv în anii trecuți.

Oare ce s-o fi întîmplat cu ea?

Eu unul am o teorie. Eu cred că s-a transformat în generația de plastic. Alături de noi toți ceilalți.

Ne îmbrăcăm cu plastic, plătim cu plastic, mîncăm … plastic. Ce e încă şi mai rău, ne creştem copiii cu plastic. Probabil că în curînd ne va creşte nouă, oamenilor, piele de plastic (să luăm partea bună, măcar ne va proteja de ploaie).

Revenind la plastic: la doar cîteva luni după ce americanii s-au aplecat puțin asupra problemei, China studiază la rîndul ei posibilitatea de a interzice – în mod simbolic, de la 1 iunie al acestui an – folosirea bisfenolului-A în recipientele de plastic destinate copiilor.

Motivul? Unul cît se poate de simplu: bisfenolul-A interferă cu sistemul endocrin şi poate conduce la o dezvoltare sexuală precoce a copiilor. În plus, poate determina cancer.

Ce are China cu Drăgăşaniul? Păi cam are, ba chiar un pic mai mult decît are Fukushima, de care ne preocupăm – cu largul concurs al televiziunilor – cu toții zilele astea. E suficient să facem prin bucătărie un inventar al obiectelor de plastic ca să vedem cîte dintre ele poartă celebra inscripție “made in china”.

Aşadar – să sperăm – de la 1 iunie un suflu nou (de plastic, desigur) dinspre China.

De data asta fără bisfenol.

(post inspirat de un articol citit pe Xinhua online)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Pripiat, oraşul atomic (foto: www.alpha-minds.com)

Se împlinesc deja, iată, 25 de ani de la explozia nucleară de la Cernobîl.

Prilej pentru a ne reaminti faptul că în zilele noastre nu (mai) e nevoie – vezi şi Fukushima – de un război pentru a ne preocupa de urmările unui eventual cataclism nuclear.

Îmi amintesc de perioada imediat ulterioară accidentului. Cîteva zile nu s-a ştiut nimic sigur. Zvonuri, şuşoteli, păreri, impresii, opinii, vocea americii. Poate un strop de radio Erevan, pe ici pe colo.

Pe urmă au venit – timid – ştirile oficiale, bine periate, sulemenite, parfumate. A fost ceva (dar nu foarte-foarte), ar fi nişte probleme (dar nu cine ştie ce). E cazul să ne facem cumva griji? Doamne-fereşte, vorba marxistului.

Mai apoi au apărut – că tot fusese chinuit adevărul scos la lumina zilei, iar oamenii aveau liber la păreri – comentariile: ba că e grav, ba că nu e, ba că e departe de noi, ba că bate vîntul şi Pămîntul oricum se-nvîrte. Iar mai presus de toate, chinuitoarea întrebare: cum se putuse întîmpla una ca asta atotputernicului/-ştiutorului/-făcătorului, într-un cuvînt: infailibilului frate mai mare de la Răsărit?

La final şi ca o încununare a venit şi - precisă, competentă şi (probabil) îndelung exersată – reacția autorităților: cîteva pastile de iod, pe care poporul a trebuit să le înghită pentru a se proteja de efectele radiației.

După care lucrurile au fost declarate oarecum închise. Iar concluziile lăsate spre a fi exprimate mai tîrziu, după ce praful (inclusiv cel radioactiv) se va fi aşezat într-un strat suficient de gros pentru a putea fi cercetat pe îndelete. Răstimp în care poporul putea să-şi continue, netulburat şi neabătut, drumul spre victoria socialismului (sau cam aşa ceva).

Să nu uit: numele Cernobîl este compus din două cuvinte: чорний (ciornii – negru) și билля (bilia – fir) şi înseamnă “firul negru”.

Pe malul nostru, Cernavodă vine desemenea din două cuvinte: чорний (ciornii – negru) și вода (voda – apă).

Fără nici o legătură cu subiectul.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Am fost un (mare) carnivor.

De fapt un omnivor cu o irepresibilă nevoie de carne (sau cel puțin aşa credeam atunci). Ajunsesem să transform celebrul îndemn din copilăria comunistă “Nici o masă fără peşte!” în mult mai radicala lozincă de vîrstă adultă “Nici o îmbucătură fără carne!”.

De fapt nu (neapărat) carnea era cea mai mare problemă, ci faptul că mîncam multe lucruri doar pentru că erau disponibile. Iar dacă mai erau şi frumos ambalate, precum şi savant aranjate pe rafturi sclipitoare de supermarket, mă-nțelegeți …

Abundență (foto: google images)

Nici nu prea conta ce mai era – pe lîngă “felul principal” – înăuntru; cine mai stătea să citească etichete? Apoi, chiar dacă le citeam conştiincios, cine îmi garanta că ceea ce scrie de o parte a ambalajului se regăseşte cu necesitate de cealaltă parte a acestuia?

Între timp am devenit mai atent cu ceea ce mănînc. Am început chiar, încet-încet, să înțeleg mai bine rostul postului. Iar mai nou, departe de a-l vedea ca pe o corvoadă, am început să-i percep tot mai clar virtuțile.

Cum spuneam, am fost un omnivor cu puternice tendințe carnivore.

Din fericire, mi-am mai revenit.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

... cu ouă încondeiate ... (foto: www.e-imagini.com)

În care preiau urarea Dariei B.:

Paşte fericit, luminos şi senin, netulburat de nici un nor, de fum sau de altceva…

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Revenim la dilema lui Tom cu un răspuns concret de pe meleaguri mioritice.

Un răspuns dat de Leo Iorga, solistul trupei Compact. Care a fost la un moment dat tînăr, celebru, sănătos. Dar care acum mai e doar celebru.

La doar 47 de ani Leo a fost diagnosticat cu un cancer de plămîni. Pe care l-a făcut, după cum singur mărturiseşte, după 32 de ani de fumat. Cel mai probabil că la boală au contribuit şi kilogramele în plus, precum şi stresul acumulat în turnee fără număr.

Leo Iorga (foto: www.evz.ro)

32 de ani pînă să faci o boală (fie ea şi cancer) poate părea mult atunci cînd eşti tînăr, sănătos şi – celebru sau nu – fără prea multe griji. Dar cînd primeşti, la doar 47 de ani, vestea unei boli potențial incurabile, perspectiva se schimbă întrucîtva.

Leo mai are încă multe planuri cu viața lui. Nu vrea să urce Everestul, îşi doreşte numai să mai poată face lucruri obişnuite. Iar cel mai important gînd este acela de a se întoarce pe scenă.

Probabil că şi-ar mai dori să fie din nou tînăr.

Mai mult ca sigur că ar face unele lucruri diferit.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Aşa tată, aşa fiu (foto: www.who.int)

Din ciclul “cititorii întreabă, CNN răspunde”:

Astăzi e rîndul lui Tom (să zicem, Doe) care, deşi are o idilă cu țigara încă din adolescență, nu a reuşit deocamdată să-şi reprime bizara îndeletnicire de a-şi îneca alveolele pulmonare în fum.

Tom al nostru (se) are însă acum, dintr-o dată, o problemă. Cineva i-a spus (sau poate a citit în ziar sau a văzut la televizor) că fumatul poate ucide. Iar el îndreaptă sfios către CNN o întrebare: în cît timp poate face cineva ca el cancer?

Dacă ar fi întrebat la Radio Erevan probabil că ar fi primit un răspuns de genul “cam în cît timp vi-l doriți?” sau “depinde de modelul ales”. Dar cum americanii nu prea ştiu de glumă, i-au răspuns scurt şi la obiect, punctînd cîteva lucruri clare ca lumina zilei.

În primul rînd – i-a spus expertul – te sfătuiesc să renunți. Iar cu cît o faci mai repede, cu atît mai bine.

Nu există țigară sigură, după cum nu există nivel minim de fum, unul care să nu ne facă adică nici un rău.

Riscul de cancer de plămîni creşte cu numărul de țigări fumate pe zi şi cu anii dedicați acestei fascinante ocupații exclusiv umane.

Riscul de cancer pulmonar prin fumat începe să crească semnificativ începînd de pe la 40 de ani, iar pe la 70 atinge un maxim.

În afară de cancerul de plămîni, sportul cu țigara mai predispune la o varietate – nu mai puțin de 14 dovedite pînă acum – de alte forme de cancer (dintre care amintim pe cele de cap şi gît, esofag, stomac, rinichi, pancreas, vezică urinară, col uterin, precum şi anumite tipuri de leucemie). Ca să nu mai vorbim de o serie întreagă de alte boli cu localizări şi manifestări dintre cele mai variate (mult prea multe ca să le înşirăm aici şi acum).

Aşadar, Tom a întrebat, iar noi ne-am primit răspunsul.

Acum să vedem ce putem face cu el.

(detalii şi cifre în articolul-sursă de pe CNN Health)

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place

Tot eu (foto: http://english.pravda.ru)

Sîntem tineri (pentru o vreme), frumoşi (fiecare cu norocul lui) şi deştepți (sau cel puțin aşa ne place să credem).

A, şi să nu uit: ne place să fumăm.

Pînă într-o zi, cînd tinerețea devine o amintire plăcută, frumusețea se preschimbă, iar deşteptăciunea … ei da, deşteptăciunea începe şi ea să se manifeste (eventual). Şi drept urmare începem să ne întrebăm ce datorii am acumulat şi, mai ales, ce facturi au ajuns la scadență.

Şi nu mă refer aici la facturile de gaze, curent electric, telefon sau internet.

Nu, mă refer la cele de sănătate. Care nu ne vin în tranşe lunare care să ne amintească în permanență să ne întrebăm dacă (mai) sîntem sau nu solvabili. Ci, din păcate pentru noi, apar pe nepusă masă, atunci cînd ne e lumea mai dragă, cu valoarea lor cumulată: preț de bază, dobînzi la întîrziere şi penalități.

Care, pe deasupra, mai trebuie şi – de cele mai multe ori – plătite pe loc. Sau în termen foarte scurt, avînd în vedere că un cancer de plămîni – de exemplu – evoluează de obicei foarte repede. Iar mijloacele terapeutice aflate deocamdată la îndemînă sînt încă destul de departe de ceea ce ne-am dori.

Gîndurile de mai sus mi-au fost inspirate de răspunsul CNN la întrebarea unui cititor fumător ale cărui circumvoluțiuni au început cumva să se activeze.

Dar despre întrebare - şi răspuns(uri) – în articolul (nostru) viitor.

fii primul care votează

îmi place

nu îmi place