Prietenul meu? (foto: www.blog.world-misteries.com)
După introducerea – care multora le-ar putea părea senzaționalistă – de ieri, e cazul să mă explic puțin.
Poate că – vor recunoaște unii – zahărul nu ne e chiar cel mai bun prieten; însă chiar dușman? Și nu doar un dușman oarecare, ci chiar cel mai mare dintre ei !?
Recunosc că, deși am mai scris despre zahăr și efectele lui nefaste asupra sănătății noastre, nu eram, la momentul respectiv (după cum probabil nu sînt nici acum) pe deplin conștient de întregul rău pe care ni-l poate face acesta. Fie și numai dacă avem în vedere rolul esențial al zahărului – că e alb, brun sau kaki cu picățele – în toate fazele de manifestare a cancerului, începînd cu favorizarea, trecînd prin inducere și terminînd cu întreținerea acestuia.
După ce a dezvoltat mai întîi o adevărată fobie împotriva grăsimilor – fie ele saturate sau hidrogenate – omenirea (de fapt emisfera ei vestică, pentru că aici e buba) a realizat brusc că are o problemă și mai mare. De fapt adevărata problemă pentru că, prin comparație cu grăsimile, dulciurile sînt precum bomba atomică pe lîngă praful de pușcă.
Iar spre deosebire de primele, care ne asaltează de regulă doar după mesele principale (și prin urmare sînt relativ ușor de combătut), cele din urmă ne ispitesc sub cele mai variate forme, culori și stări de agregare.
Astfel încît americanii, care s-au prăjit mai întîi bine de tot cu grăsimile, s-au trezit acum de-a dreptul încleiați în șerbet și caramel. Drept pentru care trag un adevărat semnal de alarmă și propun – nici mai mult nici mai puțin decît – reglementarea consumului de zahăr într-un mod similar cu cel al … alcoolului.
Au înnebunit oare americanii? Cel mai probabil că nu.
O să vedem în continuare și de ce.
Probabil ar trebui sa am rabdare pana dezvalui informatiile pe care le ai acum la indemana , draga Doctore , dar marturisesc ca mor de nerabdare sa stiu de ce ai pus zaharul brun in rand cu cel alb . Nu ca as fi eu Apostolul Zaharului brun , insa stiam ca este o varianta mai putin feroce . Oricum deja pica din start ideea inlocuirii celui blond cu cel brunet , in toata cele . Odata ce renunti la cel alb , renunti deja la toata gama de prajituri si dulciuri , cel brun nu se poate folosi tot la fel . Ce pareri exista si in legatura cu Siropul de Artar , Sucul de Agave , Mierea de albine ?
Cand ai copii , te intereseaza poate mai mult , ptr ca intre realitatea aceasta dura , si dieta ideeala cu fructe ca fiind singura sursa de “dulce” , …intre acestea doua exista cateva aspecte la fel de reala si mai ales practice .
@Alm: mai puțin feroce, adevărat, însă tot zahăr; e ca și cum ai spune unui alcoolic că e mai bine să bea doar bere, că e mai slabă decît rachiul; știu despre sucul de agave că e mai dulce decît zahărul, însă nu are deloc efectele nocive ale acestuia; mai citesc și revin cu un articol, la fel și despre arțar și despre miere; cele bune, sănătate :-).
ptiuu, pierdui commentul frumos scris de mine.
In rezumat: alimentele tratate termic si chimic isi pierd din proprietati, riscand sa devina chiar nocive. De aici remarcile la prajit, la zaharul super rafinat, si la celelalte subtitute.
P.S. ce ziceti de fructoza din comert?
@arakelian: cam așa ceva; nu știu de fructoza din comerț, în afara celei vîndute de țărani la piață sub formă de fructe 🙂
Pingback: o dulceață de copii | tot ce (nu) ai vrut să știi …
Cu zahărul, e clar.
Dar şi eu sunt curioasă cum stau lucrurile cu mierea.
Recent, am făcut ceai cu miere şi lămâie. X mi-a zis: “Ce bun e! Dar ce toxic!”
M-am mirat. Am aflat că, se pare, mierea la temperaturi mai mari de 40 de grade devine toxică.
@T.: o mică surpriză, trebuie să recunosc, drept pentru care am făcut și eu o mică cercetare; se pare că medicina ayurvedică este cea care promovează această idee apropo de miere; am găsit-o subliniată de mai multe surse, cel puțin una aparținînd unui medic certificat în medicina ayurvedică, cu practică de aproape 20 de ani; eu unul sînt înclinat să-i dau credit, dar o să caut să înțeleg mai bine de ce; îți mulțumesc pentru informație, cu această ocazie am aflat că nici ceea ce se vinde drept sirop de agave nu este nici pe departe ceea ce sîntem lăsați să credem; să nu uit, medicina ayurvedică recomandă zahărul nerafinat pentru alimentele care necesită preparare termică; totuși …
și încă ceva, mai e o plantă care se cheamă “stevia” (nici o legătură cu ștevia de pe la noi) care se pare că e un îndulcitor natural foarte bun și fără efectele negative ale zahărului; eu am avut ocazia să o “testez” anul trecut la un ceai cu niște prieteni, iar vestea bună e că tocmai a fost se pare aprobată și de coana Europa în decembrie 2011, deci e posibil să apară și pe la noi.
acum mi-am cumparat fructoza. Desi o am in casa de 2sapt.- nu am fol. deloc – cat nu o aveam, bombaneam ca daca vreau ceva dulce…ce ma fac. Dupa ce o termin imi iau stevia.
Eu stiam ca mierea nu trebuie tratata termic nu pt cadevine toxica, ci ca isi pierde o mare parte din proprietatile ei miraculoase.
P.S. Alm, eu am gasit retete de deserturi in care se inlocuieste faina de grau cu cea de orz/secara/naut/ migdale – asta am incercat si mi-a iesit; si altele in case inlocuieste zaharul cu fructoza – asta insa nu am incercat, in continuare mai gatesc in weekend cate o prajitura in casa.
@arakelian: îmi pare rău să te dezamăgesc, însă fructoza (vorbesc despre cea industrială, nu cea din fructe) este din start nocivă, prin chiar modul de preparare (nu are nimic de-a face cu fructele sau cu orice urmă de natural, în afară de nume); dă o căutare pentru HFCS – High Fructose Corn Syrup și vezi cam cum stă treaba; pînă una-alta poți citi ceva aici.
ma voi indrepta tiptil tiptil spre stevia. Sunt curioasa de pret.
@arakelian: și eu sînt curios, și de preț, dar și de o eventuală sursă (deocamdată pe la conu’ Matache slabe speranțe).
Acum aud prima dată de stevia, sunt curioasă cum arată şi ce gust are (în afară de dulce, desigur), aşa că abia aştept să o văd prin magazine, sub ce formă e? ca să ştiu după ce să mă uit… 🙂
am pus un site mai jos , acolo are aproape toate formele de prezentare . Cat despre gust? fiecare cu gusturile lui 🙂 e atat de puternic dulcele ca te doboara :))
@Alm: eu am “testat” frunzele natur, care sînt ceva mai delicate.
@Daria B.: cum îi spuneam și lui ALm, sînt niște frunze lungi și subțiri ca de iarbă; altfel, la farmacie, sub formă de praf (nu știu dacă e și prin România, poate doar adusă de chinezi).
Da am uitat sa amnintesc de zaharul “c´verde” sau mai bine zis stevia . Stiam ca nmu are nici un fel de ne-recomandari . Noi o folosim de ceva vreme cam doi ani . Ramane insa sa te obisnuiesti cu ea . Nu mi se pare exagerat de scumpa avand in vedere ca este foarte puternic dulce (sunt opinii care spun ca e de 300 ori mai dulce decat zaharul alb) nu stiu cat poate fi de adevarat asta , insa se cere educarea gustului si deprinderea de a folosi acest zahar . Eu sunt , poate mai mult o femeie de moda veche , s-ar putea spune , care dedica timp gatitului , insa traim intr-o epoca in care femeia alearga atat de mult si are atat de putin timp incat in afara de indulcirea ceaiului si a cafelei nu stiu ce ar mai face cu pastilutele de stevie .
@arakelian , multumesc , esti o draguta ! as fi interesata de retete , ramane un punct nevralgic ptr mine bucataria , cochetez de vreun deceniu jumate cu arta culinara in combinatie cu nutrtia si m-am jucat ceva vreme cu adaptari si inventii in materie , asa ca raman deschisa la tot felul de idei noi .
draga doctore , uite noi cumparam de aici : http://www.reformhaus-shop.de/diat-lebensmittel/zuckeraustauschstoffe.html
Problema se pune si altfel . Cred ca pe langa informatia despre adevaratul efect al consumului de zahar , informatie care este punctul primar de plecare , exista un drum totusi pana la a fi atat de determinat incat sa faci schimbari care totusi sa nu-ti faca viata austera si lipsita de culoare . Mai intervine un obstacol si acela ca , antrenamentul si chinul corpului nostru de a se adapta acestui stil de alimentatie face ca exemplul celor care rezista sa ii impotmoleasca pe cei care ar misca putin muntele din fata lor . Mai intervin apoiu aspectele practice , cum, ar fi faptul ca dragii nostrii copii traiesc intr-o societate care mananca DULCIURI la greu . , iar ideea spalarilor de creier in care sa faci din copii niste inconstienti servili si prozeliti ai stilului de viata sanatos nu surade unui parinte cat de cat destupat la minte . Implicatiile sunt mari iar miza uriasa . Si atunci ? chiar nu este usor .Can chimioterapia modifica papilele gustative si copilul ar manca doar ciocolata (macar ca in viata lui chiar nu a adorat ciocolata in mod deosebit) sau budinca de ciocolata ? ce faci? ( o varianta pe care eu o intrebuintez este sa nu am asa ceva in casa 😀 ) dar am vorbit cu o mamica care mi-a povestit ca doua saptamini copilul nu i-a pus in gura decat budinca de amidon cu cacao 🙁 )
Cand ai de ex un copil (sanatos) cu papile gustative atat de sensibile incat simte daca in loc de o ceapa de marime potrivita ai pus una mare , in ciorba de cartofi , ……..schimbarea se face cu multa creativitate si in ani de zile . De cand se stiu copiii mei , nu s-a consumat niciodata zahar cu nemiluita in casa si au avut o alimentatie bine gandita dpdv nutritional si cu toate astea suntem inca in stadiul in care se consuma zahar brun (cel mai mult total nerafinat) sirop de artar , miere si suc de agave .Gustul de dulce provenit de la stevie ramane unul neplacut ptr ei . Am scos usor , usor prajiturile si declar ca supravietuim . Atitudinea insa nu este una de genul -“te-ai atins -ai murit! ” se mai gusta la cate o aniversare .
Draga Doctore imi cer scuze ptr comentariul foarte lung si putin incoerent , ma bucur insa ca mi-am luat timp ptr asta , este o realizare 😀 as avea o intrebare (fara capcana) cat din ideea ca pruncii nostrii au nevoie de dulce ca sa aiba energie , este mit si cat adevar .
Iti multumesc ! si poate intr-o zi ma revansez cu povestea despre Theodora .
@Alm: Alm dragă, văd că te-ai forțat un pic; m-am uitat pe site, au doar prafuri, eu am avut niște frunze adevărate (trimise de niște prieteni din Singapore); copiii au nevoie de dulce pentru că sînt în creștere (sau, tehnic vorbind, sînt în fază anabolică, de acumulare, spre deosebire de noi, ăștia mai rodați, care sîntem în faza catabolică, sau de descompunere lentă :-)); cît despre antrenamentul și chinul corpului nostru, o dată ce înțelegem ce ne face bine nu mai e nici un chin, ba dimpotrivă (cel puțin eu unul nu văd nici un chin să fac lucruri pe care nu cu multă vreme în urmă nici nu le-aș fi luat în considerare; totul se decide în tărtăcuța noastră, draga de ea …
Imi dau seama ca romana pierde tot mai mult teren in fata germanei . Ma exprim de parca m-as scarpina cu mana stanga la urechea dreapta . Cand am spus de chinul corpului de a se adapta m-am referit la adaptarea la celer rele nu la cele bune . Am vazut cu ochii mei cum corpul Theodorei incearca sa de adapteze chimioterapiei si sa-si vada de viata cu tot cu ea . Asa se explica ca i-a crescut parul in timp ce facea chimio , si alte semne de adaptare . De ex fumul si nicotina sunt fara indoiala si dedeparte dusmani ai corpului nostru . Se fumeaza deja de secole . De ce nu moare prematur toata lumea care fumeaza ? ptr ca bietul corp se antreneaza ca sa reziste si unora chiar le reuseste .
Cat despre stevie ? au si frunze acolo si fluid . Noi folosim tabs-uri . Ca e mai simplu .
@Alm: avem resurse nebănuite de adaptare și de vindecare; din păcate le irosim aiurea, iar mai apoi, cînd chiar avem nevoie de ele …
deci Alm a deschis un subiect sensibil si pt mine. Acela al dilemei unui parinte, preocupat de nutritia amiliei. Ca si Alm, imi petrec ceva timp la coada cratitei, dar ajunge copilul si la petreceri cu cips si MacDonaltz si etc. Nu putem sa ferim copilul, din contra, consider ca e anormal de ferit. Pana la 3 ani nu am dat prajit, porc, si am atentie asupra ingredientelor din alimentatia intregii familii. Consider ca bazele sanatoase se pun in amilie: masa cu totii, toti primesc ciorba (sunt moldovianca, fara ciorba, si mai ales acra, nu rezist mai mult de 3-4 zile), ciorba cu multe legume (nu cu paste, si nici cu cartofi, spre bombaneala sotului) si apoi felul 2. Si fructe, cat mai divers, zilnic.
Am mare noroc ca am copil clona: adora salatele, are cine compuse numai din fructe, si cat mai diverse (ca maica sa).
Si mai mare noroc este ca am crescut la tara si recunosc un lapte de calitate (adicalea ne-spumat de grasime, unt de ferma, mere dupa miros si pipait etc.). Acum bem lapte de capra nepasteurizat, ii dau eu un fiert acasa, sa ajunga aproape de clocot, dar doar pt ca am pasarelelele mele.
P.S. Alm, cu faina de migdale, iti scriu la tine pe blog 😀 ca se coc mai repede prajiturile cu ea, si exista riscul sa se arda. Alta alternativa rapida si minunata: tiramisu(la piscoturi, am facut neste biscuiti de casa, cu muult unt, si faina integrala amestecata cu faina de migdale dar facui cu zahar, nu am incercat sa il inlocuiesc), etc.
@arakelian: zice că laptele are și el problemele lui; mai studiez și revin; pînă una-alta îți trimit ceva pe mail.
si iete o steevia. Olandeza 🙂
https://picasaweb.google.com/csocianu/GradinaPeBalconMay12012?noredirect=1#5744695446404450946
rontzaii o frunza. Apai are gust dulceag, nici vorba sa fie ocna de dulce, cam la fel ca florile de salcam ( pe care le-am lins in copilarie).
Pret: dadui aproape 2 euroi pe ea.
Acum ec fac cu ea?:))
@arakelian: hai că ți-am văzut grădinița, chapeau bas! las-o să crească, se poate ca doar uscată să fie dulce (de fapt habar n-am); mai zi-mi şi mie ce şi cum, spor la grădinărit.