A trecut, iată, puțin peste un an de cînd incomparabila Angelina (consoarta inegalabilului Brad), într-un acces de spaimă necontrolată (altfel însă extrem de bine mediatizată), a decis să arunce bomba. De fapt bombele, pentru că sînt (sau au fost) două.
E vorba de cei doi sîni de Hollywood cu care o înzestrase Mama Natură, brusc percepuți de ea – cu largul concurs al medicinii “moderne” – ca adevărate bombe cu ceas ticăind implacabil întru declanșarea unui cancer.
Imediat, așa cum se cuvine în cazul unor evenimente galactice* (scuzați involuntarul joc de cuvinte), au apărut, în cele mai neașteptate unghere ale vieții pămîntene, unde de șoc ale căror reverberații continuă încă să ne bulverseze.
Primul efect (oarecum predictibil) a fost creșterea explozivă a ceea ce risca să devină rapid o nouă modă, ca o (posibilă) manifestare extremă a feminismului. Anume, lepădarea de sîni. Dacă Angelina poate (și-or fi spus viitoarele amazoane contemporane), putem și noi. Și, cu o determinare la care noi – cei marcați iremediabil XY – putem doar visa, consoartele noastre XX au luat cu asalt clinicile de chirurgie plastică din California pînă în Ucraina (apropo, cercetătorii englezi nu au găsit, încă, vreo legătură de cauzalitate cu valul de testosteron care mătură de cîteva luni țara vecină și prietenă, dar cine știe?).
Un al doilea efect – ceva mai subtil și, prin urmare, mai greu de anticipat – e de fapt o reacție la primul. Alarmați de perspectiva deloc apelantă ca omenirea să rămînă literalmente fără de sîni, medicii (alții decît chirurgii plastici, desigur) au început să se uite neliniștiți la cifre și să compare înfrigurați statistici. Iar ce au descoperit i-a făcut să-i convoace neîntîrziat pe jurnaliști, pentru a-i convinge să mai îndrepte cîte ceva din răul făcut, tot împreună, cu un an în urmă.
Dar să revedem puțin contextul. De teama unui cancer pe care nu l-a avut și pe care nu se știe dacă l-ar fi făcut, Angelina Jolie a decis (ea sau scenaristul-șef de la studioul unde cîștigă și ea o pîine) să facă o mastectomie preventivă bilaterală. Cu alte cuvinte, și-a tăiat ambii sîni. Paranteză: într-o lume în care turnurile de oțel se prăbușesc precum popicele la prima adiere de avioane deturnate, e alegerea noastră să credem că susnumita rulează acum pe ecrane cu sîni de împrumut. Închid paranteza. Motivația ei, deși plauzibilă, este greu-spre-foarte-puțin-tangent-la-deloc credibilă (dar asta e, vorba unui clasic în viață, părerea mea). Gestul ei însă a determinat numeroase alte femei, mai puțin celebre și informate (și categoric mult mai lipsite de suportul unei echipe de trucaje), să facă la fel. Iar cele mai multe, după cum spun rezultatele studiului despre care facem astăzi vorbire, s-au fript amarnic. Cum ar veni, și cu banii luați, și cu sînii tăiați.
“Înlăturarea sînului sănătos nu a arătat o prelungire a supraviețuirii la majoritatea pacientelor diagnosticate cu cancer de sîn”(1), este una dintre concluzii. “Se estimează că mai puțin de 10% dintre femeile cu cancer unilateral de sîn nou diagnosticat au una sau ambele indicații clinice”(1) (mastectomie uni- sau bilaterală), se spune mai departe. Iar aici vorbim despre femei care au avut de-adevăratelea cancer, nu din cele care au visat că poate vor face sau, mai rău, care confundă viața reală cu ecranul cinematografic.
“Cel mai probabil, ceea ce le determină pe femei să recurgă la mastectomia profilactică este teama de recidivă a cancerului, dar acest lucru este absurd, deoarece faptul de a extirpa sînul sănătos nu reduce deloc riscul de recidivă a tumorii în sânul afectat de cancer”(2), consideră Sarah Hawley, profesor de medicină internă la Centrul de oncologie al Universităţii din Michigan și coautor al studiului.
“Femeile nu primesc, sau nu ascultă toate informațiile”(3), crede dr. Robert Shenk, director medical la Breast Center at University Hospitals Case Medical Center și profesor de chirurgie la Case Western Reserve University School of Medicine.
“Frica păzește bostănăria”, zice o vorbă din bătrîni. Adevărat, zic (și) eu. Dar eu nu am auzit pe nimeni propunînd distrugerea pepenilor pentru ca bostănăria să nu fie călcată de hoți.
Căci, fraților, ce ne-am face noi fără pepeni?
* din grecescul γαλαξίας (galaxias) – „lăptos”, o referire la Calea Lactee;
1. http://archsurg.jamanetwork.com/article.aspx?articleid=1873911
2. http://www.antena3.ro/life/stiinta/studiu-dubla-mastectomie-nu-e-indicata-in-cazul-tuturor-femeilor-diagnosticate-cu-cancer-la-un-254298.html
3. http://www.cleveland.com/healthfit/index.ssf/2014/05/double_mastectomy_not_necessar.html
In momentul in care 1-2 pers. din familie trec prin asa experienta, apare frica. Aici e rolul medicului sa i-o scoata din cap. Sau i-a accentuat-o.
Nu stiu ce as fi facut in locul ei, dar si eu simt frica asta (mamaia nu are un san, o matusa a ajuns prea tarziu pt operatie de san, alta a murit de cancer ovarian, de curand inca o verioasa a decedat de cancer renal). Dar mai am si 2 biopsii facute in ultimii 10 ani … Dar daca as face o asa interventie, ar ramane personala, nu publica.
A,da, am uitat, eu nu sunt Angelina, sa scot bani si din asta!
@ arakelian: și totuși, genetica are un rol infim, iar adevărul – chiar dacă nu ne place – e că ne-o facem cu mînuța noastră: http://desprecancer.com/2010/12/06/cu-genele-pe-masa/;
Eu sunt deja lovita de genetica. Sunt a x-a generatie din familie cu aceeasi boala. Asa ca … cu doamna asta, Genetica, nu ma pun.
@ arakelian: cum îți spuneam, nu de genetică ești lovită, ci de ceva mult mai complex în care genetica are și ea un (din ce în ce mai mic) rol;
Pingback: Angelina, fără milă! | despre cancer
Pingback: carne de distrugere în masă | despre cancer