a fost odată … (foto: www.modernfarmer.com)una este Angelina

Trăim o vară fierbinte, la propriu și la figurat. Iar dacă la propiu mai avem de tras, la figurat tocmai am primit o gură de aer proaspăt.

SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia și China (toate posesoare de arme nucleare) plus Germania (băgată cu forța în poză ca să mai îndulcească, probabil, contrastul) au catadixit să-i ofere Iranului un certificat de bună purtare. Pasămite, acesta a acceptat sub jurămînt să nu care cumva să-și ia nasul la purtare și să bată la ușa exclusivistului lor club (citește: să-și dezvolte propriile arme nucleare). Aceasta, deși Iranul susține sus și tare că un club cu principii atît de macho nu îl interesează oricum.

O amenințare imaginară nu mai e, iată, nicicum posibilă. Mari cititori de gînduri și maeștri ai loviturilor preventive, americanii reușesc din nou să împiedice ceva ce oricum nu ar fi avut loc (decît, poate, în mintea lor). Vezi Irak, distrus în căutarea unor arme de distrugere în masă care nu au fost găsite nici pînă astăzi. Vezi Libia, deținătoarea supremei arme de distrugere în masă (lingouri de aur, depozitate însă în seifuri aparent necorespunzătoare). Și mai vezi Angelina, pe care conaționalii ei au scăpat-o, tot preventiv, de grija unor sîni aparent atomici și a unui uter pesemne nuclear.

Așadar, lumea toată poate răsufla ușurată. Toată lumea mai puțin Israel, suferindul de serviciu, care a făcut tot posibilul să spargă călimara cu cerneală simpatică, high-tech, cu care americanii veniseră pregătiți să semneze tratatul (noroc cu rușii, oameni prevăzători, care aveau cu ei un creion). Asta deși același Israel e bănuit a fi singurul posesor de arsenal nuclear – nedeclarat – din Orientul Mijlociu. Doar că la el nu se pune, pentru că este ales. După cum nu se pune nici la americani, pentru că ei sînt excepționali. Nu credeți? Întrebați-i pe japonezi!

După această mică deviere geopolitică, să ne întoarcem la miorițele (și joienele) noastre. Care în ultima vreme nu se simt deloc bine, cu sau fără tratatul mai sus-menționat. După cum ar fi cazul să începem să ne simțim și noi. Pentru că trăim zilnic sub amenințarea unui pericol mult mai prezent și mult mai perfid, pe deasupra nereglementat de nici un tratat internaținal de neproliferare: anume bomba cu carne.

… ca niciodată (foto: www.thegentlechef.com)

S-o luăm pentru început pe Joiana care, cu privirea ei umed-blîndă și cu inofensiva legănare de uger, ascunde în măruntaie o redutabilă bombă cu ceas, mai tare decît una atomică, hidrogenică și neutronică la un loc. Hrănită de-a lungul întregii ei vieți de ierbivoră convinsă cu un cocktail de porumb modificat genetic, hormoni și antibiotice, Joichița noastră ne-o coace carevasăzică la foc mic și nivel molecular (care, deși nu e chiar atomic, nu e cu nimic mai puțin nuclear*).

Cam tot pe-acolo stau lucrurile și cu Miorița care, de cînd ciobanul moldovean care o avea în grijă e plecat în Spania la cules de căpșuni, a încăput pe mîna unor venetici care o maltratează cu concentrate, surogate și tot soiul de amestecate, de s-a pierdut săraca de tot cu firea. Cum să mai fie ea vigilentă la malversațiunile ciobanului ungurean (vecin și înțeles cu cel vrâncean) în condițiile în care întregu-i “eu” biologic e făcut harcea-parcea. Mai poftim de-ți dă mîna la o păstrămioară.

Și-uite-așa ajungem și la – cu voia dumneavoastră ultimul pe listă – Ghiță. Care nu mai grohăie în cocina lui confort trei sătul de lăturile noastre tradiționale, ci este servit la ore fixe cu un amalgam calculat științific de ingrediente din care a dispărut de mult orice urmă de natural. După care merge să fie asomat puțin pentru a putea ajunge în farfuriile noastre sub formă de fleici, cîrnați și alte delicatese înțesate de ultimele minuni ale industriei chimice și farmaceutico-veterinare.

În grabă era să uit de Galina, moțata gureșă crescută la foc automat în ferme de concentrare (a găinilor) și de exterminare (a noastră). Cîndva omagiat pentru pieptul cel mai curat și pulpa cea mai fină, puiul de găină a ajuns acum exemplul viu a ceea ce nu trebuie nici în ruptul capului – cu sau fără apă plată cu lămîie – să mai mănînci. Nici dacă ar fi ultimul pui rămas pe Pămînt, cu rude doar sub formă de mostre împăiate și expuse la Disneyland și Jurassic Park.

Așadar, Iranul are un tratat.

Iar noi avem carne!

* materialul genetic susceptibil a fi supus transformării maligne se regăsește, sub formă de cromozomi, în nucleul fiecărei celule.