am ieșit azi să iau o pîine
pe drum, răsfirate ca mărgelele pe ață, cozi: la bancă, la magazinul de delicatese, la direcția de taxe și impozite etc. etc. etc.
toate micile cafeterii/buticuri cu profil alimentar au cîte o tejghea improvizată în ușă și niște bănci aruncate pe trotuar, doar-doar or convinge vreun rătăcit să adaste și să le “scape” ceva firfirei
A fost (din nou) odată ca niciodată …
A fost o vreme cînd știința era mult mai puțin sofisticată, însă mustea de bun simț.
Iar oamenii știau cînd ceva era bun sau rău fără să fie nevoie de tomuri întregi de “dovezi științifice”.
anul acesta am trăit, cu toții, o primăvară care, în fapt și în drept, nu a fost
și zic nu a fost pentru că am privit-o toți cu spaimă din spatele ferestrelor bine închise, cu ochii la un televizor (cine mai are și cine-l mai crede) parcă deraiat din mințile tranzistorii lui
Dragă cetitorule, a fost odată ca niciodată …
(Iertare să-mi fie, dar e absolut musai să revin, abrupt și în direct, pe firul poveștilor noastre cu ceea ce are toate șansele să devină Povestea poveștilor de la Big Bang istorisire; căci o snoavă mai snoavă ca asta mai rar cetire…)
