Am fost, am văzut, au cîntat. Cînd am intrat în sala plină de prichindei care ne aşteptau cuminți pe scăunele, am trăit un sentiment de un fel anume. Mi-am amintit ca şi cum ar fi fost ieri de momentele cînd, cu mulți ani în urmă, aşteptam şi eu alături de doamna educatoare vreun spectacol de păpuşi venit în vizită la grădinița noastră.
E gata, e oficial, se întîmplă! După lupte seculare care au durat cam două-trei luni, Virtualkid ne anunță că a biruit. Toate sînt la locul lor, iar culorile se aşează pe pînză aşa cum a fost ea imaginată de artistul-pictor care a stîrnit totul.
Un prieten iubitor de muzică mi-a aruncat recent o mănuşă, sugerîndu-mi să mă aplec puțin asupra rolului acesteia – în caz că ar fi unul – în terapia bolnavilor cu cancer. Dar, fie şi numai pentru că amîndoi trăim într-o țară care-şi obligă bolnavii de prin spitale să-şi cumpere singuri medicamentele, am tot amînat. Prietenul însă a insistat, drept pentru care am dat rapid o clapă pe google.
