Statele Unite


coca (cola) de contrabandă 2

Zice-se că celebra băutură cu pretenții răcoritoare a luat-o pe urmele suratei cu același nume de familie și care se prezintă cunoscătorilor doar sub formă de praf alb. Oricît ar suna de incredibil, se pare că mai nou coca-cola a ajuns obiect de contrabandă. Pe aceleași cărări cunoscute și bătătorite dintre Mexic și Statele Unite și în același sens.


medicament nou pentru cancerul de piele 4

Că tot vorbirăm ieri despre cancerul de piele: un nou anunț, iată, din seria de promisiuni pentru bolnavii de cancer care “au acum un nou medicament care să-i ajute să învingă boala.” Se numește Erivedge (substanța activă este vismodegib) și tocmai a fost aprobat în Statele Unite potrivit unei proceduri de evaluare prioritară de către FDA (Food and Drug Administration). Erivedge este indicat la pacienții cu carcinom cu celule bazale (cea mai întîlnită formă de cancer de piele după melanomul malign, potențial curabilă) în stadiu avansat și se prezintă sub forma unor capsule cu administrare o dată pe zi.


registrul unic al … implanturilor de sîn

Păi da, că după semnalul îngrijorător dat de francezi, urmat de reacția promptă a brazilienilor, americanii au realizat că au și ei aceeași problemă (în fond, firma franceză producătoare a, mai nou, hulitelor implanturi mamare era numărul trei mondial la data izbucnirii scandalului). Iar cum la ei nu se pune problema ca statul să ramburseze ceva (decît, eventual, în urma unui răsunător proces preluat de toate rețelele mari de televiziune, reflectat apoi într-un best-seller literar urmat de o strălucitoare ecranizare la Hollywood) au venit cu o altă propunere.