Nu cred să existe vreun om pentru care cuvintele “Ai cancer” să nu reprezinte un adevărat şoc. Iar dacă există, eu unul nu l-am cunoscut.

De multe ori amînăm să mergem la doctor – chiar dacă nu ne simțim bine – şi întreținem în noi copilăreasca speranță că, dacă ignorăm boala, aceasta se va hotărî la un moment dat să ne ignore şi ea.

Şi chiar şi atunci cînd – de voie, de nevoie – mergem în cele din urmă la medic, tot nu sîntem pregătiți să auzim adevărul despre starea noastră de sănătate. Crezînd în continuare că dacă nu ştim ce boală avem, sîntem, într-un mod cumva miraculos, protejați.

Se întîmplă uneori că doctorul chiar ne simte această reținere şi, mai mult, chiar ne îndeplineşte dorința noastră ascunsă, discutînd mai în amănunt cu cei apropiați nouă. Care ajung să ştie mai multe despre boala noastră decît ştim noi înşine.

(Aici e poate momentul să ne întrebăm, dar şi să ne răspundem nouă înşine, dacă un astfel de comportament ne e de vreun folos.)

Corina Dragotescu (foto: www.bzi.ro)

Spuneam că nu cunosc vreun om care să primească detaşat vestea că e bolnav de cancer. Cunosc însă unul care a avut curajul să privească această realitate în față. Care a avut curajul să accepte că are cancer (de ovar), să lupte cu acesta şi să-l învingă.