“… lupta (sau, pe stil american, războiul) împotriva cancerului …”
“… eliminarea acestui flagel modern numit cancer…”
“… mobilizarea întregii omeniri pentru combaterea cancerului …”
“… cancerul poate (și va) fi (în cele din urmă) învins …”
Apropo de ce spuneam ieri, ca să nu credeți că vorbesc în dodii: nu mai puțin de trei anunțuri – în decurs de circa o lună de zile – privind terapii revoluționare şi deosebit de promițătoare în lupta împotriva cancerului.
Ce ar putea avea în comun Steve Jobs şi Hugo Chavez? La o privire rapidă, absolut nimic. Primul e un tip rece, calculat, genul care-şi planifică cu grijă şi cu mult timp înainte fiecare pas. Cel de-al doilea în schimb este un exuberant, un extrovertit care pare a acționa mai mereu […]
Doar ce spuneam cum că Pămîntul se învîrte, cu sau fără voia noastră. Şi că între timp se întîmplă lucruri, tot asemenea. Mă pregăteam să-mi asezonez (re)intrarea în blogosferă cu o trecere în revistă a celor – cu vreo oareşce legătură cu tema noastră – întîmplate de-a lungul verii, cînd […]
Nu există boli, ci doar bolnavi. Este unul dintre primele lucruri pe care îl află orice student la medicină. Şi chiar dacă mai apoi învață tot despre boli, acelaşi student la medicină ştie că atunci cînd va ajunge medic va trebui să trateze pacienți individuali. Oameni diferiți, fiecare cu modul lui de a primi, de a duce şi de a lupta cu boala.
Însă numai la individual, dacă se poate. Munca în colectiv şi sportul de echipă nu sînt pentru noi. Măria-Sa poporul român poate produce, cu puțină sforțare, individualități remarcabile prin mai toate domeniile de activitate antropică la care ne putem gîndi. O Nadia Comăneci sau un Ilie Năstase se află încă, vii şi pipăibili, printre noi (asta ca să luăm în considerare doar sportul, la care ne pricepem, nu-i aşa, cu toții).
“Cancerul zace în fiecare dintre noi, inactiv, dormitând în stare latentă. Ca toate organismele vii, corpul nostru produce tot timpul celule cu deficiențe. Aşa se formează tumorile. În acelaşi timp, însă, corpul nostru este echipat şi cu un mare număr de mecanisme care detectează celulele de acest tip şi, într-un fel, le ține în frâu. În Occident, o persoană din patru va muri de cancer, dar trei din patru vor reuşi să scape. Mecanismele lor de apărare vor rezista atacului şi moartea respectivelor persoane se va produce din alte cauze.”
O zi națională care a ajuns din păcate să semnifice prea puțin pentru un neam încăput pe mîinile unei conduceri – în cel mai bun caz – haotice. Dar şi – pentru noi cei puțini care ne întîlnim pe acest blog – ziua în care marcăm prima jumătate de an de activitate. O zi în care nu pot să nu mă gîndesc la poporul meu ca la un bolnav tot mai slăbit din cauza unui cancer tot mai agresiv.
Povestea ei e cu atît mai impresionantă cu cît, pe lîngă campania profesională dusă la lumina zilei, Monica a purtat în subteran şi o luptă personală, poate chiar mai importantă decît prima. Asta pentru că încă de tînără a fost diagnosticată cu un cancer de col al cărui spectru a urmărit-o toată viața.
Zilele astea două-trei căutări pe internet pentru “Corina Dragotescu revine cancer” au ajuns şi pe blogul meu. Nu o cunosc personal pe Corina şi nu am nici vreo relație profesională cu ea. Ne-am aflat la un moment dat – relativ recent – în aceeaşi încăpere, cu ocazia unui eveniment public. I-am remarcat atunci naturalețea, modul direct în care vorbea despre boala ei (eram la un eveniment legat de cancer) şi în care interacționa cu cei din jur.
Astăzi vom vorbi despre un bărbat la fel de puternic. Un bărbat cu un destin fabulos, aproape magic. Steve Jobs, căci despre el este vorba, se numără printre cei care au inventat computerul personal. La un moment dat compania Apple, pe care o fondase şi de la a cărui conducere fusese îndepărtat, se îndrepta rapid către faliment. A revenit la conducerea ei şi a salvat-o de la o moarte sigură cu un computer delicios: iMac (G3).
Nu cred să existe vreun om pentru care cuvintele “Ai cancer” să nu reprezinte un adevărat şoc. Iar dacă există, eu unul nu l-am cunoscut. De multe ori amînăm să mergem la doctor – chiar dacă nu ne simțim bine – şi întreținem în noi copilăreasca speranță că, dacă ignorăm boala, aceasta se va hotărî la un moment dat să ne ignore şi ea.
Nimic nu e mai înfricoşător decît o călătorie în necunoscut, sau o privire care scrutează întunericul. Elisabeth Kübler-Ross ne spune la ce trebuie să se aştepte cineva care a fost diagnosticat cu cancer. Sînt cinci stadii ale durerii, care formează aşa-numitul model Kübler-Ross:
“Am avut cancer. Mi s-a dat diagnosticul acesta pentru prima dată acum 15 ani. Mi s-a aplicat tratamentul obişnuit şi am făcut cancerul să dea înapoi, însă doar pentru a recidiva apoi, mai tîrziu. Apoi am decis să aflu tot ce îmi stătea în putință, pentru a-mi ajuta corpul să se apere împotriva bolii prin mijloacele proprii. Se împlinesc deja şapte de cînd trăiesc, după ce am învins boala.
De fapt, mesajul era foarte simplu: ca să învingi cancerul, trebuie mai întîi să-l înțelegi; altfel, intri într-o luptă inegală, cu puține şanse de cîştig. Am înțeles asta pentru că, doar un raft mai sus, am găsit o altă carte, scrisă de David Servan-Schreiber (tot medic, psihiatru de specialitate) care a învins cancerul nu doar o dată, ci de două ori.
Pentru că l-a înțeles!
