cei trei muşchetari
Sînt trei şi sînt grei. Se cutremură baierele internetului cînd ies ei la pas prin rarefiata blogosferă.
Vlad, Chinezu şi Vladimir, pe numele lor.
Se împlinesc astăzi, iată, trei luni de zile şi un pic peste o sută de articole de cînd am pornit acest blog. Răstimp în care am discutat despre cancer mai mult la modul general, dar în care am atins în cîteva rînduri şi unele aspecte practice. Unul dintre acestea a fost publicarea listei cu membrii Comisiei de Oncologie de pe lîngă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cea care aprobă dosarele de tratament pentru pacienții cu cancer din România.
Cortina se lăsa aşadar peste episodul trecut exact la momentul în care intrau în scenă doctorii. Dar care intrau nu ca să salveze ce mai era de salvat, ci ca să mai arunce şi ei o perdea de fum, atît cît să sporească şi mai mult confuzia şi să mai prelungească un pic agonia.