Archive for septembrie, 2010

septembrie 30th, 2010

luna în roz

by doctorul

De ceva vreme încoace luna octombrie a căpătat culoarea roz.

Şi nu se mai cheamă doar octombrie (sau Brumărel, cum cu duioşie mai e alintată pe la noi prin popor) ci şi “Luna conştientizării cancerului de sîn“. Sau, mai pe înţelesul tuturor, “Breast Cancer Awareness Month”. Asta datorită faptului că – aşa cum pomeneam mai răsalaltăieri – perioada de mijloc a toamnei a fost dedicată în toată lumea unei campanii de informare privind cancerul de sîn. Cu accent pe metode de prevenire dar şi de depistare precoce a acestuia şi cu obiectivul de a-l transforma într-o boală perfect curabilă.

Rozul e culoarea (foto: www.agerpres.ro)

Pe tot parcursul lui octombrie au loc, în tot mai multe ţări din lume, activităţi dintre cele mai variate, toate desfăşurate sub semnul panglicii roz. Oameni mai mult sau mai puţin celebri, unii fiind ei înşişi supravieţuitori ai cancerului, se opresc pentru o clipă din ce au de făcut pentru a aprinde lumina roz a speranţei.

În România această lumină va fi aprinsă, ca de fiecare dată în ultimii nouă ani, în ziua de 1 octombrie. In prima zi a lunii, la iniţiativa Fundaţiei Renaşterea, o clădire simbol din Bucureşti (iar conform obiceiului din ultimii ani şi din alte oraşe mari din România) va fi iluminată la exterior în culoarea roz. O culoare pe care o vom prelua apoi şi noi în inimile noatre.

Măcar pentru o lună.

fii primul care votează
septembrie 29th, 2010

bun îi vinu’ ghiurghiuliu

by doctorul

Isus la Cana (foto: www.wikipedia.org)

şam-di-ri-di-ridi/diri-diri-da …

O ştie tot românul că e bun, nu trebuie să-i mai spună nimeni asta. O ştiau şi strămoşii lui dacii, cu mult timp înainte de a se încuscri cu ceilalți strămoşi ai lui, romanii, sub semnul popularei strigături “In vino veritas”.

Au ştiut-o toate celelalte popoare din vechime: grecii, perşii, indienii, chinezii, evreii. Ultimilor le-a plăcut atît de mult încît au găsit de cuviință să îl menționeze peste tot în Vechiul Testament, Cartea lor Sfîntă. Care a devenit între timp şi a noastră, laolaltă cu Noul Testament, din care aflăm cum însuşi Isus a înmulțit vinul la o nuntă planificată defectuos.

Cu această divină certificare, divinul vin şi-a păstrat mereu de-a lungul istoriei un loc de cinste atît la masa bogatului, cît şi la cea a săracului. Pînă şi călugării şi-au desfătat, prin chilii de mănăstiri întunecoase, privirile în lucirea rubinie a licorii.

Cît despre artişti … Ei bine, ei au fost cei care i-au transformat numele în renume şi uzul în abuz. Şi nu puțini au fost cei care şi-au jertfit viața pe altarul lui Bahus în schimbul unei pene sau pensule de ajutor în dobîndirea nemuririi.

Bun îi vinu' (foto: www.wikipedia.org)

Per total deci vinul e bun, nici un dubiu. Dar de ce anume e bun nu a ştiut nimenea să ne spună, atîta amar de vreme. Pînă de curînd cînd, contrariată de paradoxul francez, atotputernica şi atotştiitoarea (cum altfel?) ştiință s-a hotărît să lămurească o dată pentru totdeauna şi acest milenar mister.

El poartă numele de resveratrol, o substanță regăsită în compoziția vinului roşu, ale cărei efecte benefice asupra sănătății nu încetează să ne uimească.

Dar despre resveratrol, paradoxul francez şi dilema românească vom mai avea ocazia să discutăm.

Ar fi vreo cîteva chestiuni de interes.

fii primul care votează
septembrie 29th, 2010

un gîndăcel cere ajutor

by doctorul

Gîndăcelul somnoros

Preiau de la un prieten virtual un apel pentru ajutor.

Un apel de la cineva care, la mai puțin de un an de viață, nu are nici măcar conştiința propriului sine. Dar care trece printr-o încercare de care pînă şi oamenii mari s-ar teme.

Maria e un gîndăcel care abia se trezeşte la viață. Abia începe să-şi desfacă, timid, aripile. Însă un rău cuibărit adînc în trupuşorul ei s-ar putea să nu o lase să le întindă pînă la capăt.

Pentru a se scutura de acest rău, Maria trebuie să plece undeva departe, unde nişte oameni pricepuți pot să o vindece.

Cine o ajută pe Maria să-şi întindă aripile?

fii primul care votează
septembrie 28th, 2010

de la un om către altul

by doctorul

Toamna unii numără bobocii. Alții numără doctorii. Atîția cîți ne-au mai rămas.

Unii mai fac – încă – vinul din strugurii crescuți în via proprie sau pun murături pentru la iarnă. Alții se caută prin doctori, fără să ştie dacă vor mai apuca să bea din vinul nou sau să mănînce de sărbători sărmăluțe învelite în varza tocmai pusă la murat.

Cînd am început blogul nu aveam nici cea mai mică idee încotro mă voi îndrepta.

Ştiam doar că vreau să adun la un loc cît mai multe informații legate de cancer, pe care cei interesați, pacienți sau apropiați ai acestora, să le poată avea la îndemînă în cel mai scurt timp. Asta fiindcă pentru ei timpul, nu-i aşa, e măsurat pe un ceas mult mai grăbit.

Dar, cel mai important, mi-am dorit să dau acestui proiect o notă profund umană, în care să ne regăsim toți cei conştienți de faptul că “nimic din ceea ce este omenesc nu îmi e străin”. Inclusiv cancerul.

Panglica roz (sursa: www.wikipedia.org)

Raffael Sanzio - La Fornarina (www.galleriaborghese.it)

M-am uitat astăzi peste articolele din ultima lună în care am vorbit despre diverse personalități sau celebrități – din România sau de aiurea – care au trebuit, într-un moment al vieții lor, să accepte ideea că sînt bolnavi de cancer. Toți au luptat cu boala, unii cu mai mult, iar alții cu mai puțin succes.

Unii dintre ei, după ce au trecut cu bine de marea încercare, s-au întors către semenii lor pentru a-i ajuta. Nu cunoaşte nimeni mai bine ce e în sufletul unui bolnav de cancer decît cineva care a trecut pe acolo.

Un proiect născut de către şi pentru cei care “au trecut pe acolo” e pe cale să re-înceapă în cîteva zile, mai exact pe 1 octombrie. Se numeşte “Luna conştientizării cancerului de sîn” (Breast Cancer Awareness Month), o campanie pornită din Statele Unite şi extinsă încet-încet în multe alte țări. De cîțiva ani țara noastră este parte a acestei campanii internaționale.

Măcar în acest caz România se află şi ea pe hartă.

fii primul care votează
septembrie 27th, 2010

sănătatea noastră cea privată

by doctorul

Ieri am fost la tenis, la finala turneului ATP. A fost un meci care s-a jucat în limba spaniolă. Asta pentru că finaliștii au fost un spaniol și un argentinian.

Marele cîștigător a fost însă un român. Un român care nu e nici măcar tenismen, cel puțin nu unul profesionist. Medic de profesie, șef al secției de ATI a spitalului de copii “Marie Sklodowska Curie” din București, acesta a primit în cadrul ceremoniei de la sfîrșitul meciului cel mai mare premiu. Un cec în valoare de circa 70.000 de euro reprezentînd contravaloarea încasărilor turneului și oferit de organizatorul acestuia ca donație pentru spitalul respectiv. Pentru ca acest spital să poată continua lucrările de renovare și modernizare, astfel încît să poată oferi condiții mai bune copiilor bolnavi pe care îi are în îngrijire.

Premiul cel mare (foto: www.tenisdecamp.ro)

Într-o țară în care statul nu mai e de mult în stare să gestioneze sistemul public de sănătate, în care spitalele își omoară pacienții în loc să-i facă bine în timp ce autoritățile își pasează peste fileu mingea responsabilității, gestul de mai sus poate părea complet fără sens. Însă pentru acei pacienți care vor beneficia în acest fel de un spital – sau poate doar de o secție – de un nivel civilizat, acest gest poate însemna o mare diferență. Diferența dintre boală și sănătate, sau poate chiar diferența dintre viață și moarte.

Pe un teren în care mingile sînt lovite cu o furie din ce în ce mai mare de către jucători, să ne bucurăm că mai avem și niște copii de mingi care să le ridice de prin unghere pentru a le reintroduce în joc.

C-așa-i în tenis.

fii primul care votează
septembrie 26th, 2010

rapsodie în albastru

by doctorul

George Gershwin (foto: www.wikipedia.org)

Afiș pentru "Porgy and Bess" (www.wikipedia.org)

S-a născut Jacob Gershowitz și a murit George Gershwin.

El, mezinul familiei, a început să cînte la pianul cumpărat pentru fratele lui mai mare Ira.

El, cel mai bogat compozitor al vremii, a descris cu un crud realism viața negrilor săraci “Porgy and Bess”.

El, un evreu din New-York, a povestit cu un charme deosebit călătoria imaginară făcută de “Un American la Paris”.

El, care a compus multe comedii muzicale, a dat culoare sonoră melancoliei în “Rhapsody in blue”.

El, care a avut o minte muzicală de geniu, a murit încă tînăr din cauza unei tumori cerebrale maligne.

Astăzi ar fi fost ziua de naștere a lui George Gershwin, născut Jacob Gershwitz. Rapsodia are astăzi culoare albastră.

fii primul care votează
septembrie 26th, 2010

cîntec din Xanadu

by doctorul

Olivia Newton-John (foto: www.wikipedia.org)

Am ascultat cîntecele Oliviei Newton-John încă din copilărie. Îmi plăcea tonul cald al vocii ei, mă fascina bucuria pe care o transmitea prin cîntec. Călătoream pe muzica ei prin toată lumea, într-o vreme în care toată lumea părea ceva de neatins pentru mine. Și de fapt așa și era în acele timpuri.

Nu am văzut la vremea respectivă filmul “Grease”, cel care i-a adus consacrarea artistică alături de John Travolta. Am avut însă șansa (România era una dintre puținele țări comuniste în care se aduceau filme americane) să văd “Xanadu”.

Un tînăr muzician avea un vis pe care nu credea că poate să-l transforme în realitate. Într-o bună zi însă, tocmai cînd era pe cale să renunțe la visul său, tînărului nostru i-a tăiat calea zîna cea bună (Olivia), venită tocmai din Xanadu ca să-l ajute. Poveste frumoasă, muzică deosebită, sfîrșit fericit.

Trecuse o bună vreme de cînd văzusem filmul cînd am aflat că zîna cea bună era foarte bolnavă. Tocmai fusese diagnosticată cu un cancer de sîn. Din acest moment, viața ei s-a schimbat.

Afiș film documentar "1 a Minute" (www.wikipedia.org)

După ce ea însăși s-a vindecat de cancer, Olivia s-a întors către semenii ei pentru a-i ajuta. A început să cînte o altfel de muzică, a început să se implice în proiecte de ajutorare a celor aflați în aceeași situație. Zîna noastră a continuat să facă lucruri bune.

În luna octombrie, desemnată în toată lumea ca “Luna conștientizării cancerului de sîn” (Breast Cancer Awareness Month), se va lansa un film documentar dedicat supraviețuitorilor cancerului de sîn. Un proiect realizat cu o parte dintre acești supraviețuitori, printre care și ea.

Zîna noastră continuă sa facă fapte bune.

Astăzi e ziua ei de naștere. O zi în care putem și trebuie să fim alături de ea, de zîna cea bună.

Căci și zînele pot face cancer, nu-i așa?

fii primul care votează
septembrie 25th, 2010

ia să-mi spui tu mie

by doctorul

Măiastra în cîntec (foto: www.wikipedia.org)

Măiastra în bronz - Constantin Brîncuși (foto: www.amosnews.ro)

Mai întîi ni s-a născut, din marmură albă și din bronz, Măiastra lui Brîncuși.

Pentru ca apoi să ni se nască, de data asta din carne și din oase, o altă Măiastră, așa numită de Nicolae Iorga la auzul vocii ei.

S-a născut săracă şi a murit săracă. Între timp însă, într-o viață cum nu le e dată multora, a împărțit  bogăție tuturor celor din jurul ei. Aurul ei a fost vocea, iar averea cîntecele pe care le-a dăruit lumii întregi.

La ultimul spectacol a trebuit să plece de pe scenă, chinuită de boală. O boală – cancer de plămîni – care a făcut-o la scurtă vreme să plece de tot.

Maria Tănase, Măiastra noastră vie, și-ar fi sărbătorit astăzi ziua de naștere. Asta dacă ar mai fi fost în carne și oase, printre noi.

Dar cum mai e doar sunete și cîntec, o sărbătorim doar noi, care am rămas în urmă-i.

Măi dragă Mărie …

fii primul care votează
septembrie 24th, 2010

elegie ieftină pentru o bragă

by doctorul

S-a dus şi vara.

Iar cu ea dusă e şi repetabila povară a procesului – absolut natural şi sănătos dealtfel – de evaporare care ne deshidrata din oră în oră. Dar cu atîta cola la îndemînă nu am avut nici un motiv să ne îngrijorăm. Sau poate că ar fi trebuit?

Dacă vara s-a dus, înseamnă că a venit toamna. Iar.

Şi ca orice toamnă ne aduce, iar, gutui parfumate, miez de nucă nouă şi nostalgii – cum altfel decît – vechi.

În copilărie nu am băut prea multă cola. Nu că nu aş fi vrut, ci pentru că nu am putut. Coca-cola nu poposise încă pe meleagurile patriei, iar Pepsi-cola, deşi în teorie exista, în practică nu îl vedea mai nimeni în afara magazinelor cu circuit închis.

Acum însă, privind înapoi peste umăr, mă gîndesc că am fost un norocos. Pentru că astfel am putut să beau mai multă limonadă şi mai multă bragă. Care se găseau din belşug şi la discreție pe la mai toate cofetăriile din oraşul în care am crescut. Şi care au fost mult, mult mai sănătoase.

Ei bine, dacă limonada se mai poate savura fără probleme şi în zilele noastre, cu braga lucrurile s-au colorat un pic mai în albastru. Pentru că braga – mă întreb cîtă lume mai ştie ce înseamnă înşiruirea asta de litere – e o băutură pe cale de dispariție. Din păcate.

Bragagiu în Bucureşti (www.wikipedia.org)

A fost odată …

Braga bun

A fost o vreme cînd oamenii îşi potoleau setea (doar) cu apă. Eventual sub formă de ceai. Poate şi cîte o limonadă făcută în casă, din cînd în cînd. Sau, atunci cînd ieşeau la promenadă în oraş, o bragă. Pe care o cumpărau de la bragagiu, ademeniți de dulcea lui chemare: “Braga bun!”.

Bragagiul a plecat de pe străzile noastre, cu tot cu strigătul său desuet. Iar cît de curînd braga va rămîne şi ea o simplă intrare într-un dicționar.

Însă nu avem nici un motiv să ne îngrijorăm. Avem destulă cola.

fii primul care votează
septembrie 23rd, 2010

pisici, blonde și poze trucate

by doctorul

Pisică mică, dar curiozitate mare (foto: www.wikipedia.org)

Fumatul poate ucide. Nu zău!

Păi și curiozitatea poate ucide. De exemplu dacă este direcționată neinspirat, așa cum noi oamenii nu încetăm să învățăm de la pisici (vezi și celebrul dicton „curiosity killed the cat”).

Ba chiar și Bianca lu’ Bote poate ucide. E suficient să iasă ziua-n amiaza mare într-o intersecție mai acătării și la o oră de vîrf, îmbrăcată cu un costum împrumutat de la o oarecare Eva.

Am spus la un moment dat că mai iau o pauză cu fumatul (cu vorba, nu cu fapta, că nu practic).

Am decis să calc moratoriul auto-impus astă-seară, cînd am zărit într-un chioșc-butic un raft pe care se lăfăia o adunătură pestriță de pachete de țigări. Iar pe unul dintre ele se lăbărța chiar inscripția cu care mi-am început dizertația. Cum că fumatul poate ucide.

Fumatul poate (foto: www.ziare.com)

Veneam de la un eveniment public în care majoritatea celor prezenți erau jurnaliști, oameni educați fără îndoială. Cîțiva dintre ei au fumat fără nici o tresărire într-o încăpere închisă în care se mai găseau și trei copii cu vîrste de pînă la un an. Cum nu îi pot suspecta la modul serios pe cetățenii  respectivi – le-am zis cetățeni pentru a sublinia faptul că se bucură de toate drepturile, pe care eu unul le înțeleg și le respect – de faptul că nu știu să citească, mă gîndesc că poate alte mecanisme din angrenajul lor cognitiv sînt temporar gripate (ca să nu zic defecte).

Ajuns acasă cu această dilemă am dat din alergare un google. Care – cu omnisicența lui recunoscută la nivel mondial – mi-a descîlcit pe loc ghemul neuronal. Am aflat astfel că, în afară poate de un oarecare dezgust (resimțit se pare mai degrabă de vînzătoarele de țigări decît de făptașii propriu-ziși), fumătorii nu prea s-au lăsat impresionați de campania anti-fumat primită cadou de la coana Europa. Nici măcar de poze (“știu eu de la un amic doctor că sînt trucate”), necum de inscripțiile neinspirate, chiar dacă desenate cu litere de-o șchioapă.

Încă o dovadă că excesul de zel nu duce la nimic bun.

pentru o privire mai hotărîtă dincolo de perdeaua de fum pe care eu am ridicat-o doar la un capăt, vă trimit la un prieten ceva mai informat.

fii primul care votează

Content Protected Using Blog Protector By: PcDrome.