Fum pentru zei (foto: www.wikipedia.org)
Ultima dată cînd m-am luat (iar) de cvasi-omenescul obicei al fumatului, Daria B. mi-a aruncat o provocare prietenească:
“Bine-bine, înțeleg că ai ceva împotriva tutunului, dar de fumul de tămîie ce părere ai, e mai sănătos?” (citat aproximativ din memorie).
Bună întrebare – m-am gîndit imediat – stai să vezi că m-a prins! O fi ea tămîie, într-adevăr, dar tot fum scoate. Iar fumul e fum, oricum te-ai uita la el. Ca să cîştig timp i-am sugerat să facă singură un test cu ambele mirosuri, apoi m-am pus pe investigat. Cu promisiunea de a reveni cu un articol pe această temă.
Ei bine, se pare că există fum şi fum. Iar dacă după o noapte de şedere alături de nişte fumători mai hotărîți ai toate şansele ca hainele să-ți miroasă a doua zi precum un cîine comunitar în prag de pensionare, cu tămîia e un pic diferit. Sau cel puțin aşa mi se pare mie. Dar se pare că nu sînt singurul care are această impresie.
Prima mare observație: în timp ce tutunul (recte fumatul) este considerat de către “Centrul pentru controlul şi prevenția bolilor” din Statele Unite drept “cel mai important factor de risc pentru sănătatea umană în țările dezvoltate şi o cauză majoră de deces prematur la nivel mondial”, tămîia este folosită (după o carieră respectabilă în mai toate religiile mari ale lumii) în industria parfumurilor dar şi în aromaterapie (e adevărat că şi tutunul are cîteva efecte benefice pentru sănătate – cunoscute drept “paradoxul fumătorului” – însă ele sînt de departe eclipsate de efectele nocive ale acestuia).
A doua mare observație: în timp ce tutunul este cel mult mestecat şi de regulă nu este înghițit (şi chiar şi aşa este responsabil pentru cele mai multe cazuri de cancer oral şi de gît), tămîia (în formă pură) poate fi consumată în scop terapeutic. Cunoscută din timpuri străvechi şi folosită pentru o serie de afecțiuni cronice în mai toate sistemele de medicină tradițională asiatice, tămîia a început să fie studiată şi de medicina modernă. Care a început să-i descifreze secretele pentru care a fost prețuită încă din negura vremurilor, dar a venit şi cu ipoteze noi.
Bulgări de tămîie aurie (foto: www.wikipedia.org)
Iar aici este momentul pentru a treia – şi cea mai importantă – observație: dacă tutunul este implicat cu dovezi clare în apariția a tot mai multe forme de cancer, tămîia începe să se dezvăluie ca avînd efecte contrare, prin cel puțin unul dintre compuşii pe care îi conține, anume acidul boswelic. Care acid a demonstrat in vitro (adică în condiții de laborator) efecte antiproliferative pe diverse linii celulare tumorale (melanom malign, glioblastom, cancer de ficat) prin inducerea fenomenului de apoptoză (moartea programată a celulei). Iar într-o ipoteză spectaculoasă avansată într-un studiu clinic publicat în 2009 de către Universitatea din Oklahoma, tămîia este creditată cu capacitatea de a distinge între celulele sănătoase şi cele de cancer de vezică urinară, cu suprimarea doar a celor din urmă.
Sînt, iată, semne ce ne arată că tămîia coboară din cămara zeilor în dulăpiorul cu doftorii al muritorilor de rînd.
Imi amintesc cu cata placere o urmaream pe strabunica Mariuca atunci cand pornea cu fierul de calcat cu jaratec spre cimitir. Va puteti imagina o zi de sarbatoare in care femeile din fiecare gospodarie mergeau sa tamaieze mormintele?
Eu am apucat sa traiesc asta pe viu.
@VirtualKid: ce vremuri, într-adevăr, le-am prins şi eu, chiar dacă pe atunci nu le înțelegeam semnificația; poate că ar trebui să reînvățăm să ne întoarcem către noi, nu să umblăm cu limba scoasă ca să-i imităm (de cele mai multe ori fără să înțelegem exact ce facem) pe alții.
Multumesc c-ai revenit. Mă gândeam că tămâia are efecte benefice, dar articolul tău mi-a întrecut asteptările. Foarte interesant. De altfel, mi-am si administrat azi o portie de tutun al zeilor. Însă în continuare am o retinere în ce priveste excesul, cazul binericilor mici, îmbâcsite de tămâie, din care-ti vine să fugi, chiar dacă nu esti drac.
Tămâierea mormintelor cred că se mai practică si azi, de Pastele Blajinilor, nu?
@Daria B.: nimic nu e bun în exces, nici chiar tutunul zeilor (ca să nu mai zic că nici apa, care altfel e atît de inofensivă); se prea poate să se mai întîmple tămîierea, mai ales la țară, dar cine mai ştie sau mai vede?
Pingback: Happy Day
am vrut să scriu „bisericilor”, sper că s-a înteles… Nici apa nu e bună în exces? Detaliază, te rog, e prima dată când aud asta.
@Daria B.: s-a înțeles, s-a înțeles … ca să rămînem (doar) la partea medicală, există o condiție numită “intoxicație cu apă”; poate vom avea ocazia să mai vorbim, cele bune.
Chiar așa: cum trebuie folosită? Detalii, doctore, detalii! 🙂
@silavaracald: fiecare la timpul ei, de ce să ne grăbim? se pare că medicina ayurvedică o folosește de sute (dacă nu mii) de ani; poate vom avea ocazia să revenim, nu mă pricep la medicina alternativă (din păcate), dar mă voi interesa.