Nici nu a venit bine primăvara, că doamnele noastre s-au şi pus serios pe lucru. A fost mai întîi lecția de (auto)vindecare primită de la alm, urmată imediat de pledoaria pentru iertare făcută de arcadia.

Când un bolnav aude diagnosticul de cancer, primul său gând este să ajungă la cel mai bun oncolog, la cel mai bun chirurg, la cea mai vestită clinică, pentru investigaţii şi tratament, pierzând din vedere că boala este un rezultat al unui dezechilibru al întregului organism, incluzând aici şi componenta psihică.

“Bun găsit de pe această pagină, doctore! Încerc să scriu povestea. Nu am rețineri în a povesti, am mai făcut-o ori de câte ori puteam sa încurajez pe cineva. Motivul pentru care stă povestea mea la semafor este faptul că mi-e cam greu să sintetizez şi se face un cârnat de poveste de 1 km. Rămâne la latitudinea proprietarului de blog să decidă cât sau ce publică din ea.”

… în aşteptarea unei primăveri care iată, nu mai vine …

Şi o ultimă oprire în seria de articole inspirate de miraculoasa vindecare a lui David Seidler. Spuneam aşadar că sînt doctori – cei mai mulți, din nefericire – care nu acceptă nici măcar ideea (în lipsa unor solide dovezi ştiințifice etc.) că o astfel de vindecare ar fi posibilă. Dar sînt şi doctori – din ce în ce mai mulți, se pare – care nu numai că au ajuns să creadă în astfel de “miracole”, dar au au început chiar să le caute explicații. Ba, mai mult, chiar să le promoveze ca metode terapeutice absolut legitime.

David Seidler a scăpat de cancer cu puterea minții. Sînt doctori – puțini – care acceptă această idee, dar sînt şi doctori – cei mai mulți, din păcate – care o consideră o prostie. Iar cazurile care vin să o susțină (unele dintre ele – precum cel de față – foarte bine documentate) sînt în cel mai bun caz – în opinia lor – pure invenții.

Un fel de “Piei, Satană!” Ca într-o sesiune de exorcizare, aşa s-a comportat David cu cancerul său. Şi (doar) aşa a reuşit să scape de el, după ce un tratament inițial nu i-a oferit decît cîteva luni de speranță, pînă la prima recidivă (revin la povestea lui David – un alt David, nu prietenul nostru psihiatru – pentru că ea merită spusă mai pe îndelete.)

Numele lui este David Seidler şi tocmai a cîştigat zilele trecute premiul Oscar pentru scenariul filmului “Discursul regelui” (“The King’s speech”, în limba engleză în original). O realizare remarcabilă pentru el, o poveste de succes pe care o trăieşte la frumoasa vîrstă de 73 de ani. Însă David mai are o poveste de succes, una ceva mai puțin cunoscută, petrecută în urmă cu aproape 6 ani.

Cercetătorii americani care, ca şi confrații lor englezi, cercetează cîte-n lună şi-n stele, au mai făcut o descoperire. Se pare că între anii 2002 şi 2003 rata de îmbolnăviri de cancer de sîn în rîndul femeilor americane a scăzut brusc cu un remarcabil procent de 7% (iar asta ca urmare a unui studiu publicat în 2002 care arăta că terapia de înlocuire cu hormoni practicată de multe femei după instalarea menopauzei poate favoriza, printre altele, apariția cancerului).

Dincolo de bune şi de rele, astăzi doar un gînd împletit în alb şi roşu …